:
you're reading...
articole recente, pelerinaje

Călătorind cu Dumnezeu

Prin rostul istoric al aşezămintele mănăstireşti, Oltenia  s-a constituit ca unul dintre cel mai însemnate locuri din ţară pentru viaţa creştină a poporului român. Primele aşezăminte monahale s-au ridicat în acest pământ primăvăratic pentru creştinismul românesc, de unde s-au propagat în toate ţinuturile carpato-danubiano-pontice. Poate nici un ţinut românesc nu este  mai bogat în aşezăminte religioase monahale precum cel al Olteniei unde, alături de marile ctitorii voievodale, se află şi cele ale dregătorilor şi boierimii mărunte de ţară, ori ale ţăranilor ctitori, dovedind că acest pământ, cuprins între Olt, Carpaţi şi Dunăre s-a bucurat de oarecare libertate în comparaţie cu celelalte ţinuturi româneşti. Multe dintre aceste aşezăminte s-au pierdut sub apăsarea timpului, a istoriei sau a nepăsării oamenilor, întorcându-se, ca şi oamenii, în pământul din care s-au zămislit. Altele au continuat să înfrunte cu cerbicie timpul, ajungând până la noi ca  dovadă a importanţei creştinismului pentru etnogeneza poporului român şi a aspiraţiilor sale creştine. – See more at: http://www.pelerinaje-valcea.ro/Manastiri-Eparhia-Ramnicului#sthash.WtE9Un8K.dpuf

Pelerinaje

Poate nici un ţinut românesc nu este mai bogat în aşezăminte religioase monahale precum cel al Olteniei unde, alături de marile ctitorii voievodale, se află şi cele ale dregătorilor şi boierimii mărunte de ţară, ori ale ţăranilor ctitori, dovedind că acest pământ, cuprins între Olt, Carpaţi şi Dunăre s-a bucurat de oarecare libertate în comparaţie cu celelalte ţinuturi româneşti. Multe dintre aceste aşezăminte s-au pierdut sub apăsarea timpului, a istoriei sau a nepăsării oamenilor, întorcându-se, ca şi oamenii, în pământul din care s-au zămislit. Altele au continuat să înfrunte cu cerbicie timpul, ajungând până la noi ca dovadă a importanţei creştinismului pentru etnogeneza poporului român şi a aspiraţiilor sale creştine.

O scurtă prezentare a mănăstirilor Vâlcene și a pelerinajelor organizate in zona Olteniei

http://www.pelerinaje-valcea.ro/Manastiri-Eparhia-Ramnicului#sthash.WtE9Un8K.dpuf

Anunțuri

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Radio Crestin – Ortodox

Colinde

RSS Agentia de stiri Basilica

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

Cel mai frumos documentar despre Romania

trafic

%d blogeri au apreciat asta: