:
you're reading...
articole recente, sfinti romani

Sfântul Ierarh Iachint de la Vicina – 28 octombrie

Sfântul Ierarh Iachint este primul mitropolit al Ţării Româneşti, recunoscut de Patriarhia Ecumenică în 1359. Datorită credinţei ortodoxe, vieţii lui curate şi sfinte, a păstoririi Bisericii din Ţara Românească cu râvnă, înţelepciune, răbdare, dragoste şi smerenie şi a întemeierii, ca cel dintâi mitropolit al Ţării Româneşti, a structurilor organizatorice bisericeşti necesare cultului şi statorniciei întru apărarea dreptei credinţe, a fost canonizat de Biserica noastră.

 

Sfântul Ierarh Iachint apare pentru prima oară în istoria Bisericii Române de la nord de Dunăre în anul 1348, pe când era mitropolit al Vicinei, mitropolie înfiinţată probabil în secolul al XI-lea, situată în Dobrogea, lângă Isaccea. Întrucât această provincie aparţinea Ţării Româneşti, domnitorul de atunci, Nicolae Alexandru Basarab, a avut posibilitatea de a-l strămuta pe mitropolit la Argeş, devenind primul mitropolit al Ungrovlahiei. Dar această numire de mitropolit al românilor din sudul teritoriului ţării noastre trebuia recunoscută şi de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol.

Astfel, după mai multe scrisori ale domnitorului Nicolae Alexandru Basarab către Patriarhie, în mai 1359, Iachint al Vicinei este recunoscut ca mitropolit al Ţării Româneşti. Prin actul care recunoştea Mitropolia Ţării Româneşti, noul mitropolit urma „să întărească pe citeţi, în toată eparhia şi enoria lui, să ridice în treaptă ipodiaconi şi diaconi, să hirotonească preoţi şi să ia pe mâna sa toate drepturile din orice parte ar fi“. Se rânduia, în acelaşi timp, „ca toţi clericii din acea ţară şi ceilalţi sfinţiţi călugări sau laici să-l asculte şi să i se supună ca unui adevărat păstor, părinte şi dascăl al lor, să primească bucuros şi să împlinească toate câte va spune şi cu ce-i va sfătui şi învăţa pe ei, cu privire la folosul lor sufletesc“.

Bătrânul mitropolit Iachint îi cere patriarhului un înlocuitor

Spre sfârşitul vieţii, nu mai ajungea la şedinţele Sinodului patriarhal din Constantinopol. De aceea, a fost trimis în ţară Daniil Critopulos, dicheofilaxul – un fel de avocat sau jurist al Patriarhiei de la Constantinopol – ca să cerceteze activitatea bătrânului mitropolit. Venit în ţară, delegatul Patriarhiei, Daniil, este trimis cu o scrisori către patriarhul Filotei al Constantinopolului. Mitropolitul se dezvinovăţea de acuzele ce i se aduceau. Îi scria că este greu bolnav şi că la suferinţele trupeşti se mai adăuga una, sufletească, pricinuită de „puţina preţuire“ din partea patriarhului, care îi sta „ca o săgeată în inima“ şi îi „roade neîncetat sufletul“. Îi arăta apoi că n-a participat la şedinţele sinodului patriarhul, fiind oprit şi de domnul ţării, Viadislav I (1364-1377), având în vedere „lungimea drumului şi frica de a nu fi ucis“, dar şi pentru că era cuprins de o „covârşitoare slăbiciune trupească“, fiind „slăbit cu totul şi fără putere“. Prin aceeaşi scrisoare, mitropolitul Iachint încunoştiinţa pe patriarh că domnul şi boierii ţării au trimis pe dicheofilaxul Daniil Critopol „ca să fie sfinţit, dăruit şi binecuvîntat ca arhiereu a toată Ungrovlahia“, având pentru aceasta „voia, îngăduinţa şi iertarea“ sa. Rezultă din scrisoare că mitropolitul Iachint dorea în chip sincer să se retragă de la conducerea Mitropoliei. Nu după mult timp, Sfântul Ierarh Iachint pleacă la Domnul în prima jumătate a anului 1372. A fost îngropat lângă biserica mitropolitană de la Argeş, în care slujise pe parcursul păstoririi sale.

Continuator al monahismului românesc

A fost un păstor şi părinte sufletesc pentru toţi românii dintre Dunăre şi Carpaţi. A hirotonit preoţi pentru toate satele, a zidit biserici la oraşe şi sate, a întemeiat noi aşezări mănăstireşti şi a ţinut o strânsă legătură duhovnicească a Bisericii Ţării Româneşti cu Patriarhia de Constantinopol. Ca „exarh al plaiurilor“, mitropolitul Iachint a avut grijă şi de credincioşii ortodocşi vecini, mai ales cei din Transilvania, cărora le trimitea preoţi şi călugări misionari.

Cu ajutorul domnului ţării, Vladislav I, a încurajat şi susţinut mult monahismul românesc. A adus în ţară, de la Muntele Athos, pe Sfântul Nicodim de la Tismana, pentru a organiza câteva mănăstiri-lavre după model atonit. El a trimis numeroşi călugări „vlahi“ la Mănăstirea Cutlumuş din Muntele Athos, unde au ajuns mulţi călugări vestiţi. În ţară, a organizat mai multe mănăstiri, cum ar fi cea de la Tismana, Curtea de Argeş, Câmpulung-Muscel, Cozia, Snagov, Târgovişte, Bolintinul din Deal şi din Vale, Tânganu, Cotmeana şi altele.

SF_IACHINT_VICINA

Anunțuri

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: