ortodox

Divna Ljubojević – Agni Partene (Fecioară curată)

Divna Ljubojević – Agni Partene (Fecioară curată)

Minunatul imn “Agni Partene”  (compus de Sfantul Ierarh Nectarie de Eghina)

25 Ianuarie | Sfântul Ierarh Grigorie Teologul

Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului – Născut în jurul anilor 329-330, în familia episcopului Grigorie cel Bătrân, Sf. Grigorie de Nazianz a dăruit Bisericii, alături de bogata moştenire materială, lucruri nepreţuite: formularea clasică a învăţăturii de credinţă despre Sfânta Treime şi o capodoperă literară creştină, rodul unei sinteze între creştinism şi cultura elenistică. Opera sa scrisă face din Sfântul Grigorie de Nazianz cel mai copiat autor în manuscrisele bizantine, după Sfânta Scriptură. Numărat în rândul Sfinţilor Capadocieni, a studiat retorica în Cezareea, Alexandria Egiptului şi la Atena, în spiritul critic al teologiei. Amintind doar două nume ale celor cu care a legat rodnice prietenii, realizăm prestigiul atins de tânărul teolog Grigorie din Nazianz: Sfântul Vasile cel Mare şi Fericitul Ieronim, două superlative aparţinând unor lumi diferite, orientală, respectiv apuseană. A fost hirotonit preot, apoi arhiereu, ocupând scaunul episcopal din Sasima, Nazianz, Constantinopol şi Arianz. În anul 390 sau 391, trece la cele veşnice, în cetatea Arianz, lăsând toată avuţia sa Bisericii. Întreaga sa viaţă a cunoscut o evoluţie graduală, parcurgând toate etapele fireşti până la înalta demnitate arhierească. Asemenea, şi cultura: mai întâi a citit, apoi a vorbit şi abia apoi a scris. În timpul studiilor, a acumulat. De la amvon, a împărtăşit credincioşilor tainele teologiei. Odată cu „retragerea activă“ la Nazianz, după anul 381, cuvintele ce răsunau mai înainte din amvon sunt aşternute, în linişte, pe hârtie.

sursa

Preoţii luptă în prima linie pentru a opri violenţele de la Kiev

Cu credinţa-n suflet şi crucea-n mână: preoţii care luptă în prima linie pentru a opri violenţele de la Kiev

 Poliţia de la Kiev a lansat o ofensivă fără precedent în protestele recente din Piața Independenței, denumită și EuroMainda, în încercarea de a dispersa manifestanţii care scandează împotriva actualei administraţii pro-ruse. Cinci persoane au murit și zeci au fost rănite în ciocnirile violente dintre protestatari și jandarmii. În speranța că vor sensibiliza atât forțele guvernamentale, cât și opinia publică, reprezentanți ai clerului ortodox din Ucraina au luat atitudine. Mai mulți preoți s-au poziționat chiar între forțele de ordine înarmate și mulțimea furioasă, ca îndemn la încetare violențelor din ambele părți. În imagine: un preot ortodox încearcă să oprească ciocnirile dintre protestatari şi poliţie în centrul oraşului Kiev, miercuri, 22 ianuarie FOTO AFP

Citeste mai mult: adev.ro/mzwgck

24 ianuarie | Sfânta Xenia din Sankt Petersburg

 Sfânta Xenia a trăit în Sankt Petersburg, în timpul domniei împărăteselor Elisabeta Petrovna şi Ecaterina a II – a, fiind căsătorită cu Andrei Theodorovici Petrov, capelmaistru imperial.

  Se presupune că în primii ani Xenia a dus o viaţă obişnuită, destul de confortabilă, prestând servicii ce nu aveau nevoie de nici o remuneraţie sau răsplătire. Se pare deasemenea că a fost fericită în căsnicie, fiind cu totul devotată soţului ei, care trăia însă puţin cam lumeşte. Deşi tânăr ca vârstă şi cu o sănătate robustă, acesta a murit subit în timpul unei petreceri de noapte.

  Moartea fulgerătoare a iubitului ei soţ a zdruncinat -o profund pe Xenia Grigorievna, schimbându- i cu desăvârşire viaţa. Pe atunci avea doar 26 ani, nu se  bucurase de urmaşi, iar soţul ei trecuse la cele veşnice total nepregătit.

Capela mormântului Sf. Xenia din cimitirul Smolensk din Sankt Petersburg

Adânc afectată de moartea sa, ea a ajuns să se cerceteze cu luare – aminte şi să înţeleagă toată trufia şi deşertăciunea plăcerilor şi bogăţiilor lumeşti. Şi – a dat seama că adevărata valoare se află numai în bogăţia duhovnicească, iar adevărata bucurie  n- o găsim decât în Hristos.

Spre surprinderea rudelor şi a prietenilor, Xenia Grigorievna a început să renunţe la tot ce avea. Banii şi toate bunurile le-a împărţit săracilor, chiar şi casa i-a dăruit-o dragei sale prietene Parascheva Antonova. Rudele, considerând-o iresponsabilă, au dat-o în judecată, spre a împiedica înstrăinarea totală a averii fostului ei soţ, motivând că moartea acestuia a dezechilibrat-o mintal. Dar în urma unui minuţios examen medical, la care a fost supusă, s-a constatat că era deplin sănătoasă, având dreptul de a dispune înexclusivitate asupra proprietăţilor sale.

După înlăturarea tuturor obstacolelor lumeşti, Xenia a dispărut din Petersburg vreme de vreo 8 ani. Se spune că în acest timp a trăit retrasă împreună cu o  sfântă pustnică, povăţuindu-se în ale rugăciunii şi ale vieţii duhovniceşti de cătreun stareţ luminat.

Spre sfârşitul vieţii ea s-a întors în Petersburg îmbrăcată într-o uniformă veche a soţului ei, de atunci refuzând să mai răspundă la numele de Xenia Grigorievna, pe care l-a înlocuit cu cel al soţului, Andrei Theodorovici. Poate că în devotamentul profund faţă de soţul ei nădăjduia că astfel ar putea prelua din povara  păcatelor lui şi a nefericitei sale morţi ce îl surprinsese total nepregătit.

  Îndurerată şi plină de căinţă pentru propriile păcate şi ale soţului, şi-a părăsit casa, începând să cutreiere pe străzile mărginaşe ale Petersburgului, cunoscute drept Storona (periferia) Petersburgului.

  La început locuitorii Storonei credeau că este vorba despre o cerşetoare cu mintea rătăcită, iar vagabonzii străzii o insultau şi râdeau de ea.

  Dar ea indura totul cu umilinţă, păstrând în faţa ochilor imaginea suferinţei cumplite a Celui fără de păcat, a Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce a răbdat ocărî, batjocuri, chinuri şi răstignire, putând fi văzută adesea învecinătatea parohiei Sfântul Matei, unde se aflau cele mai nevoiaşe locuinţe.

  Cu vremea, oamenii au început să-şi dea seama că Xenia era mai mult decât o simplă cerşetoare. Au ajuns chiar s-o invite în casele lor, oferindu-i hrană şiîmbrăcămintea necesare pentru a rezista iernilor grele ale Petersburgului. Ea însă nu le accepta niciodată îmbrăcămintea, ci lua de la ei doar câteva copeici, cunoscute sub numele de „regele din spinarea calului”, după înfăţişarea călăreţuluiimprimat pe ele. Le împărţea apoi săracilor, uneori chiar şi cu o anumită proorocie.

  Sfânta Xenia era întotdeauna gata să-i ajute pe toţi, în orice împrejurare. În timpul zilei rătăcea pe străzi, chipul reflectându-i starea de spirit lăuntrică, plină de evlavie şi smerenie, de bunătate şi bunăvoinţă. Noaptea însă, pe orice  anotimp, se retrăgea pe câmp şi intra în convorbire cu Dumnezeu.

  Întotdeauna plină de împreună pătimire şi căutând să-i ajute pe toţi în  sale pământeşti, Xenia nu a uitat lumea cea păcătoasă nici după ce a adormit intru Domnul.

  Cu adevărat, Xenia, după ce s-a apropiat mai mult de Mântuitorul, continuă să  se roage pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu.

   Sfânta a adormit întru Hristos în anul 1802.

  La slujba înmormântării, în cimitirul Smolensk, au participat mulţi credincioşi care o venerau pentru harismele ei duhovniceşti ca pe o sfântă.

   Pe lângă darul smereniei, sfânta a mai fost blagoslovită şi cu darul înainte -vederii.

   De multe ori, prin acest dar, sfânta i-a ajutat pe cei aflaţi în necazuri şi dureri, i-a protejat pe cei săraci şi i-a vindecat pecei bolnavi.

   De aceea, după adormirea ei, lângă mormânt s-a construit un paraclis pentru a cinsti amintirea fericitei.

    Iar în anul 1988 patriarhul  Pimen al Moscovei şi al întregii Rusii a canonizat –o ca „sfântă nebună pentru Hristos, grabnic ajutătoare şi făcătoare de minuni”. În Tomosul Sinodal de canonizare a acestei sfinte s-a hotărât ca ziua de prăznuiresă fie în 24 ianuarie a fiecărui an bisericesc.

Mormantul Sfintei Xenia din Sankt Petersburg

.

Placa de deasupra mormântului acestei fericite a lui Hristos consemnează următoarele date:

   “ În Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Aici zace trupul roabei lui Dumnezeu Xenia Grigorievna, soţia capelmaistrului imperial Col. Andrei Teodorovici Petrov. Văduvă la vârsta de 26 de ani, pelerină 45 de ani, ea a trăit cu totul 71 de ani. Era cunoscută sub numele de Andrei Teodorovici. Oricine m-a cunoscut, să se roage pentru sufletul meu, ca şi al său să se mântuiască.  Amin ” .

Sfinți români – Sfântul Cuvios Antipa Atonitul de la Calapodeşti

Sfantul Cuvios  Antipa Atonitul de la Calapodeşti (10 ianuarie)

Pe Cuviosul Antipa, mare trăitor duhovnicesc şi călugăr sfînt, l-a odrăslit pămîntul Moldovei în veacul al XIX-lea. Acest ostaş al lui Hristos, numit din botez Alexandru Luchian, s-a născut în anul 1816 într-o familie de ţărani credincioşi din satul Calapodeşti – Bacău. La vîrsta de 20 de ani a fost călăuzit de Duhul Sfînt să intre în nevoinţa călugărească.

Mai întîi s-a ostenit doi ani de zile (1836-1837) în obştea Mînăstirii Căldăruşani. Apoi s-a dus la Muntele Athos şi s-a stabilit în schitul românesc Lacu, unde se nevoiau peste 80 de sihaştri români. Aici a deprins meşteşugul nevoinţei duhovniceşţi de la cei mai aleşi călugări atoniţi, ajungînd vestit în schit pentru postul şi osteneala lui. Tot aici a primit tunderea în monahism şi s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul lacrimilor şi al neîncetatei rugăciuni.

După aproape cinsprezece ani de sihăstrie în schitul Lacu, bunul nevoitor a trăit încă patru ani de zile în Mînăstirea Esfigmenu. Aici primeşte marele şi îngerescul chip al schimniciei sub numele de Antipa şi este hirotonit diacon. Astfel, înmulţind ostenelile şi privegherile de toată noaptea, Cuviosul Antipa era cinstit în tot muntele ca mare sihastru şi lucrător al rugăciunii lui Iisus. Se învrednicise încă şi de darurile vindecării bolilor şi al înainte-vederii.

Iubind mai mult singurătatea şi smerenia decît cinstea şi lauda, în anul 1860 Cuviosul Antipa a părăsit Muntele Athos şi s-a reîntors în Moldova, la mînăstirile din preajma Iaşilor. Dar văzîndu-se împresurat de mulţi credincioşi, căci numele lui se vestise în toată ţara, după trei ani a plecat să se închine la moaştele cuvioşilor părinţi de la Pecersca. Apoi a ajuns la mînăstirile din nord, uimind pe toţi cu sfinţenia vieţii lui. De aici, auzind de vestita Mînăstire ortodoxă Valaam, aflată pe o insulă din lacul Ladoga, aproape de hotarele Careliei (Finlanda), Cuviosul Antipa, iubind fericita linişte şi înstăinare, în anul 1865 s-a aşezat în această mînăstire. Aici trăiau călugări foarte sporiţi, lucrători neîntrecuţi şi dascăli iscusiţi ai rugăciunii lui Iisus.

În Mînăstirea Valaam s-a nevoit Cuviosul Antipa încă 17 ani de zile, învrednicindu-se de darul preoţiei şi „arătînd fapte minunate de trăire duhovnicească, în post, în rugăciune şi în desăvîrşită sărăcie”. Cea mai mare nevoinţă a lui era rugăciunea cea de foc a inimii, prin care neîncetat slăvea pe Dumnezeu, izgonea gîndurile cele necurate şi gusta din bucuriile cele negrăite ale Duhului Sfînt. La aceasta adăuga post îndelungat, privegheri de toată noaptea, lacrimi, metanii şi alte neştiute osteneli duhovniceşti. Săvîrşea încă adesea dumnezeiasca Liturghie şi se ruga mult pentru lume şi pentru ţara în care s-a născut.

Pentru o petrecere aleasă ca aceasta, Cuviosul ieroschimonah Antipa Luchian dobîndise de la Dumnezeu darul facerii de minuni şi al înaintevederii. Căci cunoştea gîndurile cele ascunse ale oamenilor şi pe mulţi îi povăţuia pe calea mîntuirii. Era de ase-menea şi un mare părinte duhovnicesc şi dascăl iscusit al rugăciunii inimii. Pentru aceea numele lui ajunsese cunoscut atît în Carelia cît şi în Rusia de nord, încît mulţi monahi şi credincioşi iubitori de Dumnezeu îl căutau şi îi urmau învăţăturile. Avea şi în Mînăstirea Valaam cîţiva ucenici aleşi, dintre care cel mai sporit era ieroschimonahul Pimen, bărbat cuvios şi foarte învăţat.

După o nevoinţă binecuvîntată ca aceasta, Cuviosul Antipa Atonitul şi-a dat sufletul cu pace în braţele Mîntuitorului Hristos, la 10 ianuarie 1882, şi a fost înmormîntat în gropniţa Mânăstirii Valaam. Este singurul călugăr român care s-a nevoit în această vestită mînăstire isihastă din nordul Europei.

În anul 1883, văzînd părinţii Mînăstirii Valaam că ieroschi-monahul Antipa Luchian este venerat de ucenici şi de credincioşi ca sfînt, au rînduit să i se scrie viaţa pe scurt spre lauda lui Dumnezeu şi folosul sufletesc. Astfel, ieroschimonahul Pimen, ucenicul său de chilie, scrie în acelaşi an nevoinţa părintelui său duhovnicesc, intitulată „Vrednicia de pomenire viaţă a ieroschimonahului Antipa”.

Viaţa Cuviosului Antipa a fost tipărită la Petersburg de două ori, în anii 1883 şi 1893, răspîndindu-se atît în Rusia şi Finlanda, cît şi în Muntele Athos. Iar canonizarea şi trecerea în rîndul sfinţilor a fost făcută în Muntele Athos, în anul 1906, după 24 de ani de la mutarea sa din viaţă. În Mineiul pe ianuarie, în zece zile, tipărit în limba rusă la Mînăstirea Pantelimon din Athos, la pagina 46 figurează şi „Cuviosul ieroschimonah Antipa Atonitul „, cu viaţa sa pe scurt. Numele său este cinstit mai ales în mînăstirile din Sfîntul Munte, fiind singurul călugăr atonit român trecut în rîndul sfinţilor şi numărat printre cei din urmă cuvioşi părinţi ai Atonului (Pr. Prof. Liviu Stan, op. cit., p. 73-75).

Aşa s-a nevoit şi s-a săvîrşit în chip plăcut lui Dumnezeu, departe de ţară, un mare cuvios român, dascăl al liniştii şi al neîncetatei rugăciuni, cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Citeste si : Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti sărbătorit în capitala Suediei

Citeste aici despre toti sfintii romani romani din calendarul Bisericii Ortodoxe Romane:

https://danratziu.wordpress.com/2013/11/20/toti-sfintii-romani/

Întrebuinţarea Aghiasmei celei Mici

Aghiasma Mică se bea imediat după Sfânta Anafură, în tot cursul anului. Prin stropirea cu apa sfinţită duhurile cele viclene se gonesc din tot locul, oamenii se acoperă şi se păzesc de tot lucrul rău, se aduce îndestulare gospodăriilor, se tămăduiesc bolile şi se dăruieşte iertare de păcatele mici. Aghiasma Mică se foloseşte de către preot la săvârşirea ierurgiilor (slujbe mici): sfinţirea fântânilor, a icoanelor, a bisericii care a suferit o reparaţie de mică anvergură, a veşmintelor şi obiectelor de cult. Se mai foloseşte şi la alte slujbe precum: binecuvântarea începerii semănatului, sfinţirea vaselor, izbăvirea viilor şi grădinilor bântuite de lăcuste şi gândaci.

Soborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul

În aceasta luna, în ziua a saptea, soborul Sfântului Prooroc înaintemergatorului Botezatorului Ioan.

După cum este obiceiul, Biserica dreptmăritoare a rânduit ca după unele mari sărbători ale Mântuitorului sau ale Maicii Domnului, în ziua care urmează praznicului să fie cinstit principalul personaj secundar al marii sărbători.

Astfel, în ziua după Botezul Domnului facem prăznuire de sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, cel mai mare dintre profeţi, glasul care strigă în pustie „gătiţi calea Domnului”, turtureaua pustiei care a binevestit primăvara harului, făclia Luminii dumnezeieşti, răsăritul ce a vestit pe Soarele Dreptăţii, ca un înger pământesc şi om ceresc, care stă la graniţa dintre cer şi pământ şi uneşte Vechiul şi Noul Testament. Trimis de Dumnezeu în deşert să anunţe vestea cea bună a venirii lui Mesia Hristosul, şi să pregătească calea lui Iisus, Ioan îşi împlineşte misiunea botezând pe Isus în apele Iordanului. De acum strălucirea lui urma să scadă, iar a Mântuitorului să crească.

Totuşi, chiar după venirea Harului şi moartea lui ca martir, Ioan Botezătorul continua să fie pentru creştini, în sens duhovnicesc, Înainte-Mergătorul Domnului. Model de înfrânare, de pocăinţă, de curăţire de patimi prin asceză şi rugăciune, iniţiator al vieţii monastice şi a celei pustniceşti, Ioan nu va înceta niciodată să fie cel care găteşte calea ce duce la Hristos.

Colind A.S.C.O.R la Sfanta Manastire Putna

Inregistrare cu membrii ASCOR colindand, după datină, obştea Mănăstirii Putna.

Primiti cu colinda ?

O gama variata de colinde puteti asculta pe Radio Doxologia.

Aici : http://www.doxologia.ro/radio-doxologia-colinde

http://www.doxologia.ro/radio-doxologia-colinde

Sfaturi Bătrânesti

    De vrei să trăieşti bine şi să ai tihnă, să te fereşti a fi totdeauna la mijloc de masă şi la colţ de ţară, pentru că e mai bine să fii fruntea cozii decât coada frunţii. Şezi strâmb şi grăieşte drept. Nu băga mâna unde nu-ţi fierbe oala, nici nu căuta cai morţi să le iei potcoavele, căci pentru Behehe vei prăpădi şi pe Mihoho.

    Bate fierul până e cald, şi fă tot lucrul la vremea lui. Nu fi bun de gură, căci vorba multă e sărăcia omului, şi toată pasărea pe limba ei piere.

   Nu fi zgârcit, căci banii strângătorului intră in mâna cheltuitorului, şi scumpul mai mult păgubeşte, leneşul mai mult aleargă; dar nu fl nici scump la tărâţe şi ieftin la făină.

    Nu te apuca de multe trebi deodată. Cine goneşte doi iepuri, nu prinde nici unul. Nu te Intovărăşi cu omul bicisnic. Mai ai bine este să fii cu un om vrednic la pagubă, decât cu un mişel la dobândă. Nu te vârî in judecăţi. in ţara orbilor cel cu un ochi eimpărat. Cel mai tare e şi mai mare, şi dreptul umblă Intotdeauna cu capul spart. La judecători ce intră pe o ureche, iese pe alta, căci sătulul nu crede celui flămând, şi mai bine e o Invoială strâmbă decât o judecată dreaptă. Să n-ai daraveri cu cei mari. Corb la corb nu scoate ochii. Ce iese din mâţă şoareci prinde, şi lupul părul Işi schimbă, iar năravul ba.

    Nu te increde în ciocoi. Ciocoiul e ca răchita; de ce-o tai, de ce răsare, şi din coadă de câine sită de mătase nu se mai face. Nu fi duşmănos, căci cine face, face-i-se, şi nu e nici o faptă fără plată.

   Fereşte-te de proşti şi de nebuni. Nebunul n-asudă, nici la deal, nici la vale, şi prostului nici faci, nici să-ţi facă. El Invaţa bărbieria la capul tău. Şade pe măgar, şi caută măgarul. Nu-l primesc In sat, şi el Intreabă de casa vornicului. Prostia din născare leac nu mai are. Cine se amestecă in tărâţe il mănâncă porcii; şi apoi spune-mi cu cine te aduni, să-ţi spun ce fel de om eşti.

  Nu te hrăni cu nădejdea şi cu făgăduinţele. Inţeleptul făgăduieşte, şi nebunul trage nădejde. Să traiesti murgule, să paşti iarbă verde. Ce-i in mână nu-i minciună, şi e mai bine acum un ou, decât la anul un bou.

   Chelbosului tichie de mărgăritar îi trebuie, pentru aceea nu te apuca de lucruri mari. Cu rudele bea şi benchetuieşte, dar neguţătorii nu face, căci măcar sângele apă nu se face şi cămaşa e mai aproape decât anteriul, dar nepotul e salba dracului. Frate ne-frate brânza e pe bani. Nu fi răpitor. Mai bine nici oaia cu doi miei, nici lupul flămând. Sa nu vie vremea să dai cinste pe ruşine. Lasă pe oamenii in apele lor. Vântul bate, câini latră. Unuia ii e drag popa, şi altuia preoteasa. Tot ţiganul işi laudă ciocanul. Zic zece, tu taie una. Vrabia mălai visează, şi calicul comândare.

   Nu da imprumut ca să nu-ţi faci duşmani. Nu te bucura la câştiguri mici, pentru că cu un rac tot sărac, c-un chitic tot calic; dar când umbli cu miere, linge-ţi degetele. Primeşte orice-ţi vor da. Calul de dar nu se caută in gură, şi cine n-are ochi negri, sărută şi albaştri. Când vei voi să te ocupi de ceva, nu prinde iepurele cu carul. Mâţa cu clopot, nu prinde şoareci. Nu te Ingriji cum o s-o scoţi in capăt, căci nevoia Invaţă pe cărăuş, şi cine are barbă are şi pieptene.

   Nu te amesteca in intrigi, ia-ţi catrafusele şi fugi ca dracul de tămâle. Nu te increde In caracterul omului In slujbă. El este brânză bună In burduf de câine. Banul rău nu se pierde şi are şi el ac pentru cojocul său, nici nu socoti că se va Indrepta: calul bătrân nu mai Invaţă a juca. Când nu e in slujbă, e omul cel mai de treabă, dar posteşte robul lui Dumnezeu că n-are ce mânca; şi câte spune, sunt o frumoasă poveste dar mare minciună. Caută să-ţi fie supuşi vrednici, ca să nu zică lumea, că cum e turcul şi pistolul. Dă-le pildă bună, pentru că peştele de la cap se impute.

  Nu fi falnic, nici nu face din ţânţar armăsar. în urma războiului mulţi voinici s-arată. Vulpea dacă n-ajunge zice că-s acri strugurii. Să nu fii din cei care zic: Lasă-mă să te las. Nu te certa cu cei ce ştiu mai multe decât tine, nici nu te mândri, căci mândrului Dumnezeu îi stă impotrivă.

   Nu te necăji pe soartă. Norocul cine-I ştie? Fă-mă prooroc, şi să te fac bogat. Beţivului şi dracul îi iese cu ocaua inainte: insă vremea le Indreaptă toate. Vremea vinde lemnele şi nevoia le cumpără. Nu fierbe mazăre ci taci. Joacă ursul la cumătrul, poate va juca şi la tine.

   Nu te mânia pe lume. Se mânie văcarul pe sat; satul nu ştie nimic. Umileşte-te. Capul plecat nu-l taie sabia. Cine se înalţă, se smereşte; şi dacă ajunge cuţitul la os, şi petreci ca şi câinele in car, trăieşti ca viermele in rădăcina hreanului, până va veni vremea când cui pe cui să scoată. Nu fi obraznic, că vei da peste un omuşor care iţi va face coastele pântece. De vei păgubi la vre-o neguţătorie, să-ţi fie de invăţătură ca altă dată să nu te mai apuci de ea.

  In sfârşit mângâie-te la necazuri gândind că sacul şi-a găsit petecul, şi roagă-te zi şi noapte să-ţi dea Dumnezeu mintea românului cea de pe urmă.

Constantin Negruzzi.