:
archives

Arhivă pentru

Athosul văzut de prietenul meu, arhitect Gabi Niste.

Athosul văzut de prietenul meu, din comunitatea Bisericii Sfânta Treime Dudești, arhitect Gabriel Niste. Fotografiile au fost realizate în cursul anului 2012.

Pe Gabi îl găsiți bucătărind în atelierul lui de bucate , așa cum ne povestește chiar el , „dupa retete vechi preluate de la mama mea (Cluj county), de la soacra mea (Muscel county) si altele noi, culese de la diverse persoane, din cartile de bucate, de pe internet si chiar retete proprii, modificate si inovate de mine.”  Tot în acest loc îi găsiți și gustoasele mâncăruri de post. Toate acestea, însă, sub deviza : Mâncăm ca să trăim și nu trăim ca să mâncăm!

http://atelieruldebucate.blogspot.ro

Dumnezeu să ne ajute!

la pescuit

la pescuit

mănăstirea Xenofont

mănăstirea Xenofont

ouranopouli

Ouranopouli

peninsula athos vazuta de pe vf athon

peninsula Athos văzută de pe vf. Athon

schitul românesc Prodromul

schitul românesc Prodromul

vf athon in noiembrie

vârful Athon în luna noiembrie

Agia Anna

Agia Anna

arsanaua manastirii hilandaru

arsanaua mănăstirii Hilandaru

au fost odata...

au fost odata…

cheia de boltă arsana schit Prodromul

cheia de boltă arsana schit Prodromul

ganduri destainuite

gânduri destăinuite

chilia sf pantelimon

chilia sfântului Pantelimon

fotografii si descrieri – Gabi Niste

 Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

christusmonogramm

Toaca – un cântec al lemnului – Mănăstirea Petru Vodă

Toaca este o rugaciune adusa lui Dumnezeu, marcand trecerea de la timpul cotidian la timpul liturgic. Batuta la diverse ore, toaca puncteaza timpul de peste zi, chemand la rugaciune si slujba. Atat crestinii din lume, cat si calugarii, cunosc sunetul batutului in toaca, ce ii cheama zilnic la rugaciune. Baterea in toaca, inainte de inceputul slujbei, cheama pe toti crestinii in Biserica.

Toaca nu este o creatie pur estetica sau culturala, ci ea este un text liturgic cuprins intr-un act liturgic, este o rugaciune, este un mijloc de inaltare a omului la Dumnezeu, este ceea ce marcheaza trecerea de la timpul cotidian la timpul liturgic. Cantecul toacei face legatura intre pamant si cer, intre uman si divin, intre ceea ce se cunoaste si ceea ce nu se cunoaste.

Înălțarea Domnului

Inaltarea-Domnului

Biserica Ortodoxa praznuieste Inaltarea Domnului la 40 de zile dupa Inviere, in Joia din cea de-a patra saptamana dupa Pasti. Anul acesta, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Inaltarea Domnului la data de 9 iunie.

Aceasta sarbatoare mai este cunoscuta si sub numele de Ispas. Inaltarea Domnului marcheaza ziua in care crestinii se saluta unul pe celalalt cu “Hristos S-a inaltat!” si “Adevarat S-a inaltat!”.

In aceasta zi, Mantuitorul nostru Iisus Hristos s-a ridicat la ceruri de pe Muntele Maslinilor. La aceasta minune au mai luat parte si Apostolii si cei doi ingeri. Acestia din urma le-au vorbit apostolilor despre cea de-a doua venire a lui Hristos, si le-au cerut sa nu fie coplesiti de durerea despartirii de Mantuitor.

Eusebiu din Cezareea, in lucrarea “Despre sarbatoarea Pastilor” din anul 332 mentioneaza pentru prima oara sarbatoarea Inaltarii Domnului. Din scrierile acestuia, putem deduce faptul ca Inaltarea Domnului se tinea in aceeasi zi cu Rusaliile, la 50 de zile dupa Inviere. Abia la sfarsitul secolului al IV-lea, inceputul secolului al V-lea, sarbatoarea Inaltarii Domnului s-a sarbatorit in alta zi decat Pogorarea Sfantului Duh (Rusaliile), si anume, la 40 de zile dupa Inviere. Aceasta data a ramas pana in ziua de astazi neschimbata. In urma hotararilor Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe din anii 1999 si 2001, Inaltarea Domnului a fost consfintita ca Zi a Eroilor si ca sarbatoare nationala bisericeasca.

In aceasta zi, bisericile romanesti din tara si din strainatate sarbatoresc pe toti eroii romani care au cazut pe campul de lupta pentru credinta, dreptate, intregirea neamului sau apararea tarii. sursa : calendarulortodox.ro

Cum au tăiat Turcii pe Vodă Brâncoveanu şi pe feciorii lui

brancoveanu

15 august 2014 – 300 de ani de la Moartea lui Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei

Trei luni şi jumătate l-au chinuit Turcii, cu fel si chip de munci, pe Vodă Brâncoveanu; l-au strâns in cătuşe de fier, i-au făcut tăieturi la cap şi la mâini, l-au ars pe piept cu cleşte înroşit în foc şi când au văzut că nu mai pot scoate nimic de la el, au hotărât să-l omoare, mai ales că pârâşii din țară nu încetau să întetească pe Turci la acest lucru.

Era in ziua de Săntămăria Mare, 15 August. În tară credincioşii inăltau rugăciuni in bisericile Brâncoveanului pentru măntuirea ctitorului şi binefăcătorului lor, iar la Tarigrad, în temnită, Vodă Brâncoveanu şi cu toată casa lui rugau fierbinte, în genunchi, pe Maica Domnului să-i scape din chinuri şi urgie. Dar iată că portile grele ale temnitei se deschid şi mai multi slujitori turci le poruncesc să-i urmeze. Istoviti de chinuri şi de suferinte şi incărcati cu lanturi, cu capul descoperit, cu picioarele goale şi numai în cămăşi Vodă Brâncoveanu cu Doamna Maria, feciorii patru la număr, ginerii, nepotelul Constantin şi boerul Ianache Văcărescu, sunt duşi pe malul Bosforului, în fata unui chioşc împodobit. În acel chioşc, impăratul turcesc Sultan Ahmed şedea tolănit intr-un scaun scump, inconjurat de boerii săi, iar in fata lor sta un călău cu sabia scoasă. Când Brâncoveanu cu ai săi au ajuns acolo, împăratul îi zise: Ghiaur Brâncovene, eşti pedepsit la moarte cu toţi feciorii tăi; dar te iert, dacă spui unde e averea şi dacă te laşi de legea ta şi treci în legea turcească.

Când auziră aceste grozave vorbe, Doamna Maria şi cu copiii cei mici începură să plângă cu amar, dar Vodă Brâncoveanu răspunse cu hotărîre: Împărate, averea mea câtă a fost tu ai luat-o si alta, cum am mai spus, nu mai am. Iar de legea mea creştinească nu mă las; în ea m-am născut şi am trăit, în ea vreau să mor; pământul tării mele l-am umplut cu biserici creştineşti şi acum la bătrânete să mă inchin în geamiile voastre turceşti? Nu, împărate! Moşia mi-am apărat, credinta mi-am păzit, în credinta mea vreau să închid ochii, eu şi feciorii mei. Dumnezeu să plătească fiecăruia după faptele lui.

Apoi Vodă Brâncoveanu vorbi copiilor săi aşa: Fiilor, fiți cu curaj, am pierdut tot ce aveam pe lumea asta pământeasca. Nu ne-au mai rămas decât sufletele; să nu le pierdem şi pe ele, ci să le ducem curate în fața Mântuitorului nostru lisus Hristos; să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru. Când auzi aceste vorbe, păgânul de împărat porunci să taie întăi băietii, ca să fie chinul tatălui lor şi mai mare. Intăi luară pe măndrul Constantin, feciorul cel mai mare şi îl urcară sus, pe scaunul de tăiere. Tănărul se închină de trei ori cu credintă şi puse liniştit capul pe tăietor.

Sabia călăului îi reteză gătul, iar Vodă Brăncoveanu zise: Doamne, fie voia ta! Apoi tăiară capetele lui Ştefan cel invătat şi cucernic şi lui Radu, acum mirele mortii şi nu al miresei sale care-i bocea intr-ascuns.

Când veni răndul lui Mateiaş, cel mai mic fecior, el începu să plângă şi să se ascundă la sânul mamei sale.  Atunci Brâncoveanu ii porunci să urmeze pe fratii săi şi copilul puse liniştit gătul supt sabia călăului. Patru feciori ca patru brazi tineri, fala lui Vodă Brâncoveanu şi nădejdea casei lui, zăceau acum in nesimtire la picioarele obiditului lor părinte.

Păgânii tăiară apoi capul lui Ianache Văcărescu, boerul de încredere şi vistierul lui Vodă. La urmă veni răndul lui Brâncoveanu. Liniştit şi hotărît Constantin Vodă Brâncoveanu se închină şi zise: Doamne, fie voia ta! şi puse gătul pe tăietor. Călăul dete cu sabia; gătul lui Vodă se frânse, dar nu se despică dintr-o lovitură din trupul chinuit. Şi atunci, o grozăvie, cum scârtâie fierăstrăul când taie lemne, aşa a hârjâit sabia călăului până ce capul nefericitului părinte sări in balta de sânge a copiilor săi.

Aşa se sfârşi casa lui Brâncoveanu, Domnul Românilor, cel bogat, credincios şi drept, în anul 1714, luna lui August în 15 zile, cănd Biserica noastră prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului, tocmai în ziua când Brâncoveanu împlinea şaizeci de ani, iar Doamna lui Maria îşi prăznuia ziua numelui. Ca mucenicii cei vechi s-a sfârşit Brâncoveanu şi copiii săi şi ei sunt adevărati mucenici ai neamului nostru românesc. Apoi păgânii le înfipseră capetele în vârful sulitelor şi le purtară prin oraş, iar trupurile le târiră în fata palatului impărătesc şi le lăsară acolo, până seara, ca să le vadă lumea, iar a doua zi le aruncară in mare. Nişte credincioşi pescari le culeseră din mare şi le ingropară pe ascuns in mănăstirea din ostrovul Halchi, lângă Ţarigrad.

Mult chinuita Doamna Maria împreună cu nurorile şi cu singurul nepotel Constantin, scăpat de la moarte ca prin minune, fură închise intr-un oraş turcesc din Asia şi abia după doi ani putură să scape şi să vină in țară, după ce plătiră sume mari de bani.

Iar când a fost in anul 1720, Doamna Maria a adus în tară, pe ascuns, oasele lui Constantin Vodă Brâncoveanu, le-a îngropat cu cinste in biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, şi a pus deasupra mormântului candelă, ca să lumineze veşnic locul unde odihnesc oasele slăvitului Domn al Românilor, Constantin Vodă Brâncoveanu.

Iar noi să ne rugăm cu credintă Domnului Dumnezeu şi Mântuitorul nostru lisus Hristos ca să-i dăruiască cununa cea neveştejită a muceniciei, pe care a gătit-o celor ce şi-au vărsat săngele pentru slava numelui Lui, căruia i se cuvine cinste şi închinăciune în vecii vecilor, Amin.

sursa : fragment (capitol) din cartea  „Viata si faptele Domnului Tarii Romanesti Constantin Voda Brancoveanu” – Pr. Acad. Niculae M. Popescu – Editura Idaco…dar din har…

christusmonogramm

 

martiriul-sf-brancoveniScena martiriului Sfintilor Brancoveni, fresca in pronaosul Man. Brancoveanu – Sambata de Sus
 

  La scurt timp după uciderea celor cinci martiri ai dreptei credinţe, mitropolitul grec Calinic al Heracleei (+1726) a alcătuit chiar un Canon al domnului Valahiei Constantin Brâncoveanu, din care s-au păstrat patru înduioşătoare tropare. Unul din tropare are acest cuprins:

 

”S-a aprins astăzi pentru iubitorii de praznice un sfeşnic cu cinci lumânări ce-i luminează pe credincioşi şi sărbătoare cu cinci raze de lumină, al lui Brâncoveanu cel vestit împreună cu copiii lui”.

 

O slujbă a noilor pătimitori pentru Hristos a fost alcătuită şi în mănăstirile muntene, circulând în manuscris. Redăm din ea un tropar şi un icos de la slujba Vecerniei:

 

Troparul, glasul al 5-lea: ”Pe florile României cele de taină, pe cei întocmai cu mucenicii cei vechi, pe Sfânt domnitorul Constantin Brâncoveanul, împreună cu fiii săi, Constantin cel viteaz, Ştefan cel minunat, Radu cel vrednic de laudă, Matei cel mic, dar cu mintea ca un bărbat desăvârşit, pre Ianache Văcărescu, cel cu suflet râvnitor… noi toţi trebuie să-i lăudăm şi cu cântări nevinovăţia lor să o fericim, că se roagă Domnului să se mântuiască sufletele noastre”.

 

Icosul: ”Ca nişte slugi binecredincioase ale Iubito­rului de oameni, Dumnezeu, apucaţi înainte degrabă, izbâvindu-ne pe noi de tot răul, daţi-ne şi cuvânt de în­ţelepciune, ca să putem lăuda pătimirile voastre:

 

Bucură-te, domnitorule şi mucenice al lui Hristos, cel ce ai domnit preste patimi, Constantine Brâncovene.

 

Bucură-te, viteazule între mucenici, Ianache, vrednicule de laudă.

 

Bucură-te, cel ce cu inimă bărbătească ai ruşinat pe muftiul cel urât, Constantine Brâncovene, fericite.

 

Bucură-te cel ce ai îndrăznită ocărîcu cuvinte măreţe pe sultanul cel păgân, Ştefane, alesule între mucenici.

 

Bucură-te, râvnitorule cel adevărat al lui Hristos, Radule, prea înţelepte.

 

Bucură-te, mai micule între fraţi, dar mai mare între mucenici, Matei cel minunat….

 

 

Ce este smerenia?

11-parintele-sofian-boghiu-copy

Părintele Sofian Boghiu – Desen de Gabriela Mihăiță David

http://albastrude.wordpress.com/

Arhimandrit Sofian Boghiu

Smerenia însă, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, strică toate cursele satanei. Smerenia împreună cu dragostea sunt puternice pentru că izvorăsc din însăsi persoana Mântuitorului Hristos, Care ne îndeamnă: ”Învătati-vă de la Mine că sunt blând si smerit cu inima si veti găsi odihnă sufletelor voastre”. Dumnezeu, pacea noastră, este însăsi dragostea plină de smerenie, care ocroteste creatura Sa fată de dusmanul diavol, dusman de moarte al omului – asa cum este numit de Însusi Mântuitorul -, diavolul fiind ucigas de oameni dintru început.

Fericit este, fratilor, cel ce are smerenie; smerenia nu se mânie, nici nu poate să mânie pe cineva. Smerenia nu bârfeste, nu osândeste pe nimeni, nu dispretuieste. Omul smerit nici în gând nu dispretuieste pe colegul său. Si dacă-l vede pe acesta gresind, ori că are vreun defect sau mai multe, cuviincios, între patru ochi, îi atrage atentia cu grijă ca să nu-l jignească, să nu-l rusineze; în acest fel caută să-l îndrepte, să-l ajute cu adevărat. Aceasta este smerenia.

Câte tulburări nu sunt în lume din cauza lipsei acestei smerenii, a acestei virtuti  dumnezeiesti! Si câtă pace, câtă linistire ne aduce cu sine smerenia atunci când corabia vietii noastre este cuprinsă de furtuna necazurilor si a durerilor! Nimic nu poate birui o asemenea virtute pentru că orice lucru supărător i s-ar întâmpla celui smerit el se judecă îndată pe sine si se învinovăteste.

Nu rabdă să fie învinovătit cineva din pricina sa, nu rabdă să fie aruncată vina asupra altcuiva. El îsi ia răspunderea în cazul respectiv. Si asa trece prin viată netulburat, fără supărare si cu toată odihna.

Există două smerenii, precum si două mândrii.

Cea dintâi mândrie este când cineva dispretuieste pe aproapele său, socotindu-l ca fiind un om de nimic, iar pe sine ca fiind mai presus decât el. În cazul în care va continua cu acest dispret si, dacă nu se va trezi repede si nu se va sârgui să scape de o asemenea patimă, va veni încetul cu încetul si a doua mândrie prin care omul se trufeste si se împotriveste lui Dumnezeu si pune pe seama sa isprăvile săvârsite, nu pe seama lui Dumnezeu Care ne spune: ”Fără Mine nu puteti face nimic”.

 Sunt, de asemenea, si două smerenii. Smerenia cea dintâi constă în a socoti pe aproapele său mai întelept decât sine si întrecându-l pe el în toate; a se socoti pe sine mai prejos decât toti. Ce greu este acest lucru: a renunta la orgoliul nostru, la mândria noastră si a ne umili din toată inima! E foarte greu, dar foarte pretios înaintea lui Dumnezeu. Iar a doua smerenie constă în a pune pe seama lui Dumnezeu toate faptele noastre bune. Aceasta este smerenia desăvârsită a sfintilor. Aceasta se naste în chip firesc în suflet prin împlinirea poruncilor dumnezeiesti.

Fragment din cartea – Smerenia si dragostea, însusirile trăirii ortodoxe – Arhimandrit Sofian Boghiu staret al Mânăstirii Antim din Bucuresti

sursa desen: albastrude.wordpress.com

christusmonogramm

Duminica a VI-a după Paşti – Duminica Orbului din naştere

VINDECAREA ORBULUI DIN NAŞTERE

de Pr. Noël Tanazacq

A ŞASEA DUMINICĂ A PAŞTILOR(1)(IOAN 9, 1-38)

Este oarecum surprinzător să găsim această Evanghelie la sfârşitul perioadei pascale, pentru că evenimentul pe care îl istoriseşte se găseşte înaintea Patimilor Mântuitorului. Dar acest lucru e legat de pedagogia liturgică a Biseri­cii din Răsărit: primele trei duminici din pe­rioada pascală se concentrează asupra învie­rii lui Hristos, după cum este firesc, iar următoarele trei duminici se concentrează asu­pra tainei apei(2), pentru a ne pregăti pentru Cincizecime, căci apa este unul dintre semne­le cele mai puternice ale Duhului Sfânt. Vizi­unea occidentală este diferită, mai istorică: această Evanghelie se citeşte la sfârşitul Pos­tului, în miercurea Luminării, în ziua în care ochii catehumenilor se deschideau pentru că li se transmitea solemn Simbolul de Credinţă şi Rugăciunea Domnească (Tatăl Nostru)(3).

Citeste mai mult: http://www.apostolia.eu/articol_546/vindecarea-orbului-din-na%C5%9Etere.html

sursa: apostolia.eu

duminica orbului

EVANGHELIA DUPĂ IOAN  9, 1-38

  1. Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere.

  2. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?

  3. Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.

  4. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze.

  5. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt.

  6. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului.

  7. Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând.

  8. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea?

  9. Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt.

  10. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii?

  11. Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut.

  12. Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu.

  13. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb.

  14. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii.

  15. Deci iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, şi m-am spălat şi văd.

  16. Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei.

  17. Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este.

  18. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea.

  19. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum?

  20. Au răspuns deci părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb.

  21. Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine.

  22. Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă.

  23. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el.

  24. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul Acesta e păcătos.

  25. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd.

  26. Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?

  27. Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui?

  28. Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise.

  29. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este.

  30. A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii.

  31. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă.

  32. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere.

  33. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic.

  34. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară.

  35. Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?

  36. El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El?

  37. Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este.

  38. Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui.

 

O mare bucurie! Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou înscris oficial în calendarul ortodox al BOR

În şedinţa de lucru din 22 mai 2014, care a avut loc la Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât:

  • Înscrierea în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române a Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou, canonizat de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, cu ziua de prăznuire la 5 mai.

sursa: http://basilica.ro/stiri/bhotarari-ale-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romaneb_17253.html

sf-efrem-cel-nou

Părintele Paisie Olaru Duhovnicul

 

Despre Părintele Paisie Olaru  

L-am cunoscut prin anii 1979-1980. La Sihla, sub stâncile uriaşe, locuia într-o căsuţă modestă, în vecinătatea bisericuţei dintr-un brad. Era în putere, cobora şi urca cu uşurinţă treptele până la biserica din vale, unde nu lipsea de la Sfânta Liturghie şi de la Utrenia care se săvârşea la miezul nopţii. În rest, se ruga pentru el şi pentru mulţimile de credincioşi.

Deşi vremurile erau grele şi regimul comunist se împotrivea Bisericii, oameni de departe şi mai de aproape, cu demnităţi şi pregătiri diferite, urcau poteca până la Sihla. Drumul ce duce până la schit a apărut ceva mai târziu. Sub epitrahilul părintelui au îngenuncheat ani la rând oameni şi oameni cărora le-a iertat păcatele. S-a rugat pentru ei. A plâns împreună cu ei şi pentru că avea atâta bunătate le dorea tuturor un „colţişor de rai”. Această expresie revenea mereu în rugăciunile lui şi în urările făcute celor mulţi.

 Aşa l-am cunoscut pe bunul duhovnic. Nu vorbea niciodată despre cele de taină ale sale. Nu se lăuda cu vreo virtute. Nu amintea că pe la chilia sa au trecut oameni cu diferite demnităţi, îi trata pe toţi la fel. Probabil că cea mai mare virtute a sa a fost smerenia. O smerenie autentică, care se întâlneşte foarte greu.

Copil fiind, mi-am plecat şi eu genunchii sub epitrahilul acestui călugăr sfânt. De altfel, mai târziu, i-am şi spus unui pictor să-l aşeze într-o icoană, alături de alţi sfinţi ai Moldovei, icoană ce o păstrez în chilia mea.

În satul meu de obârşie, Rădăşeni, se vorbea mult de acest mare duhovnic, ca şi de Părintele Cleopa, de altfel. Părintele Paisie era cunoscut de consătenii mei din vremea vieţuirii sale la Mănăstirea Slatina. Atunci a vizitat şi el satul meu natal. Părintele Gherasim Câmpanul, şi el rădăşenean, i-a fost apropiat.

Oamenii îl ştiau rugător şi chiar vindecător. Simţeai acest lucru după ce-ţi termina de citit o rugăciune. De aceea, mulţi doreau să lase un pomelnic la el şi nu la altcineva. Părintele Paisie a schimbat, cât a putut, faţa lumii.

Aşa vom înţelege cuvintele Sfântului Filaret al Moscovei († 1867): Daţi-mi duhovnici buni şi voi schimba faţa lumii.”

Părintele Arhim. Timotei Aioanei – extras din cartea „Părintele Paisie Olaru, povăţuitor spre poarta Raiului – in memoriam”, ediţie îngrijită de Arhimandrit Timotei Aioanei şi Pr. Constantin Prodan, ediţia a II-a, Ed. Doxologia, 2010) via paisieolaru.blogspot.ro

 

christusmonogramm

 

Semnul Sfintei Cruci

face cruce

Semnul Sfintei Cruci

   Semnul Sfintei Cruci este un gest pe care îl facem pentru a mărturisi public credinţa noastră. Simbolismul acestui gest este deosebit de puternic şi concentrează cele două mari teme ale doctrinei creştine: cele trei degete unite trimit cu gândul la Preasfânta Treime, iar cele două degete unite cu palma simbolizează faptul că lisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. De aceea, în mâna noastră dreaptă „ţinem” o întreagă teologie a Bisericii, exprimată simplu, printr-un singur gest.

Semnul corect al Sfintei Cruci se face articulat, pornind de la frunte („în Numele Tatălui”), coborând mai jos de piept („şi al Fiului” — care S-a În-omenit pentru mântuirea noastră), apoi atingând umărul drept şi apoi pe cel stâng („şi al Sfântului Duh” — Care a fost trimis la Rusalii peste toată creaţia, „Amin”).

În împrejurările concrete ale vieţii, creştinii ortodocşi îşi fac semnul Crucii înainte de a mânca, a se culca şi după ce se trezesc, înainte de a conduce, atunci când trec pe lângă o biserică, înainte de a călători şi în general înaintea oricărei activităţi în care vor să ÎI includă şi pe Dumnezeu, pentru a primi binecuvântarea Lui.

În biserică, semnul Crucii se face: — atunci când cinstim icoanele — când aprindem o lumânare — când auzim în slujbă cuvintele „Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt”, „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără-de-moarte”, „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu”, „Pace tuturor” — la sfârşitul lecturii din Sfânta Evanghelie.

. Unii creştini obişnuiesc să facă acest gest şi în timpul ecteniilor („Doamne miluieşte”), dar recomandarea Bisericii este să nu se facă ostentativ sau să se abuzeze de semnul Sfintei Cruci.

christusmonogramm

Sfinții Constantin și Elena, „cei întocmai cu Apostolii”

 

agioi_kwnstantinos_eleni

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte, astăzi, pe Sfinţii Constantin şi Elena, primii împăraţi creştini, cei întocmai cu Apostolii.

Constantin cel Mare a fost primul împărat roman creştin. Prin convertirea sa la creştinism, el a promovat, în Imperiul Roman, credinţa în Dumnezeu. Legile pe care le-a dat, la sfatul mamei sale, au contribuit la răspândirea creştinismului. are meritul de a fi găsit crucea pe care a fost răstignit Hristos. Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au lăsat posterităţii, pentru veşnicie, nu doar imaginea unor oameni aleşi de Dumnezeu sau cea a unor sfinţi, ori roadele unei vieţi pline de trudă şi de credinţă, ci şi realizări unice, datorită cărora multe dintre comunităţile creştine din diferite locuri ale pământului există şi astăzi.

christusmonogramm

Rugăciunea întâi către Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, după Dumnezeu şi Maica Domnului, voi sunteţi nădejdea noastră şi folositorii noştri; voi ne sunteţi nouă bucurie în vremea necazului, voi ne ocrotiţi în nevoi şi ne ajutaţi. Voi sfintelor mănăstiri şi biserici le sunteţi păzitori; pentru aceasta cădem înaintea voastră cu lacrimi, rugându-vă să nu încetaţi a ne ajuta nouă neputincioşilor, ci mijlociţi la Dumnezeu şi la preacurata Lui Maică şi pururea Fecioară Maria, ca şi pe noi să ne păzească fără prihană şi pe toţi să ne întărească în credinţă, până la sfârşitul vieţii, spre mântuirea sufletelor noastre. Amin.

Rugăciunea a doua către Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, cei ce sunteţi mai cinstiţi decât toţi împăraţii, aleşii lui Dumnezeu, căzând înaintea voastră, cu lacrimi vă rugăm: Daţi-ne mângâiere şi nouă, celor ce suntem în necazuri; voi sunteţi mijlocitori Sfintei Treimi şi puteţi să ne ajutaţi nouă. Auziţi-ne şi pe noi acum, alungaţi de la noi necazurile şi nevoile ce vin asupra noastră în această vremelnică viaţă şi vindecaţi neputinţele noastre, tămăduiţi bolile noastre, potoliţi răutatea noastră, izgoniţi pe vrăjmaşii noştri văzuţi şi nevăzuţi. Daţi-ne nouă ca în pace şi în linişte să trăim; ajutaţi-ne nouă cu sfintele voastre rugăciuni. Pentru mântuirea sufletelor noastre faceţi milă cu noi acum, când cu frică şi cu umilinţă zicem către voi aşa: Bucuraţi-vă, părinţii creştinilor! Amin.

Radio Crestin – Ortodox

Colinde

RSS Agentia de stiri Basilica

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

Cel mai frumos documentar despre Romania

trafic

%d blogeri au apreciat asta: