:
you're reading...
articole recente, paste

Sfântul Epitaf

Sfântul Epitaf este o icoană pictată pe pânză, reprezentând punerea în mormânt a Domnului. Acesta este așezat în mijlocul bisericii pe o masă mai înaltă.

Potrivit tradiției, credincioșii sărută Epitaful și trec pe sub masa pe care este așezat. „De ce această trecere pe sub masă a credincioșilor? Pentru că reprezintă mormântul Domnului și amintește, așa cum Hristos trece prin mormânt și coboară în cele mai dedesubt ale pământului, cum spune cântarea, adică în iad să scoată pe toți la înviere, așa și credincioșii își amintesc și ei că trebuie să treacă prin moarte, prin mormânt pentru a accede la viața veșnică în Hristos” a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.

Sfântul Epitaf mai este numit și „Sfântul Aer”, pentru că este purtat de către patru preoți prin aer, „mai sus în aer, cum de altfel și moartea lui Iisus Hristos a fost între cer și pământ”, a mai precizat Preasfinția Sa. După Slujba Prohodului, Sfântul Epitaf este așezat pe Sfânta Masă din Sfântul Altar, unde va rămâne până la Vecernia sărbătorii Înălțării Domnului.

christusmonogramm

Anunțuri

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: