:
archives

ortodox

Această etichetă este asociată cu 26 articole

Biserica cu Lună 

​Biserica cu Lună din Oradea, cunoscută și sub denumirea Catedrala Adormirea Maicii Domnului, este o biserică creștin-ortodoxă aflată în Oradea, construită între anii 1784-1790. A fost denumită astfel datorită unui mecanism unic în Europa, aflat pe turla bisericii, care are menirea de a pune în mișcare o sferă cu diametrul de 1 m, de forma lunii, vopsită jumătate în negru, jumătate în auriu. Această sferă se deplasează după mișcarea de rotație a Lunii în jurul Pământului și arată, prin rotirea sa, toate fazele Lunii.

sursa text : wikipedia
wp-image-783946726jpg.jpg

wp-image-829728012jpg.jpg
wp-image-74067872jpg.jpg

Publicitate

Capela Ortodoxă Română din Panciova a fost salvată de la vânzare de creștinii din Uzdin

Capela Ortodoxă Română din Panciova (Banatul de Sud – Voivodina, Serbia)   , amenințată cu vânzarea pentru o datorie de 367.616,50 dinari (3.000 euro), a rămas a minorității naționale române din localitate datorită sprijinului acordat de creștinii din Uzdin, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, preotul paroh Mircea Munteanu.

capela-panciova-1024x683

Potrivit acestuia, s-a ajuns în această situație după ce avocatul Octavian Suciu a pretins să i se achite anumite servicii juridice prestate chiar în perioada când el deținea funcția de președinte al Consiliului Parohial al bisericii.

,,Cum aceasta nu dispunea de suma respectivă, cel în cauză s-a adresat Tribunalului din Panciova și a obținut o hotărâre definitivă și irevocabilă. Nu se știe ce ar fi putut face acesta cu sfântul lăcaș. Nu știm de ce nu a solicitat datoria în timpul când reprezenta credincioșii și a făcut-o mult mai târziu‘, a precizat Munteanu.

continuare articol sursa : agerpres.ro

sursa foto

christusmonogramm-e1406839984350

Rugaciunea de Luni

Doamne Iisuse Hristoase, cu adanca umilinta recunosc si marturisesc, ca in toata ziua pacatuiesc contra iubirii Tale Dumnezeiesti. Deci, astazi, ca este luni si inceputul saptamanii, ma rog cu umilinta indurarii Tale celei mari: iarta-mi pacatele cele de voie si fara de voie, si-mi ajuta sa pun inceput bun si sa port mai multa grija de sufletul meu, pentru care ai rabdat atatea dureri la Sfanta Ta Rastignire!

O Doamne, astazi iti dau sufletul si trupul meu si vointa mea, rugandu-Te sa fie voia Ta cu mine, dupa buna placerea Ta. Pedepseste-ma Doamne, dupa indurarea Ta, in aceasta lume, iar nu in cealalta viata. Si iarta pe cei vii si pe cei raposati, pentru rugaciunile Sfintei Tale Biserici, si pe toti ne invredniceste de marirea Ta in rai. La aceasta pun mijlocitori pe Sfintii Tai ingeri, catre care zic: O, cerestilor ajutatori si pazitori ai oamenilor, voua ma inchin si va multumesc, pentru ajutorul si conducerea ce ne-o dati in toate zilele noua, nevrednicilor si pacatosilor. Scutiti-ma de vrajmasii cei vazuti si nevazuti, ca sa nu mai pacatuiesc de acum inaintea Dumnezeului meu! Invredniciti-ma sa va vad la moartea mea, stand in jurul meu si sa duceti sufletul meu in cer, ca sa se inchine maririi Fetei lui Dumnezeu, iar voua sa va multumesc acolo, pentru purtarea de grija ce ati avut pentru mine si binele vostru sa-l spun cu glas neincetat in veci. Amin.

christusmonogramm

Mi-e tare dor de tine Arsenie Boca, de Pr. Petru Vamvulescu

„Părintele Arsenie Boca, este considerat de mulți printre care mă număr, nu numai sfânt dar chiar un mare stâlp al Ortodoxiei din România. Sfânt, cu duh proorocesc și apostolesc, Arsenie Boca ne-a lăsat o zestre vie prin scrierile sale și prin multele mărturii a celor ce l-au cunoscut. Oricine se hrănește cu acestea, le va simți ca o mâncare duhovniceasca curată, concentrată dar totuși ușor de consumat de fiecare.
Aceasta ușurință, datorită înțelegerii clare a științei moderne a celor văzute, în cuprinsul înalt al celor nevăzute. Scrierile lui nu se compară cu ale nimănui, deosebindu-se prin sinteză, profunzime, frumusețe și claritate. Cel ce se hrănește cu aceste scrieri își va reaprinde jarul prăfuit al credinței, într-un puternic foc mistuitor de iubire și cunoaștere față de Dumnezeu. Unui începător nu recomand a se mai împrăștia, ci îi recomand liniștirea, citirea Noului testament, a scrierilor de foc ale părintelui Arsenie Boca, rugăciunea din cămăruța lui și participarea la Sfânta Liturghie! Abia mai apoi va putea consuma ușor și alte surse de cunoaștere poate mai complexe, mai dificile sau diluate.
Precum Mântuitorul, Maica Domnului, îngerii și sfinții, părintele Arsenie Boca e viu și contemporan zilelor noastre, și cu harul lui Dumnezeu ne ajută să ne întoarcem cu bine Acasă. El este un vrednic slujitor al Domnului în ajutorul nostru, arătat nouă prin mulțimea minunilor de tot felul dar mai ales celor sufletești, prin întoarceri la credință, învieri, a celor ce-l roagă. Părintele Arsenie Boca poate fi cerut ca mijlocitor prin rugăciune de oriunde, dar cu totul special la mormântul lui de la mănăstirea Prislop, devenit imediat de la trecerea sa loc de pelerinaj, după cum a și profețit.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi.”

sursa: cont YouTube Învățături Creștin-Ortodoxe

Randuieli Bisericesti – Calendar Ortodox 2015

Zile de post si posturi – Calendar Ortodox 2015

  • Miercurile si vinerile de peste an, afara de cele cu dezlegare, insemnate cu harti
  • Ajunul Bobotezei ( 5 ianuarie )
  • Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul ( 29 august )
  • Inaltarea Sfintei Cruci ( 14 septembrie )
  • Postul Sfintelor Pasti ( 23 februarie – 11 aprilie )
  • Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel ( 08 iunie – 28 iunie )
  • Postul Adormirii Maicii Domnului ( 1 august – 14 august )
  • Postul Nasterii Domnului ( 14 noiembrie – 24 decembrie )

Zile in care nu se savarseste Sfanta Liturghie

  • Miercuri si vineri in saptamana dinaintea Postului Sfintelor Pasti ( 08 aprilie si 10 aprilie )
  • Luni si marti in prima saptamana a Postului Sfintelor Pasti ( 13 aprilie si 14 aprilie)
  • Vineri in saptamana Patimilor ( 10 aprilie )

Nu se fac nunti

  • In toate zilele de post de peste an
  • In zilele Praznicelor imparatesti si in ajunul acestora
  • In saptamana lasatului sec de carne ( 15 februarie – 21 februarie )
  • In Postul Sfintelor Pasti ( 22 februarie – 12 aprilie )
  • In Saptamana Luminata ( 13 aprilie – 19 aprilie )
  • In Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel ( 08 iunie – 28 iunie )
  • In Postul Adormirii Maicii Domnului ( 1 august – 15 august )
  • In postul Nasterii Domnului ( 14 noiembrie – 24 decembrie )
  • In perioada de la Craciun pana la Boboteaza ( 25 decembrie – 6 ianuarie )

Sarbatori bisericesti nationale – Calendar Ortodox 2015

  • Inaltarea Domnului – Ziua Eroilor ( 21 mai )
  • Sf. Apostol Andrei cel intai chemat – Ocrotitorul Romaniei ( 30 noiembrie )

Zile si sarbatori legale in care nu se lucreaza

  • 1 si 2 ianuarie, Anul Nou
  • 12 aprilie si 13 aprilie, prima si a doua zi de Pasti
  • 1 mai, ziua internationala a muncii
  • 31 mai si 01 iunie, prima si a doua zi de Rusalii
  • 15 august, Adormirea Maicii Domnului
  • 30 noiembrie, Sfantul Andrei
  • 1 decembrie, Ziua Nationala
  • 25 si 26 decembrie, prima si a doua zi de Craciun

Zile si date importante

  • Duminica, 17 mai, Ziua Nationala a Familiei
  • Duminica, 7 iunie , Ziua mamei si copilului
  • 1 septembrie – Ziua rugaciunii pentru mediu
  • 13 noiembrie Ziua Bibliei

20 iulie – Marele Profet şi Sfânt Ilie

sfantul-ilieLa data de 20 iulie, Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte ridicarea la cer a Sfântului Mare Proroc Ilie, Tesviteanul.

În tradiţia populară, Sântilie este cel care, aflat în carul său ceresc, poate provoca tunete, trăsnete, ploi torenţiale, dar şi incendii – El leagă şi dezleagă ploile, hotărăşte unde şi când să bată grindina – Se spune că Sfântul Ilie a păcătuit la îndemnul diavolului, dar Dumnezeu l-a iertat şi l-a trecut în rândul sfinţilor, fiind urcat la cer într-un car cu roţi de foc, tras de cai albi înaripaţi 

În cer, Sântilie cutreieră norii, fulgeră şi trăsneşte dracii cu biciul său de foc pentru a-i pedepsi pentru răul pe care i l-au pricinuit

Cine a fost Sfântul Ilie?

După cum se arată la cele sfinte, Ilie Tesviteanul este unul dintre cei mai importanţi proroci din Vechiul Testament, mare făcător de minuni şi aducător de ploi la vreme de secetă. El a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide şi închide cerurile şi era de origine din Tesvi.

Se spune că marele Proroc se trăgea din tribul lui Aaron şi era preot. A trăit pe vremea regelui Ahab, care persecuta, influenţat de soţia Isabela, prorocii şi se închina idolilor. Ilie l-a înfruntat, ca nimeni să nu mai fie târât în idolatrie şi o secetă cumplită s-a abătut asupra ţinutului. Au secat apele, au murit vitele, au pierit culturile, arse de secetă, au murit, din lipsă de hrană şi apă, şi oamenii.

Prorocul a vieţuit pe malul unei ape nesecate, prin voia lui Dumnezeu, şi s-a hrănit cu pâine şi carne aduse în cioc de corbi. Apoi a adăstat la bordeiul unei văduve sărace şi păgâne care n-a ezitat însă să-i ofere pâinea făcută din puţina făină şi apă pe care le mai avea. La scurt timp de la poposirea lui Ilie în casa ei, femeii i-a murit fiul. Şi sfântul, cerând ajutorul lui Dumnezeu, l-a înviat din morţi pe tânărul acela.

Sfântul Proroc Ilie nu a trecut la cele veşnice, ci a fost ridicat la cer, fiind, alături de Moise şi cei trei apostoli, considerat demn de a vedea faţă în faţă slava Dumnezeului întrupat. Sfârşitul lui Ilie este prezentat drept o minune care s-a petrecut cu voia şi puterea lui Dumnezeu, slujit de Ilie cu mare credinţă.

Se spune că, simţind Ilie că zilele pe pământ îi sunt numărate, şi-a ales un succesor, pe Elisei, pe care Dumnezeu l-a admis şi a făcut în aşa fel încât Ilie să nu treacă, la mutarea de pe pământ, prin poarta morţii. El s-a înălţat cu trupul la cer într-o căruţă de foc trasă de patru cai.

Şi aşa a rămas mai apoi să colinde cerurile. Pe 20 iulie, data la care marele proroc s-a înălţat la cele sfinte, Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte pe Ilie ca pe unul dintre cei mai mari sfinţi ai creştinătăţii.

Peste 100.000 de oameni poartă azi numele sfântului.

cititi mai mult aici  – Nina MARCU – REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 14, 16-31 IULIE 2008

sursa : http://www.arhiva.lumeasatului.ro/631–Marele-Profet-si-Sfant-Ilie.html

Mănăstirea rupestră din Șinca Veche

Manastirea rupestra Sinca Veche este un vechi lacas de cult ce se afla la Sinca Veche, in cotul format de Muntii Fagaras si Perisani, la 45 de kilometri de Brasov si la 22 de kilometri de Fagaras. Locasul de cult se gaseste langa comuna Sinca Veche, sub dealul Plesu. Localitatea in sine se afla in centrul tarii la 30 de kilometri nord de Zarnesti, intre Cocoasa Persanilor la nord si podul peste paraul Bungetu la vest.

sinca-veche

In localitatea Sinca Veche se poate ajunge usor cu masina, localitatea fiind amplasata la cativa kilometri de localitatea Persani, pe DN 68, intre localitatile Brasov si Fagaras. Biserica rupestra se afla la circa doi kilometri de localitatea Sinca Veche – toti localnicii cunoscand drumul si putand sa va ofere indrumarile necesare.

cititi mai mult aici

Biserica Rupestra Since Veche - Bucuria Neasteptata Biserica Rupestra Since Veche - Bucuria Neasteptata Manastirea-rupestra-Sinca-Veche

Bătrânul Dobri Dobrev din Baylovo (Bulgaria) – interviu, documentar, subtitrat în engleză

Dobri Dobrev este un batran crestin ortodox din Bulgaria. Pentru faptele lui minunate, el a ajuns sa fie cunoscut drept un „cersetor pentru Hristos”, din banii primiti de la credinciosi el ctitorind si ajutand manastirile si bisericile ortodoxe.

In anul 2000, fundatia bulgara „Pokrov” a realizat un film documentar despre filantropie in Biserica Ortodoxa Bulgara. Filmul cu pricina, intitulat „Mite”, un fel de „Banul vaduvei”, inchina un intreg capitol batranului Dobri Dobrev. Astfel, in capitolul al saselea, numit „Ctitorul cersetor”, batranul Dobri apare infatisat ca un adevarat parinte filocalic.

Intalnirea cu acest batran cersetor bulgar ne-ar putea pune cu usurinta pe ganduri, intrebandu-ne care este cersetorul si care este bogatul, care este parintele si care este neinvatatul.

Dobri Dobrev, un altfel de parinte al Bisericii

Dobri Dobrev locuieste in satul Baylovo, localitate aflata la o distanta de 43 de kilometri mai spre est de Sofia, Bulgaria. Desi in aceasta localitate s-a nascut si a creat marele scriitor bulgar Elin Pelin, renumele acesteia a ajuns in nenumarate colturi ale lumii multumita insa batranului Dobri Dobrev.

Batranul traieste dintr-o pensie lunara de 160 de leva bulgaresti (aproximativ 80 de euro). Inca din anul 1988, in fiecare zi in care nu ploua, batranul Dobri Dobrev pleaca din satul natal si vine in Sofia. Batranul cerseste pe strazile din capitala bulgara, tacut si smerit, asteptand mila trecatorilor, nu pentru sine, care traieste le fel de smerit precum arata, ci pentru Hristos.

citeste mai mult aici

Dobri Dobrev

Mărturisitorul Ioan Ianolide în temniţa comunistă

 05 Februarie 1986 - 28 de ani de la trecerea la Domnul a lui Ioan Ianolide
ioan-ianolide-1958

Unul dintre apropiaţii lui Valeriu Gafencu în temniţa de la Aiud, mai apoi în penitenciarul-spital de la Târgu Ocna, a fost Ioan Ianolide, cunoscut astăzi prin cartea sa „Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă“. Totuşi, lucrarea sa oferă puţine repere biografice, care pot fi găsite în dosarele întocmite împotriva sa de Securitate.

Ioan Ianolide s-a născut la 27 ianuarie 1919, în familia unui aromân înstărit din Dobroteşti, jud. Teleorman. Având o situaţie materială bună, părinţii l-au trimis să studieze Dreptul la Bucureşti.

În 1937 intră în Frăţiile de Cruce, însă, după interzicerea partidelor politice de către regimul carlist, Ianolide nu mai activează. Îşi reia activitatea politică pentru puţin timp, până la rebeliunea legionară. La 19 octombrie 1941 este arestat de Siguranţă în pădurea de la Băneasa, alături de alţi 28 de tineri.

La proces, el acuză autorităţile poliţieneşti că este victima unei înscenări, susţinând că la anchetă a fost torturat fizic, fiind nevoit astfel să scrie declaraţiile cu mâna stângă. Cu toate acestea, este condamnat de justiţia militară la 25 de ani muncă silnică pentru participare la organizaţie interzisă de lege. A cunoscut temniţele de la Jilava, Văcăreşti, Aiud şi Alba Iulia.

La Aiud a fost pedepsit de nenumărate ori din ordinul comandantului închisorii, Aurel Munteanu. De pildă, la 2 decembrie 1943, Ianolide a primit „6 lovituri cu cureaua la spate pentru că a refuzat să salute pe primul gardian“, apoi, „a fost izolat 10 zile în celulă pentru că a activat în educaţia legionară în penitenciar etc. etc. etc“.

În mai multe rânduri cere rejudecarea procesului, în 1946 obţinând o reducere a pedepsei cu 6 ani şi trei luni. Munceşte în lagărul de la Galda, alături de prietenul său, Valeriu Gafencu. Cunoaşte reeducarea de la Piteşti, apoi, grav bolnav, în 1950, este internat în spitalul-penitenciar de la Tg. Ocna. Aici cunoaşte transformarea spirituală. Ajutat de prietenul său Gafencu, care lansase principiile de viaţă creştină, Ianolide propovăduieşte în mijlocul colegilor de suferinţă adevărata credinţă creştină ortodoxă, dezbrăcată de orice nuanţă ideologică legionară, adresându-se legionarilor şi nelegionarilor deopotrivă.

Prin credinţa şi faptele săvârşite în penitenciar devine un model de vieţuire creştină. Ulterior, este transferat la Caransebeş, apoi la Văcăreşti (1953), Gherla (1957) şi Aiud. De aici, în martie 1959 este mutat la Ministerul de Interne, unde alături de alţi 28 de foşti colegi de suferinţă este acuzat de înfiinţarea unei adevărate conspiraţii legionare în închisori, pentru ca, după eliberare, să submineze regimul „democrat-popular“.

Refuză categoric „să recunoască“ acest scenariu diabolic al anchetatorilor la confruntările cu alţi deţinuţi, mărturisind adevărul de credinţă, mai presus de orice atitudine politică.

La 28 august 1959 este condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la 25 de ani de muncă silnică, pedeapsă comutată din 19 octombrie 1941. Încă din timpul anchetei este internat în Penitenciarul-spital Văcăreşti, apoi din noiembrie 1959 mutat la Gherla. Ulterior, este retrimis la Aiud, unde refuză categoric să accepte reeducarea.

Este eliberat la 31 iulie 1964, fiind urmărit de Securitate până la trecerea la cele veşnice.

sursa : Adrian Nicolae Petcu – Ziarul Lumina

"TREI CRĂCIUNURI", TVR 1 (despre Ioan Ianolide) 

Filmul „Trei Crăciunuri”, un documentar scenarizat după scrierile lui Ioan Ianolide, ilustrează drama vieţii unuia dintre supravieţuitorii închisorilor comuniste, povestită din perspectiva sărbătorii Crăciunului. 30 de ani fracţionaţi în trei momente aparent nesemnificative, care aveau să devină clipe suspendate undeva între moarte şi viaţă. Un Crăciun al copilăriei, un altul petrecut între zidurile groase ale închisorii şi un al treilea trăit după eliberare. Trei momente în care dimensiunea hristică accede dimensiunea umană – o poveste candidă despre naşterea întru Hristos.

Realizator: Cristina Chirvasie

Citiți si alte articole despre Sfinții Închisorilor

26 Ianuarie ✝ Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu)

zaheu

,,Si intrand, trecea prin Ierihon.  Si iata un barbat, cu numele Zaheu, si acesta era mai-marele vamesilor si era bogat.  Si cauta sa vada cine este Iisus, dar nu putea de multime, pentru ca era mic de statura.  Si alergand el inainte, s-a suit intr-un sicomor, ca sa-L vada, caci pe acolo avea sa treaca.

Si cand a sosit la locul acela, Iisus, privind in sus, a zis catre el:  Zahee, coboara-te degraba, caci astazi in casa ta trebuie sa raman.  Si a coborat degraba si L-a primit, bucurandu-se.  Si vazand, toti murmurau, zicand ca a intrat sa gazduiasca la un om pacatos.

Iar Zaheu, stand, a zis catre Domnul: Iata, jumatate din averea mea, Doamne, o dau saracilor si, daca am napastuit pe cineva cu ceva, intorc impatrit.  Si a zis catre el Iisus:  Astazi s-a facut mantuire casei acesteia, caci si acesta este fiu al lui Avraam.  Caci Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut”

(Luca 19, 1-10).

Radio Crestin – Ortodox

Colinde

RSS Agentia de stiri Basilica

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

Cel mai frumos documentar despre Romania

trafic

%d blogeri au apreciat: