:
archives

Arhivă pentru

De ce este pictat Sfântul Ioan Botezătorul cu aripi?

Sfântul Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului este reprezentat în unele icoane având două aripi mari la spate, ce amintesc de cuvintele profetului Maleahi (3, 1): „Iată, Eu îl trimit pe îngerul Meu, şi el va pregăti calea înaintea feţei Mele”.

Acest tip iconografic a apărut în secolul al XIII-lea în Serbia, într-o frescă din Arljie și în miniaturi, urmând ca în secolul al XVI-lea icoanele Sfântului Ioan Botezătorul cu aripi să fie mai frecvente. Pictat în acest fel, Înaintemergătorul Domnului nu este doar un simbol al mesagerului, ci și al vieții ascetice a unui „înger pământesc și om ceresc”.

În această icoană, Sfântul Ioan este zugrăvit cu aripi, îmbrăcat în păr de cămilă, cu un veșmânt care îi acoperă trupul, lăsându-i numai brațele descoperite. El propovăduiește pocăința „în pustia Iudeii” (Matei 3, 1), reprezentată de stâncile conice din planul depărtat. Înaintemergătorul privește spre Hristos, Cel pentru Care trebuie să pregătească calea. Hristos apare în colțul din partea stângă sus, în sfera cerească.

Pe fondul auriu al cerului, Sfântul Ioan Înaintemergătorul își întinde mâna stângă în rugăciune și ține o cruce, iar în mâna dreaptă ține un pergament.

În alte reprezentări, în registrul de jos al icoanei sunt zugrăvite câteva tufișuri și un topor, care „la rădăcina pomilor zace” (Matei 3, 10), amintind cuvintele propovăduirii. În colțul din stânga jos, iconarul a reprezentat simbolul sfârșitului mucenicesc la Sfântului Ioan, adică tipsia cu capul său tăiat la cererea Irodiadei.

sursa

Reclame

Radio Crestin – Ortodox

Colinde

RSS Agentia de stiri Basilica

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

Cel mai frumos documentar despre Romania

trafic

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: