:
you're reading...
articole recente, pelerinaje

Leacuri neştiute destăinuite de monahul Filotheos din Munţii Carantania

m-carantaniei

După zile în şir de călătorii în Ţara Sfântă, într‑o binecuvântată zi de vineri am făcut un popas pe malul drept al Iordanului, chiar acolo unde se spune că ar fi adevăratul loc al Botezului Mântuitorului Hristos. Clima blândă din acea zonă te face să uiţi până şi cele mai aprige vicisitudini ale vieţii, învăluindu‑te într‑o boare, care eu personal nu ştiu dacă are vreun nume, dar trăieşti senzaţia că te poartă pe aripi de îngeri. După ce mi‑am primenit trupul şi sufletul în apa Iordanului, am ridicat privirea spre cer şi I‑am dat slavă lui Dumnezeu pentru acest dar minunat. În locul acesta încărcat de spiritualitate, bucuria mea a fost întregită de cunoaşterea unui monah grec, vieţuitor al Munţilor Carantania, care m‑a făcut să înţeleg cum se poate ajunge la vindecarea sufletească, dar cât de uşor te poţi vindeca şi trupeşte, doar cu plante şi fructe din Grădina Domnului.

Întâlnirea cu călugărul grec

Am păşit cu sfială pe treptele care coboară până în apa Iordanului şi mi‑am spălat faţa cu apa aceea rece ca gheaţa, o apă pe cât de tulbure, pe atât de binefăcătoare. În momentul în care am atins apa, m‑am trezit ca dintr‑un vis, cu o bucurie în suflet, pe care n‑o mai încercasem niciodată, trăind sentimentul curăţirii trupeşti şi sufleteşti în acelaşi timp. Pentru o clipă am simţit boarea aceea călduţă, ca şi cum respiraţia Mântuitorului cobora peste locul acela sacru, spre a ne răsplăti cu o dulce binecuvântare. Cu această limpezime a privirii, dar şi a trupului, mi‑am simţit sufletul mai curat decât oricând şi nu puteam să‑mi explic de unde atâta prospeţime, acolo, în imediata apropiere a deşertului? Cu mintea frământată de semne de‑ntrebare, am început să urc, iar când am ajuns lângă grupul cu care venisem, un bătrân, coborât parcă din Pateric, m‑a făcut să tresar. Monahul Filotheos vieţuieşte în Munţii Carantania, iar o dată pe lună coboară să ia apă din Iordan, seminţe şi fructe. De la el am aflat taine ale tămăduirii cu această apă, dar şi alte leacuri cu plante şi fructe care rodesc pe pământul arid al Ţării Sfinte. Rămânând gânditoare, într‑un loc de unde într‑o perspectivă îndepărtată aveam Iordanul cu întortocheata lui şerpuire, iar din cealaltă grupul de monahi cu care venisem, ei bine, în locul acela, am simţit cum coboară lumina amiezii peste feţele îngândurate ale tuturor. Multă vreme, am încercat să descifrez tăcerea care pusese stăpânire peste noi toţi, dar n‑am reuşit cu niciun preţ. M‑am aşezat lângă călugărul a cărui rugăciune părea că nu se va termina niciodată şi priveam cum îşi trece degetele pe metanier, nefiresc de repede, cu privirea fie în pământ, fie de‑a lungul râului. Un grilaj de fier, care întâmplător era între noi mă împiedica să văd foarte bine cum curge rugăciunea, motiv pentru care i‑am făcut semn maicii Pelaghia să îl surprindă într‑o fotografie. S‑a mâhnit foarte tare monahul şi, ridicându‑se, ne‑a rugat să ştergem imaginea surprinsă, pentru că viaţa lui actuală este departe de cele lumeşti şi nu‑şi doreşte să smintească pe cei care‑i ştiu obiceiul de a se ruga în locuri numai de el ştiute, din Munţii Carantania. Teologul şi jurnalistul din mine erau într‑un război total. I‑am luat cu o repeziciune de nedescris aparatul măicuţei şi l‑am băgat în geantă, motivând că acolo sunt toate pozele mele de la Iordan şi că voi şterge şi acea fotografie. Au urmat momente de tăcere şi rugăciune, după care monahul ne‑a binecuvântat şi ne‑a uns cu sfânt mir, pe fiecare în parte. Era semn că ne‑a iertat.

Monahul Filotheos trăieşte în Pustia Carantaniei

Am plecat de la Iordan, dar în drumul până la maşina care ne aştepta, întâmplarea a făcut să ajung iar lângă monah. De data aceasta am făcut cunoştinţă şi am aflat că se numeşte Filotheos. A fost medic la Atena timp de nouă ani, după care şi‑a pierdut soţia, în timp ce‑i aducea pe lume o fiică. Au murit amândouă, iar tânărul medic de atunci, rămas singur, a ales calea monastică, vieţuind timp de zece ani la două mănăstiri din Grecia. A plecat apoi într‑un pelerinaj în Ţara Sfântă şi a rămas aici pentru totdeauna. După trei ani de viaţă de obşte la Mănăstirea Sfântul Sava, atras fiind de pustnicie, s‑a retras în Munţii Carantania, unde vieţuieşte şi astăzi. Nu mi‑a dat prea multe amănunte despre locul şi modul în care trăieşte, dar am înţeles că o dată la o lună sau două coboară să se spovedească şi să se împărtăşească şi tot atunci îşi face provizii pentru următoarea perioadă de timp. Întrebându‑l ce face în momentele de slăbiciune trupească şi cum îşi tămăduieşte bolile, am avut bucuria de a mă îmbogăţi cu o mulţime de taine duhovniceşti şi leacuri numai de el ştiute, pe care la rându‑i le‑a aflat de la călugării bătrâni, pe care îi găsise în acele locuri.

„Nardul nu tămăduieşte fără rugăciune”

Totul a început de la o banală întrebare a mea, prin care voiam să ştiu de unde aş putea cumpăra o sticluţă cu mir, care să fie identic cu acela cu care ne‑a uns părintele. După ce a zâmbit îngăduitor, monahul mi‑a explicat: „Mirul acela care se comercializează şi pe care îl căutaţi dumneavoastră, turiştii, este doar o umbră de mir. Acesta (şi îmi arată încă o dată sticluţa) este mir de nard curat. Nardul nu este întotdeauna din cel mai bun. Există mai multe soiuri, ceea ce vedeţi aici se foloseşte la Marele Mir. Când am venit din Grecia, aveam mari probleme cu circulaţia periferică, dar de câţiva ani buni, pun 10 ml de ulei de nard în 100 ml ulei extravirgin de măsline şi mă masez cu el în fiecare seară. Uite‑aşa am scăpat şi de varice, dar acelea nu se masează, ci doar se ung foarte uşor. Este minunat nardul, mai ales când corpul ăsta vlăguit dă semne că se slăbeşte. Ungerea tâmplelor cu ulei de nard alungă oboseala şi revigorează organismul. Vă daţi seama cam cum percepe organismul uman tratamentul acesta trupesc cu nard, dar cât de mult amplifică rugăciunea toate aceste miresme. Ceea ce se comercializează este un mir falsificat. Vin creştinii din lume şi se întreabă de ce leacurile aflate de la monahi nu‑şi fac efectul?
Păi cum să şi‑l facă, dacă el doar miroase a nard, fără să posede toate calităţile terapeutice ale nardului natural. Şi mai e ceva, nardul este un leac ce nu tămăduieşte fără rugăciune! Să spuneţi asta la toţi creştinii!”.

Articolul poate fi citit, integral, în ediția tipărită a revistei sau pe „Leacuri & Rețete Mănăstirești”.

 

Anunțuri

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: