:
archives

Arhivă pentru

Părintele Seraphim Cardoza – Despre cum să rămânem puternici în credința noastră.

Un dialog cu Părintele Seraphim Cardoza, preotul Bisericii Ortodoxe Sf. Inochentie din Rogue River – Oregon , despre cum să rămânem puternici în credința noastră.

și câteva date biografice despre părintele Seraphim Cardoza, extrase din cartea “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”, de Ierom. Damaschin, aparuta la Editura Sophia, 2005:

 

..”In 1979, Pastorul Marion Cardoza, aflat în legătură cu Mişcarea Evangheliştilor Ortodocşi, a început să-i scrie Părintelui Serafim scrisori foarte mişcătoare, exprimându-şi dorinţa de a intra mai adânc în Ortodoxie. Pe atunci biserica sa de lângă Santa Cruz, California – numită „biserica hippie”, fiindcă aduna tineri căutători spirituali din rândurile contraculturii – nu fusese încă primită în Biserica Ortodoxă canonică şi, de fapt, nu avea nici un contact cu Ortodoxia tradiţională şi cu monahismul ei. In august 1980, Părintele Serafim i-a scris Pastorului Cardoza ca să fixeze o întâlnire:

“Am primit a doua scrisoare a dvs. şi sunt foarte mişcat de ardoarea dorinţei dvs. de a afla adevăratele rădăcini ale creştinismului. […] Fie ca Dumnezeu să vă răsplătească căutarea adevăratei Ortodoxii. Eu însumi am găsit-o acum douăzeci de ani, după o rătăcire fără roadă în religiile orientale, şi nu m-am îndoit niciodată că aceasta este adevărata Biserică întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos.

Multe sunt cursele pe calea aflării Bisericii lui Hristos şi a unirii cu ea, cum v-aţi dat seama şi dvs. Eu cred că dacă omul este absolut sincer şi cu credincioşie şi se va feri să se încreadă în propriile păreri şi simţiri, Dumnezeu îi va dărui să afle Biserica Sa. Voi fi la Santa Cruz de Ziua Muncii, unde voi ţine o cuvântare la o conferinţă religioasă în limba rusă, şi aş fi foarte fericit să vă întâlnesc şi pe dvs., ca şi pe membrii comunităţii, dacă doriţi. […] Alăturat vă trimitem câteva publicaţii ortodoxe. Rugaţi-vă lui Dumnezeu ca să facă rodnică întâlnirea noastră.”

Când Părintele Serafim a venit să viziteze biserica la 5 septembrie, un enoriaş care îl văzuse afară i-a spus Pastorului Cardoza: „Este un tip tare (heavy dude) afară!” Pastorul, temându-se să nu fie un membru al unei bande de motociclişti, a deschis uşa şi a văzut pentru prima dată în viaţă un călugăr ortodox. Părintele Serafim a vorbit cu el două sau trei ceasuri. La sfârşitul convorbirii, ridicându-se, el s-a întins şi l-a îmbrăţişat pe pastor.

„Dumnezeu este în acest loc”, a spus el răspicat. „Rămâneţi pe cale”.

Mai târziu, Părintele Serafim a scris în Cronica sa:

„O întâlnire bună – el [pastorul] a citit mult despre  Ortodoxie şi pare că, în inima sa, o primeşte”.

Părintele Serafim a văzut că biserica, venind dintr-un mediu protestant, mai avea încă multe de învăţat, dar credea că, dacă oamenii vor continua să caute împărăţia lui Dumnezeu, toate li se vor adăuga. El aprecia mai ales încercarea lor de a salva victimele contraculturii de azi, fiindcă şi el fusese cândva una dintre ele.

După adormirea Părintelui Serafim, Pastorul Cardoza a avut nevoie de o biserică mai mare pentru comunitatea sa care era în creştere. O biserică ideală era de vânzare în oraşul Ben Lomond, la preţul de 250.000 de dolari, dar pe atunci comunitatea sa nu avea bani. Luând pământ de la mormântul Părintelui Serafim de la Platina, el l-a presărat pe terenul bisericii şi a cerut mijlocirea cerească a Părintelui Serafim. In ziua următoare, doamna care vindea biserica i-a spus pastorului că se poate muta în biserică şi să nu-şi facă griji să plătească imediat. Mai apoi, comunitatea a fost primită în Biserica Ortodoxă, ajungând să cuprindă peste trei sute de familii, şi a devenit binecunoscută ca una dintre cele mai sârguitoare parohii convertite din America. Fostul pastor pune pe seama rugăciunilor Părintelui Serafim minunea dobândirii bisericii din Ben Lomond. El şi-a luat numele de Serafim, din recunoştinţă pentru Părintele Serafim, şi acum slujeşte ca preot la biserica ortodoxă Sf. Inochentie din Rogue River, Oregon (ce ţine de Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor).”

 – Ierom. Damaschin, “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”, Editura Sophia, 2005 –

christusmonogramm

Anunțuri

Postul, o nouă terapie? – film documentar

Ce-ar fi dacă tensiunea ar scădea, alergiile şi astmul s-ar manifesta mai blând dacă am ţine post câtva timp? Un documentar ştiinţific difuzat pe programul tv Arte se ocupă de post ca terapie în anumite boli ale lumii moderne. Ancheta desfăşurată arată că metoda nu constituie deloc un remediu miraculos în boli grave precum cancerul, relatează afp.com, citat de Agerpres.

Postul se poate dovedi însă benefic în cazul unor boli caracteristice modului de viaţă actual, ca obezitatea, diabetul sau hipertensiunea. Periplul realizatorilor filmului în Rusia, Germania şi Statele Unite demonstrează acest lucru.

La sanatoriul din Goriatcinsk din câmpia siberiană, două treimi din pacienţi, suferind de alergii, astm şi reumatism, se simt mai bine după o cură ce poate dura până la trei săptămâni, efectuată sub supraveghere medicală, arată conducerea acestui centru. Principiul este simplu: în lipsa hranei, corpul uman se hrăneşte singur din rezervele sale de glucoză şi lipide. La Goriatcinsk, postul durează în medie două săptămâni, în timpul cărora pacienţii beau doar apă şi fac sport ca să-şi întreţină musculatura. Urmează şapte zile de readaptare la obiceiuri alimentare echilibrate.

Cea mai grea este a treia zi de privare de hrană, spus cei care au ţinut un astfel de post. Un medic precizează că, în faza de dezintoxicare, organismul trece printr-o criză de acidoză, nivelul de aciditate crescând brusc. Cu spălături intestinale şi masaje, organe responsabile cu eliminarea, ca ficatul şi rinichii, sunt stimulate şi depăşesc criza.

Potrivit experţilor ruşi, metoda a fost descoperită din întâmplare acum circa 60 de ani, în perioada sovietică, când un psihiatru a făcut legătura între greva foamei pe care o ţinea un pacient şi îmbunătăţirea stării lui psihice. Rezultatele studiilor întreprinse de atunci în Rusia au fost validate de Academia de Ştiinţe din ţară.

În Europa occidentală însă postul terapeutic nu beneficiază de o astfel de recunoaştere oficială. În Germania se fac totuşi astfel de cure, fiind aplicată îndeosebi metoda Buchinger, numele unui medic militar cu artrită, care a reuşit să trăiască în scaun cu rotile ţinând post. Mai puţin dure decât în Siberia, curele, propuse în centrul lui de pe malul lacului Constantz, recomandă ingerarea a 250 de calorii pe zi, sub forma sucurilor şi cremelor pentru a evita criza de acidoză.

În California, un tânăr cercetător, Valter Longo, experimentează pe şoareci efectele postului asupra celulelor canceroase, a căror multiplicare este încetinită, pentru că nu le plac mediile sărace în zaharuri. Se pare că postul protejează şi împotriva efectelor secundare ale chimioterapiei. Rezultatele rămân însă preliminare şi trebuie să fie confirmate de experienţe pe scară largă pe oameni.

La modul general, subliniază autorii documentarului ‘Postul, o nouă terapie?’ (Le Jeune, une nouvelle therapie?), difuzat pe canalul Arte, este evident că la lipsa hranei corpul reacţionează mai bine decât la excesul de mâncare. sursa: romanialibera.ro; sursa video: youtube.com

christusmonogramm

Sfânta Sărbătoare a Buneivestiri

Buna Vestire

„Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, fiu fecioarei se face şi Gavriil harul îl binevesteşe. Pentru aceasta şi noi împreună cu dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm: Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine!”

Troparul Marelui Praznic al Buneivestirii Maicii Domnului – gl. al 4-lea.

Astăzi, de Sărbătoarea Buneivestiri, la Biserica Sfânta Treime – Dudești.

10988467_10206414990716122_1401472393555746228_n 11071097_10206414971195634_1131879707039082048_n 11081031_10206414967835550_4421187087947020854_n

Cuviosul Paisie Aghioritul. Pustnicul din Sinai

Partea a III-a din documentarul (tradus) despre Viața Cuviosului Paisie Aghioritul : Cuviosul Paisie Aghioritul. Pustnicul din Sinai

Mărturia unui irlandez convertit la Ortodoxie

Întâmplarea a făcut să ne revedem chiar în ziua aniversării sale. A fost o sărbătoare cu dublă semnificaţie pentru Petru Hurley, un irlandez stabilit în România de aproape un sfert de veac, deoarece a fost pentru prima dată când şi-a celebrat data naşterii în calitate de creştin-ortodox. Despre hotărârea de a se converti la Ortodoxie şi ceea ce l-a determinat să îmbrăţişeze dreapta credinţă ne-a vorbit, cu sinceritate, în interviul ce urmează.

Citiți continuarea interviului aici: http://ziarullumina.ro/interviu/impreuna-cu-hristos-este-cel-mai-sanatos-mod-de-trai

petru-hurley-

christusmonogramm

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul se oficiază luni – 23 martie 2015

     Anul acesta slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul se oficiază luni seara23 martie 2015 – în cadrul Slujbei Deniei. Acest lucru se întâmplă pentru că sărbătoarea Bunei Vestiri cade miercuri, 25 martie, în săptămâna a V-a a Postului Mare. Mai multe explicaţii aflăm în cartea de cult numită Triod, la finalul căreia se găseşte învăţătura de tipic a lui Marcu, unde se spune: „Când praznicul Bunei Vestiri cade miercuri în săptămâna a V-a din Sfântul şi Marele Post şi deci odovania praznicului în joia următoare (Joia Canonului Mare) atunci slujba înainte-prăznuirii Bunei Vestiri (care ar trebui făcută marţi) se face mai dinainte cu o zi, adică luni, iar a sfântului de la Minei din acea zi (23 martie) se cântă la Pavecerniţă; marţi, împreună cu Tricântarea zilei din Triod, se cântă Canonul Cel Mare (de pocăinţă) al Sfântului Andrei Criteanul, care ar trebui cântat la denia de miercuri seara pentru că joi se va cânta slujba Odovaniei praznicului.”

Din tradiţia Bisericii noastre Slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul se oficiază, în afară de primele patru zile din Postul Mare, şi la Denia de Joi din săptămâna a V-a din Post care se oficiază în practica Bisericii miercuri seara. Anul acesta, mutându-se această slujbă ca denie a zilei de marţi, atunci conform aceleaşi practici liturgice, Slujba Deniei Canonului Sfântului Andrei Criteanul se săvârşeşte luni seară.

canonulmodsursa: basilica.ro

19 Martie – Sfintii mucenici Hrisant si Daria

Astazi, 19 Martie, pomenirea sfinţilor mucenici Hrisant şi Daria.

Hrisant şi Daria au trăit pe vremea împăratului Numerian. Tatăl lui Hrisant se numea Polemon, avea rangul de senator şi era de fel din Alexandria, iar Daria era de fel din Atena. Deoarece Hrisant fusese introdus de un oarecare creştin în tainele cele dumnezeieşti şi botezat în credinţa creştină şi începuse să propovăduiască pe Hristos, tatăl său i-a căutat o fecioară cu ţinuta aleasă şi frumoasă la înfăţişare, cu numele Daria, pe care a trimis de au adus-o tocmai de la Atena, căci socotea că Hrisant din dragostea faţă de această fecioară, avea să se întoarcă de la credinţa creştinilor. După ce s-au căsătorit, Daria, care cunoştea ce voia tatăl lui Hrisant, nu numai că nu l-a putut convinge să se lepede de credinţa lui, ci ea singură s-a lăsat convinsă de el şi, mărturisind soţului ei nelegiuirea pe care încercase să o facă, a primit Sfântul Botez şi au trăit mai departe amândoi într-o feciorie desăvârşită.

Fiind însă pârâţi la prefectul Celerin, acesta i-a dat în seama tribunului militar Claudiu, ca să-i cerceteze. Iar acesta chinuindu-i cu multe feluri de cazne, la care se găsea de faţă şi el cu ai lui, şi văzându-le curajul cu care răbdau chinurile, arătându-se ei mai presus de ele, s-a schimbat şi a crezut în Hristos atât el cât şi soţia lui Ilaria şi cei doi fii ai lor, Iason şi Mavru, şi o dată cu ei şi toţi soldaţii care se găseau sub conducerea lui Claudiu, care cu toţii laolaltă au primit cununa muceniciei în ziua a nouăsprezecea a lunii martie. Lui Claudiu, legându-i-se o piatră de grumaz, a fost aruncat în adânc de apă; fiilor lui şi celorlalţi ostaşi li s-au tăiat capetele cu sabia. Sfântul Hrisant şi Daria au fost aruncaţi într-o groapă adâncă şi, aruncându-se pământ de sus asupra lor, au primit acolo sfârşitul lor mucenicesc.

Istoria Postului Mare

Istoria Postului Mare

În Biserica creştină a primelor secole, sărbătoarea Paştilor era anticipată de una sau două zile de post. Aceste două zile de post se pare că au fost instituite nu atât în vederea sărbătorii Învierii Domnului, cât mai ales în vederea primirii Botezului de către catehumeni, în noaptea Paştilor.

Aşadar, practica postului va fi la început rezervată catehumenilor, apoi extinsă la ceremonialul Botezului şi, în cele din urmă, la întreaga Biserică. Acestă formă incipientă a postului nu avea nicidecum un caracter penitenţial, ci mai de grabă unul ascetic-iluminator.

Tot în perioada Bisericii primare, la Roma, duminica de dinaintea Paştilor mai era numită şi „Duminica Patimilor“, iar în Miercurea şi în Vinerea acestei săptămâni nu se săvârşea Sfânta Liturghie. Extinderea postului la întreaga săptămână care preceda sărbătoarea Paştilor era la început o practică liturgică specifică numai Bisericii alexandrine.

De asemeni, în timpul celor trei săptămâni premergătoare sărbătorii Paştilor, în Biserica primară se obişnuia să se citească pericope din Evanghelia după Ioan, din moment ce era foarte bogată în pasaje legate atât de apropierea sărbătorii Paştilor, cât şi despre activitatea Mântuitorului Iisus Hristos la Ierusalim.

Pregătirea îndelungată va fi motivată la început de practica penitenţială, deoarece penitenţii se supuneau unei perioade de pregătire intensă de patruzeci de zile. De aici va proveni fără îndolială şi termenul de „Patruzecime“. Ei parcurgeau această perioadă a postului potrivit prescripţiilor vechi-testamentare, adică îmbrăcând haine confecţionate din sac şi acoperindu-şi capul cu cenuşă, în semn de profundă căinţă şi ca pe un exerciţiu spiritual.

Este uluitor de remarcat că în viaţa Bisericii, în primele trei secole, nu a existat o perioadă de pregătire pentru Sărbătoarea Paştilor, din moment ce comunitatea creştină trăia atât de intens crezul creştin, de cele mai multe ori chiar până la măsura martiriului, încât nevoia unei perioade de timp necesare reînnoirii făgăduinţelor de la Botez nu se simţea.

În secolul al IV-lea însă, singura săptămână de post era cea care preceda Paştile. Dispoziţiile oficiale care reglementează disciplina postului vor fi uniformizate şi fixate definitiv peste tot abia în epoca premergătoare marii schisme (secolele VIII-IX), cristalizându-se astfel rânduiala posturilor şi ajunărilor (cf. pr. prof. Ene Branişte). Cel care avea să consemneze în scris amănunte legate de disciplina postului în Biserica primară va fi istoricul bisericesc Socrate (380-450).

De ce Postul Paştelui durează 40 de zile?

Un rol deosebit în determinarea şi fixarea duratei Postului Mare l-a avut, probabil, numărul 40 care apare în Vechiul Testament de mai multe ori. Principalele evenimente care implică acest număr ar fi următoarele:

  • cele patruzeci de zile ale potopului (Facerea 7, 4, 12, 17; 8, 6);

  • cele patruzeci de zile petrecute de Moise pe muntele Sinai (Ieşire 24, 18; Deuteronom 9, 9, 11, 18, 25; 10, 10);

  • cele patruzeci de zile în care iscoadele evreilor au cercetat pământul Canaanului, în care aveau să intre (Numeri 13, 26);

  • cele patruzeci de zile parcurse de Sfântul Prooroc Ilie spre a ajunge la muntele Horeb (III Regi 19, 8);

  • cele patruzeci de zile pe care Dumnezeu le pune înaintea poporului din Ninive, spre a se pocăi (Iona 3, 4);

În Noul Testament există anumite pasaje-cheie unde se aminteşte de numărul de patruzeci de zile:

  • cele patruzeci de zile petrecute de Mântuitorul în pustiul Carantaniei (Matei 4, 2; Marcu 1, 13; Luca 4, 2);

  • cele patruzeci de zile de la Înviere şi până la Înălţare, timp în care Mântuitorul le dă Sfinţilor Apostoli ultimele învăţături (Fapte 1, 3).

Un ultim indiciu la fel de important ar fi cei patruzeci de ani petrecuţi de poporul lui Israel în pustiu (Deuteronom 2, 7; 29, 5-6). Simbolismul acestei perioade este unul forte şi reprezintă cu siguranţă timpul în care Dumnezeu încearcă lealitatea fiilor lui Israel, în vederea renaşterii unei noi generaţii fidele Lui.

17 Martie – Sfântul Cuvios Alexie, Omul lui Dumnezeu

Preacuviosului părintele nostru Alexie s-a născut la Roma, fiind singurul copil al patricianului Eufimian şi al Aglaidei, care erau de neam nobil şi bogaţi. Ajungând la vârsta potrivită, tatăl său i-a ales soţie, pregătindu-i cămara de nuntă. După căsătorie, când a intrat în cămara de nuntă, în care se găsea soţia lui, în loc să rămână acolo cu ea, şi-a scos inelul său şi dându-i-l şi binecuvântând-o, a ieşit în ascuns din casă şi a plecat îndată la Edesa. Şi venind la biserica de aici, a rămas pe lângă ea timp de optsprezece ani, îmbrăcat cu haine sărace şi zdrenţuite, hrănindu-se din mila şi îndurarea celor ce veneau la biserică.

Mai târziu a plecat de acolo, căci nu se mai putea să rămână mai multă vreme ascuns, din cauza virtuţilor lui, fiindcă mulţi, înţelegân-du-i viaţa lui virtuoasă, veneau mereu la el şi-l stânjeneau, şi a voit să se ducă în Tarsul Ciliciei, la biserica sfântului apostol Pavel, dar nu şi-a putut împlini această dorinţă, deoarece corabia cu care călătorea, împinsă fiind de vânt, a fost îndrumată într-altă parte. Ajungând deci la Roma, a venit la casa părinţilor lui. Aici, nemaifiind cunoscut de nimeni, îşi petrecea viaţa înaintea porţii casei sale, luat în derâdere şi batjocorit de înşişi servitorii lui, pătimind atât de mult, cât poate pătimi un om străin lipsit de orice îndrăzneală din partea unor oameni petrecăreţi şi gălăgioşi. Când a simţit că i se apropie fericitul sfârşit, a cerut o bucată de hârtie şi a scris pe ea cine este şi unde s-a născut. Şi a păstrat această hârtie la el, până când împăratul Onoriu, după o descoperire dumnezeiască, venind la el, l-a găsit dându-şi duhul. Şi rugându-se de el şi luând de la el scrisoarea şi citind-o în auzul tuturor, au cunoscut cu toţii cele cu privire la el. Deci, toţi fiind cuprinşi de spaimă, au luat şi au îngropat cu cinste şi cu mare cuviinţă sfintele lui rămăşite în biserica sfântului apostol Petru, moaştele lui răspândind după aceea miruri cu bun miros şi vindecări tuturor celor ce se apropiau de ele.

christusmonogramm

Chilia Cucuvino de pe Muntele Athos

Chilia Cucuvino – o rugăciune pentru Moldova ep. 1 – Lăcașul de la poalele Athonului

Film de Iulian Proca despre Chilia Cucuvino de pe Muntele Athos, înființată de călugări originari din Basarabia. Episod 1 – „Lăcașul de la poalele Athonului”.

Episodul 2 – „Chilia și Muntele”

Episodul 3 – „O chilie se arată în Muntele cel Sfânt”

Radio Crestin – Ortodox

Colinde

RSS Agentia de stiri Basilica

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

Cel mai frumos documentar despre Romania

trafic

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: