:
you're reading...
articole recente, post

Nu fiţi trişti ca făţarnicii

   (Mt. 6, 16) Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, și-au luat plata lor.
.
   Făcând aceasta, nu numai că imităm pe fățarnici, dar și îi întrecem de departe. Oftăm cu putere și ne plângem cu amar.  Sunt unii, de fapt sunt mai mulți care, chiar și atunci când nu postesc, se poartă asemeni celor ale celor ce postesc. Se îmbracă într-o fățărnicie mai rea decât păcatul în sine. Fac asta, spun ei, ca să nu-i smintească pe ceilalți (care se așteaptă să postească). Legea dumnezeiască poruncește aceasta (să postești) și tu spui că smintești, ascultând de ea? Dacă postești sufletește, smintești, dar dacă nu postești sufletește (însă te arăți că postești trupește), nu smintești. Poate fi ceva mai nebunesc decât aceasta? De ce nu încetezi a fi mai rău decât fățarnicii (pe care îi judeci), înmulțind propria fățărnicie și nu te gândești la ce sfârșit duce acest mare rău? Nu te rușinezi nici acum, privind la însemnătatea versetului de dinaintea noastră? Căci Iisus nu spune numai că ei se prefac, ci și mai grav, că-și smolesc fețele.

 

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 20.1)

christusmonogramm

Anunțuri

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Radio Crestin – Ortodox

Colinde

RSS Agentia de stiri Basilica

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

Cel mai frumos documentar despre Romania

trafic

%d blogeri au apreciat asta: