Reporter: Vă deranjez pentru că domnul Dacian Cioloș v-a indicat pe dvs., ca sursă, pentru a vorbi despre credința dânsului. V-a indicat printre mai mulți părinți….
Preot Moca Silviu: M-a indicat față de cine? Sau vizavi de cine? Că eu nici n-am discutat cu dumnealui, decât când a fost…
.
– Dumnealui a dat astăzi (n.r. duminică, 22 noiembrie 2015) un interviu, la Radio România Actualități. De dimineață, a fost un interviu, iar reporterul l-a întrebat de ce, în momentul în care a depus jurământul și a rostit „Așa să-mi ajute Dumnezeu”, nu s-a și închinat.
– Nu s-a închinat?!
– Nu, nu s-a închinat.
– Da, n-am băgat de seamă. Sincer, n-am, n-am văzut…
O fi uitat. O fi avut emoții, nu știu… (preotul râde). Și (reporerul de la radio) l-a întrebat ce orientare religioasă are, iar dumnealui a răspuns așa… Acum, ca să fim corecți, eu o să vă dau declarația dumnealui, și apoi o să vă întreb. El a spus așa: „Știți, treaba asta cu credința… Eu sunt creștin-ortodox. Dincolo de faptul că m-am botezat și m-am căsătorit în biserica din satul unde am crescut în județul Sălaj, bunica m-a învățat să mă rog și rugăciunile astea m-au ajutat foarte mult în decursul vieții. Dar sunt lucruri de care nu vreau să fac tapaj. Pentru mine o credință adevărată este credința pe care o duci în suflet și o duci în inimă și e cea care îți dă speranță și te ține vertical, nu cea pe care o afișezi atunci când ai un interes să te vadă lumea”. Mai departe… „Aici fiecare poate să creadă ce vrea. Eu aș zice așa: e suficient să întrebați preotul din Pericei din județul Sălaj cât de credincios sunt, să-l întrebați pe părintele stareț de la mânăstirea din Putna cât de credincios sunt sau, eu știu, pe părintele arhimandrit de la Mânăstirea Dumbrava de lângă Ocna Mureș cât de credincios sunt, și așa mai departe… În rest, eu știu ce port în suflet și asta mi-e suficient, indiferent de ce spune unul sau altul”. De aceea v-am sunat. Dumnealui ne-a trimis către dumneavoastră.
– Da, da. Poftiți, întrebați-mă, dacă doriți. …….continuarea interviului pe www.activenews.ro
Valeriu Gafencu cu mama sa şi Ioan Ianolide în lagărul de muncă de la Galda 1946
După 1990 s-a scris tot mai mult despre cel supranumit „Sfântul închisorilor“, adică Valeriu Gafencu. Fusese arestat şi condamnat la ani grei de închisoare în vremea regimului antonescian pentru că ar fi participat la rebeliunea legionară din Iaşi. În aceeaşi temniţă i-a urmat un alt condamnat, care ar fi activat într-o organizaţie interzisă, precum tineretul legionar, acesta fiind Ioan Ianolide.
.
Gafencu a fost cel care, printr-o aleasă trăire creştină, a imprimat colegilor de suferinţă câteva principii de vieţuire în spiritul Evangheliei, mai apoi propovăduite de Ianolide. Pentru aceasta, Ianolide a fost condamnat în 1959 la ani 25 de ani de muncă silnică. Aceste principii erau în număr de 12, numărul apostolilor lui Hristos, şi ofereau suferinzilor din detenţie adevărate coordonate în trăirea creştină.
.
Conform documentelor de arhivă, acestea sunt:
.
1. Principiul dragostei. Supunem întru totul iubirea noastră iubirii lui Dumnezeu şi în ea ne iubim unii pe alţii;
2. Principiul cinstei sufleteşti. Recunoaştem adevărul şi poziţia noastră faţă de el. Suntem nepărtinitori, recunoscând fiecăruia ce este al lui. Cunoscând toată uneltirea genului rău, alegem cu înţelepciune lupta cinstită în care şi cei ce cad sunt hăruitori;
3. Principiul educaţiei. Zi de zi mă lepăd tot mai mult de omul cel vechi ca să mă desăvârşesc în cel nou. Nu eu, ci Hristos trăieşte în mine;
4. Principiul rugăciunii. Însoţim întreaga noastră viaţă de rugăciune singuri şi în comunitate. Rugăciunea este prima armă duhovnicească;
5. Principiul unităţii. De suntem trei sau oricâţi am fi, unul suntem: prin Hristos şi prin Sfinţi, martirii şi eroii creştini a căror biruinţă o continuăm şi noi împotriva porţilor iadului, ca luptători ai poporului ales pentru împlinirea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Un duşman dintre noi este mai periculos decât o mie din afară. Dragostea dintre noi este mai puternică decât orice ar putea să ne despartă;
6. Principiul ascultării. Supunem întru totul voia noastră superiorilor noştri, ascultători făcându-ne până la moarte. Unde sunt doi, unul ascultă. Ascultarea duce Biserica la biruinţă;
7. Principiul libertăţii. În Hristos cunoaştem libertatea sufletească şi de acţiune, neprihănită, plină de înţelepciune şi de îndrăzneală. Libertatea, în adevăr, respectă ascultarea, înfrumuseţează unitatea, măreşte simţul răspunderii;
8. Principiul sfatului ecumenic. Fiecare stăruie în a descifra adevărul, dar toţi avem o singură hotărâre luată în sfat ecumenic, în care avem un „primus inter pares“. Astfel, împăcăm libertatea cu autoritatea, egalitatea cu ierarhia şi inovaţia cu tradiţia, toate sub urmărirea Duhului Sfânt;
9. Principiul comunităţii. Unul întregeşte ceea ce îi lipseşte celuilalt, astfel ca nimănui să nu-i prisosească şi nimănui să nu-i lipsească. Forma ideală o ating cei ce dăruiesc totul, în smerenie. Încadrând astfel interesele particulare interesului general, tindem către o armonie universală;
10. Principiul băii sufleteşti. În dragoste frăţească ne mărturisim greşelile unii altora şi controlăm executarea hotărârilor luate. Prin Sfintele Taine şi prin această baie sufletească ne purificăm;
11. Principiul jertfei permanente.Muncim şi jertfim până la moarte, având în faţă bucuria mântuirii;
12. Principiul cunoaşterii. Cunoaştem tot ceea ce poate fi cunoscut şi stăpânim tot ceea ce poate fi stăpânit spre folosul, înălţarea şi mântuirea omului. Cercetăm totul ca din toate să alegem ce e bun.
.
Aceste principii au circulat în rândul deţinuţilor din penitenciarele de la Târgu Ocna, Jilava, Văcăreşti şi Aiud, constituind un real suport moral şi spiritual în vremea detenţiei comuniste. În schimb, Securitatea le-a considerat a fi principii „legionare sub masca religiei“, menite să-i întărească pe legionari în lupta politică dusă împotriva regimului „democrat-popular“.
.
Adrian Nicolae Petcu – Ziarul Lumina via vladherman.blogspot.ro
Nepătată, neîntinată, fără prihană, Preacurată Fecioară, a lui Dumnezeu Mireasă, Stăpână, care pe Dumnezeu-Cuvântul, prin preaslăvită naşterea ta cu oamenii L-ai unit şi firea cea lepădată a neamului nostru cu cele cereşti ai împreunat-o; ceea ce eşti singură nădejdea celor fără de nădejde şi celor biruiți ajutătoare; grabnică folositoare celor ce aleargă la tine şi tuturor creştinilor scăpare; nu te scârbi de mine, cel păcătos şi întinat, care cu urâte gânduri şi cu cuvinte şi cu fapte, pe mine de tot netrebnic m-am făcut, şi prin lenea dulceților vieții cu voia rob m-am făcut; ci, ca ceea ce eşti Maica iubitorului de oameni Dumnezeu, cu iubirea de oameni, milostiveşte-te spre mine, păcătosul şi întinatul, şi primeşte rugăciunea mea, ce se aduce ție din buze necurate; iar pe Fiul tău şi Stăpânul nostru şi Domnul cu îndrăznirea ta ca o Maică cuprinzându-L, roagă-L să-mi deschidă şi mie milostivirile cele iubitoare de oameni ale bunătății Sale! Şi trecând greşelile mele cele nenumărate, să mă întoarcă la pocăință şi lucrător poruncilor Sale iscusit să mă arate. Şi fii lângă mine pururea ca o milostivă, milosârdă şi iubitoare de bine. Întru această viață de acum, caldă folositoare şi ajutătoare, năvălirile potrivnicilor oprindu-le şi la pocăință îndreptându-mă. Şi în vremea ieşirii mele, ticălosul meu suflet păzindu-l şi întunecatele chipuri ale viclenilor diavoli departe de acesta izgonindu-le. Şi în ziua înfricoşătoarei judecăți de chinurile cele veşnice izbăvindu-mă şi slavei celei negrăite a Fiului tău şi Dumnezeului nostru moştenitor pe mine arătându-mă. Pe care să o şi dobândesc, Stăpâna mea, Preasfântă de Dumnezeu, Născătoare, prin mijlocirea şi sprijinul tău. Cu harul şi cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului tău, a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viață făcătorul Duhul Lui, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Dumnezeul nostru, nadejdea tuturor marginilor pamantului si a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai inainte ai tocmit, prin Legea Ta cea Veche si cea Noua, aceste zile de post, la care ne-ai invrednicit sa ajungem acum, pe Tine Te laudam si Tie ne rugam:
Întareste-ne cu puterea Ta, ca sa ne nevoim intru ele cu sarguinta, spre marirea numelui Tau celui sfant si spre iertarea pacatelor noastre, spre omorarea patimilor si biruinta asupra pacatului,- ca impreuna cu Tine rastignindu-ne si ingropandu-ne, sa ne ridicam din faptele cele moarte si sa petrecem cu buna placere inaintea Ta intru toate zilele vietii noastre. Ca Tie se cuvine a ne milui si a ne mantui pe noi, Hristoase-Dumnezeule, si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte, si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
„The New Saint” – un film despre soldatul rus Evgheni Rodionov , executat în Cecenia, în 1996, pentru că a refuzat să renunţe la credinţa lui ortodoxă. Evgheni a fost martirizat în ziua în care împlinea 19 ani, la 23 mai 1996, la 6 luni de la începerea serviciului militar, în orasul cecen Bamut. Comandantul cecen Rusland Haihoroev a fost cel care l-a executat pe Rodionov , după refuzul acestuia de a se converti şi de a-şi da jos cruciuliţa pe care o purta la gat. Multe luni dupa aceea mama sa i-a cautat cadavrul, şi în final, după ce a platit 500 de dolari, i s-a aratat pădurea unde fiul ei fusese îngropat. A mai găsit alături de el îngropate cadavrele a încă 4 baieţi.
The New Saint
„The New Saint is a film about Yevgeny Rodionov, an ordinary young Russian boy who fell in the first Chechen war after being taken prisoner and refusing to convert to Islam. He was proclaimed a martyr and many Russians found in Yevgeny their own unofficial saint.
The life of Yevgeny’s mother underwent a radical change when her child ‘became’ a saint. By campaigning for his canonisation she keeps the memory of her son alive. The success of her mission is illustrated by the portrayal of Yevgeny’s image on icons throughout the country.
Who is this holy soldier exactly and what makes him the perfect icon of Russia today?”
La data de 20 iulie, Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte ridicarea la cer a Sfântului Mare Proroc Ilie, Tesviteanul.
În tradiţia populară, Sântilie este cel care, aflat în carul său ceresc, poate provoca tunete, trăsnete, ploi torenţiale, dar şi incendii – El leagă şi dezleagă ploile, hotărăşte unde şi când să bată grindina – Se spune că Sfântul Ilie a păcătuit la îndemnul diavolului, dar Dumnezeu l-a iertat şi l-a trecut în rândul sfinţilor, fiind urcat la cer într-un car cu roţi de foc, tras de cai albi înaripaţi
În cer, Sântilie cutreieră norii, fulgeră şi trăsneşte dracii cu biciul său de foc pentru a-i pedepsi pentru răul pe care i l-au pricinuit
Cine a fost Sfântul Ilie?
După cum se arată la cele sfinte, Ilie Tesviteanul este unul dintre cei mai importanţi proroci din Vechiul Testament, mare făcător de minuni şi aducător de ploi la vreme de secetă. El a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide şi închide cerurile şi era de origine din Tesvi.
Se spune că marele Proroc se trăgea din tribul lui Aaron şi era preot. A trăit pe vremea regelui Ahab, care persecuta, influenţat de soţia Isabela, prorocii şi se închina idolilor. Ilie l-a înfruntat, ca nimeni să nu mai fie târât în idolatrie şi o secetă cumplită s-a abătut asupra ţinutului. Au secat apele, au murit vitele, au pierit culturile, arse de secetă, au murit, din lipsă de hrană şi apă, şi oamenii.
Prorocul a vieţuit pe malul unei ape nesecate, prin voia lui Dumnezeu, şi s-a hrănit cu pâine şi carne aduse în cioc de corbi. Apoi a adăstat la bordeiul unei văduve sărace şi păgâne care n-a ezitat însă să-i ofere pâinea făcută din puţina făină şi apă pe care le mai avea. La scurt timp de la poposirea lui Ilie în casa ei, femeii i-a murit fiul. Şi sfântul, cerând ajutorul lui Dumnezeu, l-a înviat din morţi pe tânărul acela.
Sfântul Proroc Ilie nu a trecut la cele veşnice, ci a fost ridicat la cer, fiind, alături de Moise şi cei trei apostoli, considerat demn de a vedea faţă în faţă slava Dumnezeului întrupat. Sfârşitul lui Ilie este prezentat drept o minune care s-a petrecut cu voia şi puterea lui Dumnezeu, slujit de Ilie cu mare credinţă.
Se spune că, simţind Ilie că zilele pe pământ îi sunt numărate, şi-a ales un succesor, pe Elisei, pe care Dumnezeu l-a admis şi a făcut în aşa fel încât Ilie să nu treacă, la mutarea de pe pământ, prin poarta morţii. El s-a înălţat cu trupul la cer într-o căruţă de foc trasă de patru cai.
Şi aşa a rămas mai apoi să colinde cerurile. Pe 20 iulie, data la care marele proroc s-a înălţat la cele sfinte, Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte pe Ilie ca pe unul dintre cei mai mari sfinţi ai creştinătăţii.
Peste 100.000 de oameni poartă azi numele sfântului.
cititi mai mult aici – Nina MARCU – REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 14, 16-31 IULIE 2008
Pus în legătură cu existenţa primilor creştini pe malurile râului Buzău, ansamblul aşezărilor rupestre din zona munţilor Buzăului a incitat şi a prezentat interes pentru specialişti încă de la sfârşitul sec. XIX – zona mai este cunoscută şi sub denumirea de Athos-ul românesc.
Acestea sunt situate pe teritoriile comunelor Bozioru, Colţi, Cozieni, Brăeşti. Alte amenajări similare mai sunt atestate şi pe raza comunelor Cozieni, Cătina, Sibiciu, precum şi pe raza oraşului Nehoiu.
În total sunt peste 30 de astfel de amenajări, care au servit atât ca spaţii de locuit cât şi ca locuri de cult. Cel mai probabil acestea au funcţionat începând cu sec. III – IV d. Hr. utilizarea lor continuând şi în sec. XVI – XVII. Pe pereţii lor se pot vedea inscripţii cu litere chirilice efectuate de către călugării creştini persecutaţi şi nevoiţi să locuiască în aceste adăposturi.
in zona Bozioru se ajunge din Buzau, pe DN10, inspre Intorsura Buzaului, dupa localitatea Patarlagele (57 km de Buzau) la dreapta fiind un drum judetean ce duce inspre localitatile Colti, Alunis, Nucu.
05 Februarie 1986 - 28 de ani de la trecerea la Domnul a lui Ioan Ianolide
Unul dintre apropiaţii lui Valeriu Gafencu în temniţa de la Aiud, mai apoi în penitenciarul-spital de la Târgu Ocna, a fost Ioan Ianolide, cunoscut astăzi prin cartea sa „Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă“. Totuşi, lucrarea sa oferă puţine repere biografice, care pot fi găsite în dosarele întocmite împotriva sa de Securitate.
Ioan Ianolide s-a născut la 27 ianuarie 1919, în familia unui aromân înstărit din Dobroteşti, jud. Teleorman. Având o situaţie materială bună, părinţii l-au trimis să studieze Dreptul la Bucureşti.
În 1937 intră în Frăţiile de Cruce, însă, după interzicerea partidelor politice de către regimul carlist, Ianolide nu mai activează. Îşi reia activitatea politică pentru puţin timp, până la rebeliunea legionară. La 19 octombrie 1941 este arestat de Siguranţă în pădurea de la Băneasa, alături de alţi 28 de tineri.
La proces, el acuză autorităţile poliţieneşti că este victima unei înscenări, susţinând că la anchetă a fost torturat fizic, fiind nevoit astfel să scrie declaraţiile cu mâna stângă. Cu toate acestea, este condamnat de justiţia militară la 25 de ani muncă silnică pentru participare la organizaţie interzisă de lege. A cunoscut temniţele de la Jilava, Văcăreşti, Aiud şi Alba Iulia.
La Aiud a fost pedepsit de nenumărate ori din ordinul comandantului închisorii, Aurel Munteanu. De pildă, la 2 decembrie 1943, Ianolide a primit „6 lovituri cu cureaua la spate pentru că a refuzat să salute pe primul gardian“, apoi, „a fost izolat 10 zile în celulă pentru că a activat în educaţia legionară în penitenciar etc. etc. etc“.
În mai multe rânduri cere rejudecarea procesului, în 1946 obţinând o reducere a pedepsei cu 6 ani şi trei luni. Munceşte în lagărul de la Galda, alături de prietenul său, Valeriu Gafencu. Cunoaşte reeducarea de la Piteşti, apoi, grav bolnav, în 1950, este internat în spitalul-penitenciar de la Tg. Ocna. Aici cunoaşte transformarea spirituală. Ajutat de prietenul său Gafencu, care lansase principiile de viaţă creştină, Ianolide propovăduieşte în mijlocul colegilor de suferinţă adevărata credinţă creştină ortodoxă, dezbrăcată de orice nuanţă ideologică legionară, adresându-se legionarilor şi nelegionarilor deopotrivă.
Prin credinţa şi faptele săvârşite în penitenciar devine un model de vieţuire creştină. Ulterior, este transferat la Caransebeş, apoi la Văcăreşti (1953), Gherla (1957) şi Aiud. De aici, în martie 1959 este mutat la Ministerul de Interne, unde alături de alţi 28 de foşti colegi de suferinţă este acuzat de înfiinţarea unei adevărate conspiraţii legionare în închisori, pentru ca, după eliberare, să submineze regimul „democrat-popular“.
Refuză categoric „să recunoască“ acest scenariu diabolic al anchetatorilor la confruntările cu alţi deţinuţi, mărturisind adevărul de credinţă, mai presus de orice atitudine politică.
La 28 august 1959 este condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la 25 de ani de muncă silnică, pedeapsă comutată din 19 octombrie 1941. Încă din timpul anchetei este internat în Penitenciarul-spital Văcăreşti, apoi din noiembrie 1959 mutat la Gherla. Ulterior, este retrimis la Aiud, unde refuză categoric să accepte reeducarea.
Este eliberat la 31 iulie 1964, fiind urmărit de Securitate până la trecerea la cele veşnice.
Filmul „Trei Crăciunuri”, un documentar scenarizat după scrierile lui Ioan Ianolide, ilustrează drama vieţii unuia dintre supravieţuitorii închisorilor comuniste, povestită din perspectiva sărbătorii Crăciunului. 30 de ani fracţionaţi în trei momente aparent nesemnificative, care aveau să devină clipe suspendate undeva între moarte şi viaţă. Un Crăciun al copilăriei, un altul petrecut între zidurile groase ale închisorii şi un al treilea trăit după eliberare. Trei momente în care dimensiunea hristică accede dimensiunea umană – o poveste candidă despre naşterea întru Hristos.
casa creștinului 