manastire

„Stareţul” – Un scurt metraj despre Parintele Iustin Pârvu

Stareţul

Un scurt metraj realizat acum 11 ani despre cum a ajuns Parintele Iustin Pârvu, la acea vreme Staretul Mănastirii Petru Vodă, să construiască internat pentru copii şi căminul de bătrâni.

sursa: http://turntv.ro

Sfânta Mănăstire Vlatadon din Salonic

O destinatie de neratat pentru cei care viziteaza Salonicul.

Traditia spune ca in acest loc a fost găzduit și aici le-a propovăduit tesalonicenilor sfântul Apostol Pavel în anul 51.

Așezământul monahal patriarhal Vlatadon din Orașul de Sus al Salonicului este mânăstirea bizantină simbol a orașului care continuă să ființeze până astăzi. De la înălțimea ei vizitatorul poate admira o priveliște unică asupra Golfului Thermaic.

Mânăstirea s-a făcut cunoscută în zilele noastre prin Institutul Patriarhal de Studii Patristice care funcționează în incinta ei. Acesta a fost înființat în anul 1965 de către Patriarhul Ecumenic Athenagora ca Institut de cercetare teologică al Patriarhiei Ecumenice și dispune de o bibliotecă bogată.

Potrivit tradiției mânăstirea a fost întemeiată le scurtă vreme după întronizarea sfântului Grigorie Palama de către ucenicii acestuia, ieromonahii Dorotei și Marcu Vlatades (de unde și numele de Vlatadon), născuți la Tesalonic din părinți cretani. Data întemeierii este în jurul anului 1351. Are hramul Schimbarea la Față a Mântuitorului, hram legat și de teologia luminii nezidite a Schimbării la Față propovăduite de învățătorul lor, sfântul Grigorie.

Mânăstirea a primit donații din partea împărătesei Ana Paleologhina care, după moartea soțului ei, Andronic al III-lea, și biruința «Isihasmului» prin sfântul mitropolit Grigorie Palama, se stabilise la Tesalonic. Erau anii în care Paleologii arătau o râvnă aparte pentru întărirea simțământului creștinesc al poporului care aducea cu sine unitatea atât de dorită în fața primejdiilor grele care amenințau Imperiul bizantin.

Biserica mare a mânăstirii exista însă dinainte, fapt adeverit de lucrările de restaurare recente (1983) care au scos la lumină fresce din veacul al XI-lea. Tradiția spune că în acest loc a găzduit și le-a propovăduit tesalonicenilor sfântul Apostol Pavel în anul 51.

În anul 1387, la cea dintâi cucerire a orașului de către turci, biserica mare a fost făcută geamie. Însă la cea de-a doua cucerire, în 1430, mânăstirea a fost lăsată să ființeze netulburată ca așezământ monahal ortodox pe toată perioada stăpânirii turcești.

Între comorile păstrate în muzeu se numără moaște de sfinți și trei sfinte Potire folosite la Cina cea de taină a Domnului. Se păstrează de asemenea icoane și vase de o mare valoare artistică și istorică. În curtea mânăstirii există o grădină cu animale, între care de o atenție deosebită se bucură păunii.

Așezarea mânăstirii

Aflată la o înălțime de 130 de metri de la mare mânăstirea Vlatadon se poate vedea din centrul orașului, închinătorul care urcă s-o vadă fiind răsplătit cu o vedere panoramică impresionantă asupra orașului.

La mânăstire se poate ajunge fără greutate din centrul orașului urmând strada Aghia Sofia care duce în ulițele Orașului de Sus și la zidurile castrului din preajma mânăstirii al căror pitoresc îl duce pe vizitator în vremuri apuse. Puțin mai jos de mânăstirea Vlatadon se află un alt loc important de închinare, mânăstirea istorică Latomu (sau a sfântului David din Tesalonic) cunoscută pentru mozaicul unic care-l înfățișează pe Mântuitorul ca un tânăr fără barbă.

sursa: www.monastiria.gr   sursa foto: thessaloniki4all.gr

Corul Mănăstirii Valaam – Rusia

Valaam Monastery Choir – Chants from Valaam (Full Album)

1. Behold the Bridgegroom comes at midnight – Midnight office 0:00
2. Have mercy on us, O Lord – Midnight office and Compline 2:15
3. All creation rejoices in Thee – Hymn to the Theotokos, Liturgy of St. Basil 4:30
4. Today the Virgin – Christmas Kontakion 6:23
5. Open to me the doors – Sunday matins post-gospel hymn (Leten) 8:02
6. Let my prayer arise – Great Prokeimenon, Presanctified Liturgy 12:20
7. Remain with us, O Lord of Hosts – Great Compline (Leten) 18:22
8. O Thou who coverest Thyself with Light – Apostikha, Holy Friday 25:23
9. The angel cried – Paschal Matins, 9th Ode 31:33
10. Christ is Risen – Paschal Troparion (Greek-Byzantine Chant) 33:19
11. Bless the Lord (Psalm 103/104) 35:30
12. Blessed is the Man (Psalms 1,2,3) 40:44
13. Stikheron to Ss. Sergius & Herman 43:51
14. Dogmatikon (Tone 5) 45:19
15. O Joyful Light 47:51
16. Having beheld Resurrection of Christ 50:27
17. Eighth Katavasia (Tone 4) 52:12
18. Magnificat (Irmos, Tone 3) 53:16
19. Great Doxology 57:22
20. Cherubic Hymn – Hymn during Great Entrance with gifts 1:02:27
21. It is truly meet – Hymn to the Theotokos 1:08:05

Cerul dintre munţi – documentar TRINITAS

Un frumos documentar Trinitas despre  Mănăstirile Turnu si Ostrov.

Manastirea Turnu este una dintre vetrele monahale de mare spiritualitate crestina, din Eparhia Ramnicului, asezata intr-un loc retras pe malul stang al Oltului, sub Muntele Cozia, la doi kilometri de ctitoria voievodului Mircea cel Batran, Manastirea Cozia.

Mănăstirea Sfânta Ana de la Cazanele Dunării

Manastirea Sfanta Ana este asezata pe defileul Dunarii, unul dintre cele mai frumoase locuri natural din tara noastra. Defileul Dunarii este bogat in semne ale crestinatatii: troite, biserici, manastiri, dintre care amintim: Vodita, Mraconia, Sf Ana. Asezamantul monahal este o manastire de maici cu viata de obste, aflat in Orsova, judetul Mehedinti, si care are drept hram praznicul Sf. Ana, praznuita la 25 iulie.

Manastirea Sfanta Ana este asezata pe coama Dealului Mosului care domina orasul Orsova. Aceasta manastire are un istoric aparte, fiind ctitorita de cunoscutul ziarist interbelic Pamfil Seicaru, care a luptat in zona Orsovei in calitate de tanar sublocotenent al Regimentului 17 Infanterie in primul Razboi Mondial.

Ceea ce l-a facut pe acesta sa ridice o manastire este o intamplare petrecuta in anii razboiului, intamplare care l-a marcat profund, in toamna anului 1916, chiar pe Dealul Mosului, ziaristul a fost acoperit cu pamant, alaturi de camaradul sau de arme, Petre Gavanescu, de explozia unui obuz chiar la foarte mica distanta de acestia.

Amandoi au scapat cu viata, iar Seicaru a fagaduit sa ridice in acest loc, atunci cand va avea posibilitati materiale, o manastire, in semn de multumire lui Dumnezeu, dar si a membrilor tuturor eroilor care au cazut pentru o Romanie Mare, dupa cum nota el insusi in actul de donatie a manastirii catre Mitropolia Olteniei, document notificat la Munchen la data de 24 martie 1975.

Mentionam aici ca tot Pamfil Seicaru este si ctitorul Monumentului Eroilor de la Marasesti, precum si a doua alte monumente inchinate victimelor razboiului, in Franta si Ucraina. Manastirea Sfanta Ana a fost construita intre anii 1936 si 1939, perioada in care Seicaru a fost director al ziarului Curentul si deputat in Parlamentul Romaniei. Manastirea, care trebuia sa poarte hramul Sfinta Ana, dupa numele mamei ctitorulul sau, nu a fost sfintita imediat dupa incheierea lucrarilor de constructie.

Episcopul Vasile Lazarescu , viitorul mitropolit al Banatului, a refuzat tarnosirea, pe motiv ca episcopia nu-si daduse acordul si nu sfintise locul de amplasare a manastirii. Sfintirea asezamantului de maici a fost intarziata apoi de izbucnirea celui de-al doile razboi mondial si, ulterior, de schimbarea regimului politic.
Ctitoria lui Pamfil Seicaru, in amintirea eroilor cazuti in primul razboi mondial a functionat pana in anul 1945, cand, odata cu venirea comunistilor, a fost transformata in restaurant. Chiliile calugaritelor au fost transformate in locuri de cazare, iar in biserica a functionat, pe langa restaurant, si o discoteca.

In anul 1990, Manastirea Sfanta Ana a fost preluata de proprietarul de drept, dandu-i-se si menirea pentru care a fost facut. Astfel, abia la data de 2 decembrie 1990, manastirea a fost sfintita de episcopul Damaschin Severineanul, vicar al Mitropoliei Olteniei, ajutat de un sobor de preoti localnici.
Ridicarea Manastirii Sfanta Ana a fost precedata, pe la 1935, de taierea prin padure a unui drum de acces piertuit, lung de un kilometru si jumatate, numit Drumul Eroilor, ce urca din centrul vechii Orsove pe Dealul Mosului. Pe parcursul sau, drumul era strajuit de sapte troite si banci de popas sculptate din lemn de stejar masiv, in care erau sapate dedicatii pentru fiecare regiment care a participat la luptele de la Alion, Cerna si Orsova, in perioada august-noiembrie1916. Troitele s-au deteriorat treptat, disparand prin anii 1960.
Complexul monahal initial, a fost alcatuit dintr-o biserica de lemn, cu elemente de stil traditional romanesc, si chilii pe ambele parti, ansamblul avand forma literie U. In ultimul deceniu a mai fost construita clopotnita cu un altar de vara si un fost bloc de alimentatie publica in care functioneaza actualmente Muzeul memorial Pamfil Seicaru, biblioteca, trapeza si un atelier de croitorie.

sursa: biserici.org

Viața Monahală. Mănăstirea Diaconești.

O reflecție spirituală a unui călugăr ortodox despre tragedia de la Clubul Colectiv

Vă prezentăm o reflecție spirituală a părintelui călugăr Filotheu Bălan, de la Mănăstirea Petru Vodă, scrisă pe Facebook despre tragedia de la Clubul Colectiv. Merită citită: ”Au murit oameni la un concert de rock. Situaţia e gravă şi cumplită. Suferinţa părinţilor acelor tineri, a fraţilor lor, a prietenilor lor nu cred că se poate măsura. Am citit relatările celor de pe ambulanţe şi relatările celor ce au scăpat cu viaţă, martorii oculari. Sînt multe de spus. Cred că cea mai importantă este compasiunea (milosîrdia), empatia.

Oricăruia dintre noi i se putea întîmpla asta. Putea fi un concert de muzică simfonică, putea fi un concert de manele, putea fi un concert de colinde sau de muzică… psaltică. Rezultatul ar fi fost acelaşi. Sigur, e discutabil albumul de muzică rock, e discutabil textul piesei cîntată înainte de nenorocirea aceea, multe sînt discutabile. E discutabil momentul în care s-a petrecut urgia, acela al unei sărbători drăceşti. Nu prea mi-e clar de cînd avem, noi, românii, sărbători macabre; cu siguranţă acum 20 de ani nu exista această făcătură importată numită Halloween.

E la fel foarte adevărat că Dumnezeu nu bate cu parul şi că rînduieşte fel de fel de ocazii prin care cei care sînt departe de El să-şi înţeleagă depărtarea. Am înţeles că în 1989 şi-au dorit unii gumă de mestecat, televiziuni cu multe canale, maşini străine, etc. Dar de ce şi-ar fi dorit cineva sărbători macabre, asta nu ştiu. De ce au fost ele promovate în instituţiile de învăţămînt românesc, de ce a devenit o modă să-ţi îmbraci copilul în vrăjitoare sau în drac, iarăşi nu înţeleg. Văd că unii argumentează că la origine Haloween-ul ar fi o sărbătoare a Tuturor Sfinţilor şi nu înţeleg: Cine dintre creştinii din ţara asta ar aprinde bostani în faţa casei şi s-ar deghiza în drac înainte de Duminica Tuturor Sfinţilor, îndată după Rusalii? Cam acelaşi lucru şi Valentine’s Day, prilej de curvie pe faţă pentru mulţi tineri nefericiţi. Fericirea adevărată, zice un sfînt stră-român, este vederea lui Dumnezeu. La fel: de ce batjocoresc românii Învierea Mîntuitorului, cea mai mare sărbătoare creştină, cu imaginea unui iepure? Iar între Naşterea lui Hristos şi Moş Crăciunul promovat de Coca Cola ce legătură există?

Cred că, mai mult decît orice altceva, definiţia noastră e dată de sărbătorile pe care le prăznuim. Spune-mi ce prăznuieşti, ca să-ţi spun cine eşti. Faptul că au murit mulţi tineri ascultînd muzică macabră (ca să nu spun satanică) poate fi văzut ca o pedeapsă de la Dumnezeu, deşi rareori Dumnezeu pedepseşte în felul acesta. Din păcate, împrejurările în care au murit, în acest holocaust, sînt dubioase şi după învăţătura Bisericii e greu de spus dacă pot fi pomeniţi sau nu la slujbe. Aici ar fi fost nevoie de măsura duhovnicească a Părintelui Justin Pârvu, care ştia starea din veşnicie a fiecărui suflet. Lumea se întreabă de ce nu îi putem pomeni la rugăciuni. Ba sigur că îi putem pomeni la rugăciuni. Însă nu la Liturghie, cel puţin nu pe toţi. Pentru a fi pomenit nominal la Sfînta Liturghie (mai precis la Proscomidie, care este prima parte a slujbei) este obligatoriu să fim ortodocşi. Dacă sîntem în această viaţă, este obligatoriu să nu trăim în păcate de moarte (necredinţa, erezia, hulele/blasfemiile/înjurăturile de cele sfinte, ura, crima, avorturile, curvia, adulterul, perversiunile, contracepţia, drogurile/beţia, vorbirea de rău/calomnia, etc). Cu toate acestea, dacă sîntem în luptă şi mergem regulat la slujbele Bisericii, chiar şi cu aceste păcate putem fi pomeniţi. Dacă e vorba de morţi, acelaşi canon se aplică şi la ei, deşi, dacă au trăit în păcate de moarte, nu au mers la slujbele Bisericii, nu s-au spovedit şi nu s-au împărtăşit, aproape sigur nu pot fi pomeniţi la Liturghie. Sînt cîţiva Sfinţi Părinţi în cei 2000 de ani ai Bisericii care explică de ce nu se pot pomeni toţi aceştia la Sfînta Liturghie. Dar poate cel mai drastic este Sfîntul Apostol Ioann, Apostolul iubirii: “De va vedea cineva pe fratele său păcătuind păcat nu spre moarte, să ceară şi [Dumnezeu] va da lui viaţă, celor ce păcătuiesc nu spre moarte. Este păcat spre moarte; nu pentru acela zic ca să se roage. Toată nedreptatea păcat este; şi este păcat nu spre moarte.” (1 Ioan 5:16-17) Poate textul nu este clar pentru toată lumea, dar ne îndeamnă să nu ne rugăm pentru cei în păcate de moarte, căci rău cerem şi nu vom fi ascultaţi. E vorba de cei care nu arată nici o întoarcere de la răutăţi, nu au nici o remuşcare, din cauza bolii păcatului pe care nu vor să îl părăsească.

Cu privire la cazul concret de la clubul Colectiv, cred că le este limpede tuturor că majoritatea celor de acolo nu s-au dus să se roage sau să slăvească pe Dumnezeu. Din păcate. Poate că unii dintre cei morţi nici nu erau botezaţi. Sfîntul Iustin Filosoful, un Mucenic din secolul II, zice că în ce vom fi prinşi, în aceea vom fi judecaţi. Şi spune că aceasta a zis-o Mîntuitorul Hristos (e unul din cuvintele Sale nescrise în Evanghelii, dar care au fost aşternute în scris de către Sfinţii Apostoli sau Sfinţii Părinţi de după ei). Greu cuvînt! De aceea, singura nădejde este că în acea ultimă clipă şi-au îndreptat inimile spre Dumnezeu. Cum spunea un rocker: “După mulți ani mi-am făcut cruce! Dumnezeule, eram în iad!”

Dumnezeu este iubire şi, dacă putem iubi, din Iubirea Dumnezeiască ni s-a dat această putere. Aşadar nu doar că putem să ne rugăm, ci trebuie să ne rugăm pentru cei pentru care simţim compasiune. Putem să îi pomenim în rugăciunile noastre personale sau la slujbele pentru adormiţi de după Liturghie (mai cunoscute sub numele de “Parastase”). Iar la Liturghie îi putem pomeni doar pe cei despre care ştim că au murit lucrînd faptele Evangheliei. Despre trei dintre ei, puţin mai jos.

În 1998 am fost de faţă la Mănăstirea Sihăstria cînd una din clădiri, construită în mare parte din lemn, a luat foc. S-a aprins toată în 10-15 minute, timp în care cei de faţă am putut salva toate icoanele, mare parte din mobilier şi pe fochistul care a produs incendiul fără să anticipeze consecinţele gestului său. A scăpat cu arsuri minore, deşi era la subsol, lîngă centrala care luase foc. A fost scos afară din încăperea unde era centrala termică pe păcură, cu cîteva arsuri, doar pe faţă, pe mîini şi pe o parte din haine. Şi eu am intrat atunci în clădirea arzîndă, ajutînd la scoaterea lucrurilor, cît s-a putut. Au trecut 15 minute pînă cînd n-am mai putut decît să ne uităm cum arde totul ca o torţă. În fine, a fost. Nu cu multă vreme în urmă m-am ocupat de nişte materiale de construcţii şi dimineaţa, fiind frig, făceam un mic foc cu resturi de materiale. Am văzut că polistirenul ignifugat nu arde aproape deloc, ci doar se topeşte. Buretele obişnuit şi spuma poliuretanică ard ca plasticul obişnuit. Nimic spectaculos.

Este cu neputinţă, din observaţiile mele de pînă azi, ca un tavan de lemn să ia foc în 30 de secunde, sau ca buretele pe care sar artificiile să se aprindă ca o torţă. Fără a vrea să arăt cu degetul în vreo direcţie, cred că mai degrabă e de crezut că vreo mînă criminală a pregătit incinta pentru acest holocaust (ardere de tot).
Reacţia autorităţilor române de azi este identică cu aceea a celor americane din New Yorkul anului 2001. Brusc, nişte indivizi dispreţuiţi de opinia publică pentru faptele lor au fost “spălaţi” de mass-media prin nişte interviuri date cu cinism lîngă oamenii care urlau de durere, de pe care curgea carnea şi care îşi trăiau ultimele clipe. Orice creştin din lumea asta ar fi pus mîna să ajute, să scape vieţi, nu ar fi dat vreun interviu. Orice secundă contează pentru a salva o viaţă.

Departe de mine gîndul de a incrimina pe cineva. Joaca de-a macabrul nu se poate termina decît macabru atunci cînd devine serioasă. Poate pe asta au mizat unii. Ştiu. Sună a conspiraţie. Dar lemnul, oricît de uscat ar fi, nu se aprinde în 30 de secunde ca o torţă, ca un chibrit, într-o atmosferă cu mult dioxid de carbon. Milioane de români care fac focul cu lemne pot confirma asta. Lemnul nu este derivat petrolier. Revin la gestul creştin al unui tînăr care iniţial a fost dat dispărut: Claudiu Petre. După ce a ieşit din holocaust, s-a întors, a salvat un suflet, apoi s-a întors şi nu a mai ieşit. Dacă despre mulţi din cei ce au murit acolo, în aceste împrejurări neclare, e greu de spus dacă pot fi pomeniţi de către Biserică, despre Claudiu un lucru este limpede: da, poate şi trebuie să fie pomenit la Liturghie. A găsit în firea lui dragostea lui Hristos şi a pus în faptă cea mai mare poruncă din Legea Dumnezeiească, porunca dragostei. “Mai mare dragoste decît aceasta nimeni nu are, ca cineva sufletul său să-şi pună pentru prietenii săi”, a spus Mîntuitorul Hristos (Ioann 15:13). Dumnezeu să-l ierte!

Simion Alexandru, şi el între cei morţi în flăcări, împreună cu Adrian Rugină, au salvat din flăcări 5 suflete. Dumnezeu să primească dragostea lor! Despre ei, cîte puţin, aici: https://m.facebook.com/story.php… Eroii care salvează suflete sigur se mîntuiesc. Oricare ar fi rezultatul vreunei anchete, suferinţa părinţilor, a fraţilor şi a prietenilor nu poate fi măsurată cu nimic, şi nici rugăciunile Bisericii nu le vor aduce acestora mîngîiere grabnică. Dumnezeu să îi ierte pe tinerii ce au murit de moarte năprasnică şi să ne dea şi nouă dragostea Lui! Iată, cînd dăm de greu singurul lucru care contează este dragostea unuia pentru celălalt. Dragostea nu cade niciodată (1 Corintheni 13:8).”

sursa:NapocaNews

Poetul Marius Ianuş a devenit frate de mănăstire

Poetul Marius Ianuş a devenit frate de mănăstire , într-o obşte din România.

Cititi mai mult aici http://www.rostonline.ro/2015/10/poetul-marius-ianus-a-devenit-frate-de-manastire/

sau pe blogul lui Marius Ianus https://yanush.wordpress.com/

Mănăstirea de călugări Noul Valaam, singura mănăstire ortodoxă de călugări din Finlanda

Manastirea Valaam de pe Lacul Ladoga din Rusia, intemeiata de catre calugarii Serghei si Gherman in secolul 12, este una dintre cele mai cunoscute manastiri ale Rusiei, datorita vietii monahale desfasurata aici  (foarte multi vietuitori ai acestei manastiri au ajuns stareti in multe alte manastiri pe intreg cuprinsul Rusiei, episcopi sau pur si simplu nevoitori cu viata imbunatatita, bine-placuta Domnului).

 Istoria zbucuimata a Manastirii Valam de pe lacul Ladoga ajunge pana la inceputul secolul 20, cand, dupa Revolutia bolsevica, parte din calugarii de aici, ca si din alte manastiri rusesti, trec granita si pleaca in Finlanda, intrand sub jurisdictia Bisericii Ortodoxe Finlandeze (putin numeroasa). Vor vietui aici in localitatile Petsamo si Konevitsa, langa granita cu Rusia. Intre cele doua razboaie mondiale (1917 – 1939) insula Valaam din Rusia apartine Finlandei, pt ca in 1940, cand redevine pamant rusesc, Manastirea Valaam sa fie complet evacuata. In februarie 1940 parte din calugarii acestei manastiri au incarcat in camioanele Armatei Finlandeze sfinteniile si obiectele de valoare si au trecut pe gheata lacului Ladoga in Finlanda, infiintand langa Konevitsa manastirea Noul Valaam.

 In anul 1970, practic toti calugarii care venisera din Rusia odihneau deja in cimitire. In 1977 , Parintele Serafim a reinviat viata manastireasca aici, la acest moment incepand oficierea slujbelor in limba finlandeza (dupa ce le-a tradus din limba slavona, folosita si acum de catre Biserica Rusa) si trecand manastirea pe stil nou (calendarul gregorian). In prezent, manastirea are 10 calugari care mentin manastirea Noul Valaam ca centru al vietii ortodoxe finlandeze si care traiesc mai ales din primirea pelerinilor ( in timp s-a trecut de la agricultura la turism religios: peste 160.000 vizitatori /an, din ale caror contributii manastirea isi construieste locasurile, cladirile si se intretine). Academia de la Noul Valaam este singurul colegiu din Finlanda pentru persoane adulte, cu educatie in spiritul ortodoxiei, care organizeaza cursuri de scurta si lunga durata, pentru orice persoane interesate, indiferent de afilierea religioasa ( activitate de catehizare, apostolat).

 La recensamantul din anul 2006, din cei 5.646.960 locuitori ai Finlandei, 60.000 s-au declarat ortodocsi ( aprox 1,1%), ortodoxia fiind a doua religie oficiala in Finlanda, dupa luteranism. In ultimii ani biserica ortodoxa finlandeza primeste noi membrii intr-un ritm mai accelerat decat biserica luterna. sursa : miriamturism.wordpress.com

A murit părintele Paulin Clapon de la Mănăstirea Petru Vodă

Într-un comunicat publicat pe site-ul mănăstirii Petru Vodă, se anunţă trecerea la cele cereşti a părintelui marturisitor, Paulin Clapon.

„La marele praznic al Înălţării Sfintei Cruci, la care Dumnezeu le-a rînduit unor plăcuţi ai Săi să fie primiţi în Împărăţia cea Cerească (precum îi avem pe Sfîntul Ioann Gură de Aur şi pe Arhimandritul Sofian Boghiu, ca să dăm numai două exemple), la sfîrşitul Sfintei Liturghii s-a mutat dintre noi la cele de sus mărturisitorul şi plăcutul lui Dumnezeu schimonahul Paulin Clapon.

  După o viaţă întreagă de suferinţe şi cruci, şi-a încheiat cel din urmă zbor plecînd de lîngă prietenul său iubit, Părintele Justin, lîngă care a venit să-şi (de) săvîrşească viaţa sa de pătimitor. Părintele Paulin, numit Gheorghe în Sfîntul Botez, s-a născut la 16 Aprilie 1920, la Brăila. În 1941 a plecat pe front împreună cu nou înfiinţatul batalion de paraşutişti, o armă de elită a Armatei Române. Încercările războiului mondial l-au numărat mai apoi între aviatorii de elită ai României. A fost arestat în anul 1944, pe cînd încerca să organizeze o rezistenţă armată împotriva invadatorilor comunişti – Armata Roşie. A făcut 20 de ani de închisoare, trecînd prin cele mai cumplite închisori comuniste: Piteşti, Gherla, Aiud, Cavnic, Jilava şi din nou Aiud. A fost eliberat în 1964, apoi s-a căsătorit în oraşul său, Brăila. În anul 2005 a venit la Mănăstirea Petru Vodă, unde a fost călugărit de Părintele Justin. Pentru noi, cei din mănăstire, a fost un sprijin de mare nădejde, ducînd o viaţă exemplară, de sfinţenie, fiind prezent la absolut toate slujbele şi, pe cît i-a ajutat sănătatea şi puterea fizică, şi la ascultările din obşte. Cu multă rîvnă, auzind că Părintele Gheorghe Calciu s-a săvîrşit întru Domnul şi a cerut să fie îngropat la mănăstirea noastră, s-a implicat personal în construirea podului spre cimitirul mănăstirii, de care s-a îngrijit ca să arate în forma în care arată astăzi, ca un bun gospodar ce îşi pregăteşte din vreme locul cel de veci. În urma unui accident cerebral din anul 2011 nu a mai putut vorbi, dar a fost foarte viu şi prezent pentru toţi cei ce l-au căutat. Armata Română i-a recunoscut meritele de luptător pe frontul de răsărit, decorîndu-l de două ori, la 22 Octombrie 2014 şi 10 Iunie 2015.”

Veşnică pomenire fă, Doamne, schimonahului Paulin! Să avem parte de rugăciunile sale!

foto: mnastirea.petru-voda.ro