Cantări Închinate Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, Ajutătoarea și Mijlocitoarea noastră a tuturor celor care o cheamă în rugăciuni. Pentru noi, drept-măritorii creștini, Maica Domnului este in cinstire dătătoare de bucurie. O știm ca Maica Bucuriei, o stim pe Maica Domnului ca ceea ce mijloceste bucuria noastra. Ne gandim la Maica Domnului ca la cea de care se bucura si cerul, si pamantul. Chiar avem o alcatuire, la Liturghia Sfantului Vasile cel Mare (si care se spune si cu alte prilejuri), care zice asa:
„De tine se bucura, ceea ce esti plina de har, toata faptura: soborul îngeresc si neamul omenesc. Ceea ce esti biserica sfintita si rai cuvantator, lauda fecioriei, din care Dumnezeu S-a întrupat și prunc S-a facut, Cel ce este mai inainte de veci. Că brațul tau, scaun l-a facut, si pantecele tau, mai desfatat decat cerurile l-a lucrat. De tine se bucura, ceea ce esti plina de har, toata faptura, marire tie!”
Postul Adormirii Maicii Domnului începe anul acesta vineri, 31 iulie 2015, deoarece ziua de 1 august căzând sâmbătă, iar ziua de dinainte fiind zi de vineri, adică zi de post, după rânduiala liturgică a Bisericii noastre se mută ziua de început a Postului Sfintei Mării de pe 1 august pe 31 iulie. Postul acesta (popular – al Sântă-Măriei), care precedă sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, e rânduit de Biserică spre aducerea aminte de virtuțile alese ale Sfintei Fecioare și de postul cu care ea însăși, după tradiție, s-a pregătit pentru trecerea la cele veșnice.
Ca vechime, este cel mai nou dintre cele patru posturi de durată. Originea lui trebuie căutată, probabil, prin sec. V, când cultul Maicii Domnului a început a cunoaște o dezvoltare mai mare și când sărbătoarea Adormirii ei a început a căpăta o mai mare importanță. La început însă, nici timpul din an, nici durata și nici felul postirii nu erau la fel peste tot; unii, în părțile Antiohiei, posteau o singură zi (6 august), alții mai multe zile (4 la Constantinopol, 8 la Ierusalim); în răsărit posteau în luna august și de aceea postul era numit și Postul lui August, alții în septembrie (apusenii, cum fac până azi), iar alții nu posteau deloc, socotind că sărbătoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la amărăciunea pământească la bucuria cerească, unde stă în nemijlocită apropiere de Fiul ei iubit. Data și durata postului au fost uniformizate în toată Ortodoxia abia în secolul XII, la Sinodul Local din Constantinopol, ținut la 1166, sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotărât ca postul să înceapă la 1 august și să dureze 14 sau 15 zile, până la Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august), așa cum, de altfel, se practica mai înainte prin unele părți. Anul acesta Postul începe la 31 iulie şi ţine până la Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Se lasă sec în seara zilei de 30 iulie, deoarece când această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte; de asemenea, postul se prelungește și în ziua sărbătorii înseși, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, pește și vin.
Postul Sântă-Măriei este mai ușor decât al Patruzecimii, dar mai aspru decât al Nașterii Domnului și al Sfinților Apostoli.
Tipicul cel mare (cap. 35, p. 44) și învățătura pentru posturi din Ceaslovul mare (ed. cit., p. 707) prescriu ajunare lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul IX, când se consumă mâncare uscată; marțea și joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica se dezleagă la untdelemn și vin. La 6 august (sărbătoarea Schimbării la Față), în orice zi ar cădea, se face dezlegare la untdelemn, pește și vin, dar în Pravila mare (glava 385) se dă dezlegare la vin și untdelemn nu numai pentru sâmbete și duminici, ci și pentru marți și joi. În timpul acestui post se citesc în bisericile mănăstirești, zilnic (alternativ),cele două Paraclise ale Maicii Domnului din Ceaslov. (Informații preluate din Liturgica Generală, pr. Prof. Ene Braniște) – See more at: http://basilica.ro/postul-adormirii-maicii-domnului-incepe-anul-acesta-vineri-31-iulie-18726.html#sthash.4U2BRGxv.dpuf
Perioada pascală pe care o traversăm este una a bucuriei şi a împlinirii duhovniceşti, bucurie manifestată atât în conţinutul slujbelor Bisericii, cât şi în rânduiala pe care o urmează fiecare creştin în viaţa sa particulară.
Tocmai de aceea şi rânduiala postirii în această perioadă se modifică faţă de cea din cursul obişnuit al anului bisericesc. În acest sens, în Săptămâna Luminată care a urmat Praznicului Sfintelor Paşti s-a putut observa în calendar specificaţia „harţi”, pentru zilele de miercuri şi vineri. Această precizare calendaristică vine să atragă atenţia că în aceste zile este dezlegare la toate mâncările, adică şi la cele cu carne, ouă şi brânză, pe întreaga durată a acestei săptămâni, precum şi la vin. Aceasta pentru a întări şi mai mult caracterul de bucurie al Praznicului Sfintei Învieri, bucurie care se prelungeşte vreme de o săptămână şi în ceea ce priveşte alimentaţia creştinilor.
În trecutul îndepărtat al Bisericii, în unele părţi erau dezlegate de la post nu numai miercurea şi vinerea Săptămânii Luminate, ci întreaga perioadă pascală, până la Cincizecime sau Rusalii (Sfântul Epifanie, „Expunerea credinţei”, 22). Acest lucru apare menţionat şi în „Pravila de la Govora”, din 1640, în cap. 14.
Pentru a evita însă unele excese din viaţa creştinilor, cu timpul, dezlegarea aceasta a fost restrânsă doar la perioada Săptămânii Luminate, urmând însă ca toate celelalte zile de miercuri şi vineri să aibă dezlegare la untdelemn şi vin. Dezlegarea aceasta se înscrie în acelaşi context al bucuriei în care ne înscrie Praznicul Învierii Mântuitorului Hristos din morţi.
Regula aceasta a dezlegărilor miercurea şi vinerea la untdelemn, peşte şi vin din perioada pascală s-a generalizat cu timpul în întreaga Biserică. În acest sens, „Tipiconul Sfântului Sava”, scriere monahală a cărei redactare a fost finalizată în secolul al XVI-lea, menţionează privitor la aceasta următoarele: „Iar în miercurile şi vinerile din toată Cincizecimea se dezleagă pentru monahi la untdelemn şi vin, iar pentru mireni şi la peşte; iar în Miercurea Înjumătăţirii Praznicului şi în cea a Odovaniei Paştilor se dezleagă la peşte şi pentru monahi” („Tipiconul”, Suceava, 2002, p. 46).
Socotim că păstrarea acestei reguli a postirii, deşi cu dezlegările indicate mai sus, chiar şi în perioada pascală, până la Rusalii, are în vedere şi o minimă pregătire trupească a creştinului pentru primirea Sfintei Împărtăşanii în Duminicile acestei perioade. Acesta considerăm că este motivul cel mai plauzibil pentru care, în pofida bucuriei acestei perioade luminate, au fost păstrate totuşi miercurile şi vinerile ca zile de postire. sursa: ziarullumina.ro
– Părinte, când ţii post în câşlegi pentru spovedanie, se mănâncă peşte?
– Da, marţea, joia, sâmbăta şi duminica şi se bea vin, iar miercurea şi vinerea mâncăm de post.
– Părinte, câte zile trebuie să ţii post, ca să te poţi împărtăşi?
– 7 zile. Se socoteşte că după 7 zile de post se elimină toate grăsimile din corp. Să ne asemănăm la trup cu Mântuitorul. El nu a mâncat carne, decât, peşte.
– Părinte, dacă nu reuşeşti să te spovedeşti într-un post, ce faci?
– Laşi pe altă dată, sau continui să ţii post până când reuşeşti. E valabil numai în Postul Adormirii Maicii Domnului şi al Sf.Ap. Petru şi Pavel. De Paşti şi de Crăciun întrerupi pentru că este prilej de bucurie mare, se mănâncă de dulce, este dezlegare la orice, o săptămână la Paşti şi două săptămâni la Crăciun. După perioada aceasta, ţii o săptămână de post şi te spovedeşti. Preotul hotărăşte dacă iei aghiazmă mare sau împărtăşanie.
– Părinte, e bine să ţii post negru?
– Da e foarte bine. Cine poate. Valorează cât un ban de aur înaintea lui Dumnezeu şi cum aici pe pământ faci orice cu un ban de aur, aşa şi acolo sus în cer, faci orice cu o zi de post negru.
– Părinte, în săptămâna brânzei, în săptămâna albă, se mănâncă peşte?
– Da, după Pravila Bisericească toată săptămâna, însă, după obicei miercuri şi vineri nu se mănâncă dar după pravilă da pentru că este însemnat cu harţi.
– Părinte, la noi la ţară, preotul ne-a spus că putem mânca peşte miercurea şi vinerea de la Paşti şi până la Înălţare, e păcat?
– După obicei numai în săptămâna Luminată se mănâncă miercurea şi vinerea peşte, însă, Pravila Bisericească spune că se mănâncă peşte până la Pogorârea Sfântului Duh şi Duminica Tuturor Sfinţilor.
– Părinte de ce mie îmi mor porcii şi găinile de cum intrăm în post, iar la vecina nu?
– Din cauză că nu ţii posturile de peste an. Dumnezeu îţi ia ceea ce te împiedică de a posti. Să vă povestesc ceva de la Boroaia când eram preot acolo. A venit la mine o femeie din parohie şi se plângea că în fiecare post vine uliul şi-i ia din păsările din curte, iar de la vecina de care se despărţea doar cu gardul nu-i lua niciodată. Era foarte supărată că mereu e păgubită. Am întrebat-o dacă ţine posturile de peste an şi ea mi-a răspuns că nu are obiceiul acesta. Dacă matale nu ai obiceiul acesta, vecina matale îl are, de aceea uliul nu se atinge de păsările ei, ea ştie când să le mănânce. Posturile de peste an sunt obligatorii, sunt trecute în calendar, făceţi-vă prieteni în cer, uite acum e Postul Sf. Apostoli Petru şi Pavel, tineţi-l şi rugaţi-i să vă ţină poarta deschisă a raiului până ce veţi trece şi dumneavoastră.
– Părinte, uneori Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ţine trei zile, cum se procedează ca să te poţi împărtăşi?
– Când postul ţine doar 3 zile, începi cu 4 zile mai înainte ca până în ziua aceea, să fie 7 zile de post, să te poţi împărtăşi, de nu, iei doar aghiazmă.
–Părinte, eu nu ţin posturile pentru că mă tem să nu mă îmbolnăvesc!
– Am mai auzit aşa ceva. Dar cum vă explicaţi dumneavoastră că, cei mai mulţi bolnavi de stomac şi ficat, nu sunt postitorii ci, cei care au mâncat, sau, de ce sfinţii care mâncau legume, ierburi şi rădăcini nu se îmbolnăveau?
–Părinte, când ţii post negru trebuie să îndeplineşti vreo condiţie, se ţine în vreun fel ?
– Când ţii post negru, ţii de mâncare, de păcate şi nu leneveşti, nu te culci şi dormi câteva ore ca să treacă ziua mai repede; nu te cerţi cu soţul ; nu vorbeşti de rău.
– Părinte, poţi să posteşti sâmbăta şi dumineca, post negru?
– Nu. Cine ajunează sâmbăta sau dumineca, merge la judecată cu evreii. La carte spune: „ Cei care vor ajuna sâmbăta sau dumineca să se taie din cartea vieţii şi să meargă la judecată cu evreii „ Sâmbăta şi duminica nu se ţine post, pentru că este praznicul Învierii.
– Părinte, se ţine post negru marţea?
– Marţea ţin post negru numai catolicii. Marţea este pentru catolici. Pentru ortodocşi miercurea şi vinerea şi cine vrea şi lunea.
– Pr. Ioan V Argatu „ Pe treptele suirii catre cer„, 2011, pg.7-39-
Pr. Ioan: Am tot auzit prin popor vorbindu-se de „postul negru”, există aşa ceva şi ce ne puteţi spune despre el!?
Pr. Ilarion: Aşa se spune în popor „postul negru” la postul ca ajunare, adică nu mănânci şi nu bei nimic toată ziua. Faptul că, nu se mănâncă nimic timp de 24 de ore, la post i se spune „negru”. În cărţile liturgice, nu ai să găseşte această denumire a postului. Preoţii au preluat din popor această denumire şi, o folosesc atunci când recomandă ca cineva să ajuneze. Consider că nu este greşit, dacă folosim şi acest termen, este mai expresiv, reliefează mai accentuat sensul de ceva greu sau ceva aspru.
Cu privire la ajunare sau la postul negru, am câteva sfaturi pentru cei ce vor să ajuneze, o spun din experienţa mea şi anume:
În ziua în care ajunezi, sau ţii post negru nu mănânci nimic toată ziua.
In zilele de post, nu trebuie să te cerţi cu nimeni, orice s-ar întâmpla, oricât te-ar supăra cineva, orice ispite ai avea, nici cu cei din afară şi nici cu cei din casă. Îţi învingi orgoliile, îţi tai voia, îţi stăpâneşti firea, treci cu vederea orice umbră a răului sau a răutăţi cuiva, rabzi şi ierţi orice. Altfel, ţi-a furat diavolul postul, degeaba mai posteşti.
Nu uita că, postul nu este numai abţinere de la mâncare şi băutură ci şi abţinere de la orice păcat şi răutate.
Nu trebuie să dormi în ziua postului, pentru ca nu cumva, diavolul să râdă că ai vrut să treacă mai uşor şi mai repede postul ca să nu simţi osteneala şi greutatea lui.
Nu te duci în vizite în ziua când posteşti, pentru a nu fi servit cu ceva de mâncare şi să te descoperi că posteşti. Când posteşti, nu trebuie să spui la nimeni şi să nu ştie nimeni, adică „când posteşti închide-te în cămara ta, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti”.
Mâncarea pe care ar fi trebuit s-o mănânci în acea zi împarte-o la săraci, n-o păstra pentru când ai să termini de postit pentru că ai renunţat la ea ţinând post. Diavolii pot să râdă şi să zică că ai făcut economie sau că ai recuperat ce trebuia să consumi. Postul întotdeauna trebuie însoţit de milostenie. Dacă eşti sărac, măcar o felie de pâine dă celui flămând.
Dacă te simţi slăbit şi simţi că nu mai poţi duce postul, poţi lua în cursul zilei: o bucăţică de anaforă şi 3 înghiţituri de aghiazmă. Dacă nu poţi duce postul toată ziua şi-l întrerupi atunci nu mânca mai mult decât o singură masă şi tot de post. Dacă ai mâncat prea mult diavolii ţi-au furat postul, spunând că ai mâncat cât pentru toată ziua în care ai postit.
Nu poţi întrerupe postul la orice oră. Dacă ţii post pentru izbăvire de vrăji şi descântece, pentru că vrăjitorii au anumite ore când îi trimit pe diavoli la treabă, trebuie să ţii cont de acest lucru. Unii trimit la ora 15, alţii la ora 18, la ora 21, la ora 24,00. Trebuie să duci postul până la aceste ore pentru ca să te găsească în post şi să poţi respinge loviturile vrăjitorilor. Postul-ajunare, începe la ora 18,00 din ziua anterioară şi ţine până în ziua de post la ora 24. Cine nu poate duce până la ora 24, se poate opri aşa cum am arătat, la ora 15, la ora 18, la ora 21.
Ora până când duci postul, reprezintă momente ale pătimirii Mântuitorului Iisus Hristos, şi anume:
– La ora 12 – a fost răstignit;
– La ora 15 – şi-a dat Duhul pe Cruce;
– La ora 18- a fost dat jos de pe Cruce şi îngropat;
– La ora 21- s-a aşezat piatra pe mormânt fiind pecetluită;
– La ora 24 – s-a coborât la iad sfărâmând porţile de aramă, risipind pe diavoli şi scoţând pe cei drepţi din iad.
În cazuri mai grele, pentru persoane demonizate şi chinuite de diavoli, se poate ţine post-ajunare timp mai îndelungat, adică mai multe zile la rând (după caz şi cine poate: 3, 7, 9, 12, 21, 40 zile). Odată pe zi se pot lua 3 bucăţele de anaforă şi un pahar de aghiazmă (cu Moliftele Sf.Vasile Cel Mare).
Pr. Ioan V Argatu ” Pe treptele suirii catre cer”, editia a 3 a, 2011, pg.7-39,
Ultima vineri din Postul Pastelui se numeste Vinerea Patimilor sau Vinerea Mare si e ziua in care Hristos, arestat fiind, a fost dus la guvernatorul roman Pilat din Pont. Acesta L-a trimis la Caiafa. Sub pretextul ca iudeii nu au voie sa ucida, acesta L-a retrimis la Pilat. Evreii, intaratati de mai-marii lor, au cerut sa fie rastignit, iar Iisus a pornit, cu cununa de spini pe cap si Crucea in spate, pe drumul Golgotei. La iesirea din cetate, Domnul a cazut sub povara crucii. Atunci, ostasii l-au silit pe Simon Cirineul sa-i duca Crucea. O femeie pe nume Veronica i-a dat o naframa alba cu care si-a sters sudorile si astfel s-a imprimat pe aceasta chipul Domnului Iisus Hristos, asa cum se gaseste astazi pictat in biserici. Dupa Scriptura, ostasii romani L-au rastignit pe Iisus Hristos, „la ceasul al treilea”, adica dimineata, la ora 9.00, iar „pe la ceasul al noualea (pe la ora 15.00) a strigat cu glas tare, cutremurator: „Eli, Eli, Eli, lama sabactani?” – „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?”. „Parinte, in mainile Tale incredintez duhul Meu. Si acestea zicand, si-a dat Duhul.” Pana la Inviere nu mai bat clopotele In seara acesta, crestinii ortodocsi merg la Biserica sa asculte prohodul si sa ia parte la Inmormantarea Domnului.
Credinciosii trebuie sa ingenuncheze de trei ori in fata Sfantului Epitaf (o tesatura pe care este infatisata Asezarea Mantuitorului in Sfantul Mormant), sa sarute Sfanta Evanghelie si icoana Mantuitorului. La sfarsitul slujbei, preotul inconjoara impreuna cu toti credinciosii biserica de trei ori, in dangat de clopot.Este ultima oara cand mai suna clopotele pana in clipa Invierii Domnului.Se tine post negru si nu se aprinde focul. Drumul Crucii Pelerini crestini din intreaga lume parcurg, in fiecare an, dupa traditia seculara, pe strazile Ierusalimului, traseul numit „Via Dolorosa”, chiar daca dupa atatea secole nu se stie precis daca ruta, cunoscuta si sub numele de „Via Crucis” – Drumul Crucii –, si Opririle Crucii ar fi cele adevarate sau o simpla reconstituire simbolica. Evangheliile fac referire la doar noua dintre intamplarile reprezentate de cele 14 locuri de pe „Via Crucis” in care credinciosii se opresc astazi sa se roage, iar dispunerea spatiala exacta a catorva dintre evenimente ramane un subiect deschis interpretarii. Spre exemplu, cea de-a sasea oprire, care marcheaza intalnirea Mantuitorului cu Veronica, se bazeaza pe o povestire popularizata in literatura Evului Mediu.
Una din greşelile pastorale care se fac în această perioadă a Postului Mare, şi în general a tuturor posturilor, este amânarea momentului spovedirii şi împărtăşirii pentru ultimele zile ale postului, ceea ce aduce o mare greutate pentru preot, în primul rând, pentru că ajunge să facă o spovedanie pripită şi netipiconală, iar în al doilea rând nu mai are timp să vorbească suficient cu credincioşii.
Care este cauza? Majoritatea credincioşilor ori postesc doar prima şi ultima săptămână şi vin să se spovedească la început şi la sfârşit, ori pur şi simplu lasă spovedania pe ultima săptămână, ceea ce este total nepotrivit.
Se ştie că ultima săptămână, a Patimilor, este plină de slujbe bisericeşti foarte importante, cum sunt spre exemplu Deniile. În această săptămâna preotul nu mai găseşte timp şi pentru spovedit. Dacă noi îl aglomerăm sau îl asaltăm cu spovedania în ultimele zile, facem o mare greşeală, fiindcă, fiind nevoit să îi spovedească pe toţi, nu mai are timp să îi consulte pe fiecare în parte, şi atunci spovedania devine formalistă şi incompletă. Niciodată nu o să avem timp să scotocim toate străfundurile sufleteşti ale omului în doar câteva minute. De aceea eu consider că aceasta este una din marile greşeli care se fac în timpul postului.
Este bine să-i sfătuim pe credincioşii noştri ca spovedania să aibă loc pe tot parcursul postului. Preotul, în cele şase săptămâni ale Postului Mare, are suficient timp să spovedească şi chiar să-i împărtăşească pe credincioşi. Dacă vrem să ne împărtăşim în ultima săptămână, o putem face şi atunci, dar să nu venim cu toţii, fiindcă este un calvar pentru preot. Aşa se cultivă o spovedanie incompletă.
Să stăm de vorbă cu duhovnicul, să-i spunem păsurile, păcatele, suferinţele. Iar la sfârşitul postului, pentru a ne împărtăşi, să mărturisim doar păcatele care le-am făcut de la ultima spovedanie. Spovedania în grabă nu este de folos nici pentru preot, pentru că nu are satisfacţia că a atins scopul Sfintei Taine pe care a făcut-o, şi cu atât mai mult pentru credincios, care face o spovedanie de mântuială.
Ce-ar fi dacă tensiunea ar scădea, alergiile şi astmul s-ar manifesta mai blând dacă am ţine post câtva timp? Un documentar ştiinţific difuzat pe programul tv Arte se ocupă de post ca terapie în anumite boli ale lumii moderne. Ancheta desfăşurată arată că metoda nu constituie deloc un remediu miraculos în boli grave precum cancerul, relatează afp.com, citat de Agerpres.
Postul se poate dovedi însă benefic în cazul unor boli caracteristice modului de viaţă actual, ca obezitatea, diabetul sau hipertensiunea. Periplul realizatorilor filmului în Rusia, Germania şi Statele Unite demonstrează acest lucru.
La sanatoriul din Goriatcinsk din câmpia siberiană, două treimi din pacienţi, suferind de alergii, astm şi reumatism, se simt mai bine după o cură ce poate dura până la trei săptămâni, efectuată sub supraveghere medicală, arată conducerea acestui centru. Principiul este simplu: în lipsa hranei, corpul uman se hrăneşte singur din rezervele sale de glucoză şi lipide. La Goriatcinsk, postul durează în medie două săptămâni, în timpul cărora pacienţii beau doar apă şi fac sport ca să-şi întreţină musculatura. Urmează şapte zile de readaptare la obiceiuri alimentare echilibrate.
Cea mai grea este a treia zi de privare de hrană, spus cei care au ţinut un astfel de post. Un medic precizează că, în faza de dezintoxicare, organismul trece printr-o criză de acidoză, nivelul de aciditate crescând brusc. Cu spălături intestinale şi masaje, organe responsabile cu eliminarea, ca ficatul şi rinichii, sunt stimulate şi depăşesc criza.
Potrivit experţilor ruşi, metoda a fost descoperită din întâmplare acum circa 60 de ani, în perioada sovietică, când un psihiatru a făcut legătura între greva foamei pe care o ţinea un pacient şi îmbunătăţirea stării lui psihice. Rezultatele studiilor întreprinse de atunci în Rusia au fost validate de Academia de Ştiinţe din ţară.
În Europa occidentală însă postul terapeutic nu beneficiază de o astfel de recunoaştere oficială. În Germania se fac totuşi astfel de cure, fiind aplicată îndeosebi metoda Buchinger, numele unui medic militar cu artrită, care a reuşit să trăiască în scaun cu rotile ţinând post. Mai puţin dure decât în Siberia, curele, propuse în centrul lui de pe malul lacului Constantz, recomandă ingerarea a 250 de calorii pe zi, sub forma sucurilor şi cremelor pentru a evita criza de acidoză.
În California, un tânăr cercetător, Valter Longo, experimentează pe şoareci efectele postului asupra celulelor canceroase, a căror multiplicare este încetinită, pentru că nu le plac mediile sărace în zaharuri. Se pare că postul protejează şi împotriva efectelor secundare ale chimioterapiei. Rezultatele rămân însă preliminare şi trebuie să fie confirmate de experienţe pe scară largă pe oameni.
La modul general, subliniază autorii documentarului ‘Postul, o nouă terapie?’ (Le Jeune, une nouvelle therapie?), difuzat pe canalul Arte, este evident că la lipsa hranei corpul reacţionează mai bine decât la excesul de mâncare. sursa: romanialibera.ro; sursa video: youtube.com
În Biserica creştină a primelor secole, sărbătoarea Paştilor era anticipată de una sau două zile de post. Aceste două zile de post se pare că au fost instituite nu atât în vederea sărbătorii Învierii Domnului, cât mai ales în vederea primirii Botezului de către catehumeni, în noaptea Paştilor.
Aşadar, practica postului va fi la început rezervată catehumenilor, apoi extinsă la ceremonialul Botezului şi, în cele din urmă, la întreaga Biserică. Acestă formă incipientă a postului nu avea nicidecum un caracter penitenţial, ci mai de grabă unul ascetic-iluminator.
Tot în perioada Bisericii primare, la Roma, duminica de dinaintea Paştilor mai era numită şi „Duminica Patimilor“, iar în Miercurea şi în Vinerea acestei săptămâni nu se săvârşea Sfânta Liturghie. Extinderea postului la întreaga săptămână care preceda sărbătoarea Paştilor era la început o practică liturgică specifică numai Bisericii alexandrine.
De asemeni, în timpul celor trei săptămâni premergătoare sărbătorii Paştilor, în Biserica primară se obişnuia să se citească pericope din Evanghelia după Ioan, din moment ce era foarte bogată în pasaje legate atât de apropierea sărbătorii Paştilor, cât şi despre activitatea Mântuitorului Iisus Hristos la Ierusalim.
Pregătirea îndelungată va fi motivată la început de practica penitenţială, deoarece penitenţii se supuneau unei perioade de pregătire intensă de patruzeci de zile. De aici va proveni fără îndolială şi termenul de „Patruzecime“. Ei parcurgeau această perioadă a postului potrivit prescripţiilor vechi-testamentare, adică îmbrăcând haine confecţionate din sac şi acoperindu-şi capul cu cenuşă, în semn de profundă căinţă şi ca pe un exerciţiu spiritual.
Este uluitor de remarcat că în viaţa Bisericii, în primele trei secole, nu a existat o perioadă de pregătire pentru Sărbătoarea Paştilor, din moment ce comunitatea creştină trăia atât de intens crezul creştin, de cele mai multe ori chiar până la măsura martiriului, încât nevoia unei perioade de timp necesare reînnoirii făgăduinţelor de la Botez nu se simţea.
În secolul al IV-lea însă, singura săptămână de post era cea care preceda Paştile. Dispoziţiile oficiale care reglementează disciplina postului vor fi uniformizate şi fixate definitiv peste tot abia în epoca premergătoare marii schisme (secolele VIII-IX), cristalizându-se astfel rânduiala posturilor şi ajunărilor (cf. pr. prof. Ene Branişte). Cel care avea să consemneze în scris amănunte legate de disciplina postului în Biserica primară va fi istoricul bisericesc Socrate (380-450).
De ce Postul Paştelui durează 40 de zile?
Un rol deosebit în determinarea şi fixarea duratei Postului Mare l-a avut, probabil, numărul 40 care apare în Vechiul Testament de mai multe ori. Principalele evenimente care implică acest număr ar fi următoarele:
cele patruzeci de zile ale potopului (Facerea 7, 4, 12, 17; 8, 6);
cele patruzeci de zile petrecute de Moise pe muntele Sinai (Ieşire 24, 18; Deuteronom 9, 9, 11, 18, 25; 10, 10);
cele patruzeci de zile în care iscoadele evreilor au cercetat pământul Canaanului, în care aveau să intre (Numeri 13, 26);
cele patruzeci de zile parcurse de Sfântul Prooroc Ilie spre a ajunge la muntele Horeb (III Regi 19, 8);
cele patruzeci de zile pe care Dumnezeu le pune înaintea poporului din Ninive, spre a se pocăi (Iona 3, 4);
În Noul Testament există anumite pasaje-cheie unde se aminteşte de numărul de patruzeci de zile:
cele patruzeci de zile petrecute de Mântuitorul în pustiul Carantaniei (Matei 4, 2; Marcu 1, 13; Luca 4, 2);
cele patruzeci de zile de la Înviere şi până la Înălţare, timp în care Mântuitorul le dă Sfinţilor Apostoli ultimele învăţături (Fapte 1, 3).
Un ultim indiciu la fel de important ar fi cei patruzeci de ani petrecuţi de poporul lui Israel în pustiu (Deuteronom 2, 7; 29, 5-6). Simbolismul acestei perioade este unul forte şi reprezintă cu siguranţă timpul în care Dumnezeu încearcă lealitatea fiilor lui Israel, în vederea renaşterii unei noi generaţii fidele Lui.
Documentarul „Postul Mare” („Великий пост”). Filmul relatează despre istoria și tradițiile din Postul Mare. Despre faptul că în aceste săptămâni trebuie să ne limităm în toate – în alimentație și în fapte.
casa creștinului 