:
you're reading...
articole recente, pomenire

Pomenirile de după înmormântare

pomenire

Biserica învata că viata omului nu se sfarseste odată cu moartea trupului. De aceea, crestinii nu-si uita mortii după îngroparea lor, ci se preocupa de rugăciuni pentru ei si de pomenirea numelui lor. Soroacele de pomenire individuala a mortilor în Biserica Ortodoxa sunt următoarele:

– La 3 zile după moarte (care coincide, de regula, cu ziua înmormântării), în cinstea Sfintei Treimi si a Învierii din morti a Mântuitorului a treia zi.
– La 9 zile după moarte, „ca răposatul să se învrednicească de partasia cu cele 9 cete îngeresti si în amintirea ceasului al noualea, când Domnul, înainte de a muri pe cruce, a făgăduit tâlharului raiul pe care ne rugam sa-l mosteneasca si mortii nostri”.
– La 40 de zile (sau sase săptămâni), în amintirea Inăltării la cer a Domnului, care a avut loc la 40 de zile după Înviere, „pentru că tot asa să se înalte si sufletul răposatului la cer”.
– La trei, sase si noua luni, în cinstea Sfintei Treimi
– La un an, după exemplul crestinilor din vechime care în fiecare an prăznuiau ziua mortii martirilor si a sfintilor, ca zi de nastere a lor pentru viata de dincolo.
– In fiecare an, până la 7 ani de la moarte, ultima pomenire anuala amintind de cele 7 zile ale creatiei.

De retinut:

– Spre a nu gresi în privinta pregătirilor pentru aceste pomeniri, cel mai indicat este să se ia legătura in prealabil cu preotul. Acest lucru este necesar întrucât trebuie stabilite, de comun acord, data si ora săvârsirii pomenirii.
– De obicei, soroacele nu se fac în orice zi a săptămânii, ci mai ales martea, joia si sâmbăta.

ATENTIE!

Nu se fac parastase în următoare zile si perioade din cursul anului:

a) Duminicile de peste an, pentru că duminica amintind de Ziua Învierii, e zi de bucurie, iar nu de întristare.

b) In cele douăsprezece zile dintre Nasterea si Botezul Domnului. Chiar daca în unele biserici se fac parastase duminica, cel putin în duminicile Penticostarului, adică în cele dintre Pasti si Rusalii, nu se cuvine nicidecum să se facă parastase, pentru a nu se întuneca bucuria Praznicului Cel Mare al Învierii.

c) De la lăsatul secului de carne până la sâmbăta întâia din Postul Mare, sâmbăta Sf. Teodor.

d) Din sâmbăta Floriilor până în Duminica Tomei.

e) La praznicele împărătesti sau sărbători mari.

– In timpul Postului Mare, nu se face parastas în zilele de rând (luni, marti, miercuri, joi, vineri), deoarece în aceste zile nu se face liturghie obisnuita sau deplina.

– Este de dorit ca pomenirile să se facă legate de săvârsirea Sfintei Liturghii, aceasta fiind cea mai importanta slujba de mijlocire pentru cei morti. Daca nu este posibil de fiecare data, cel putin la 40 de zile, la un an si la sapte ani, ar fi de dorit ca parastasul să urmeze după Sfânta Liturghie.

– La întocmirea sau scrierea pomelnicului nu este nici nevoie si nici recomandat să se adaugă „la pomenirea de noua zile, 40 de zile, un an, sapte ani, etc.”. Cartile de cult nu prevăd asa ceva, si nici slujitorii nu trebuie să adauge nimic în plus, ca si când ar trebui să atragem atentia Mântuitorului asupra sorocului de care este vorba.

– La pomenirea de 40 de zile, numită pe alocuri slujba de ridicare a Panaghiei, pe lângă celelalte, se pregătesc o icoană si un colac. Din colac preotul va scoate părticica pe care o va aseza apoi pe icoană si din care va împărti spre gustare rudelor decedatului.

– Referitor la darurile care se dau de pomana, se obisnuieste ca, la 40 de zile si un an, să se dea diferite lucruri si mai ales îmbrăcăminte si încăltăminte, obiecte de uz casnic, , dar nu ne opreste nimeni să dam oricând si orice pentru cel răposat. Exista obiceiul îndatinat să se împartă de fiecare dată farfurii cu mâncare, căni sau pahare, si linguri sau furculite: sase, douăsprezece, douăzeci si patru. Rânduielile bisericesti nu prevăd nimic în această privinta si fiecare poate da cat crede de cuviintă, numărul acestora neavând nici o influenta asupra stării sufletesti a celui răposat.

– Familia trebuie să aibă grija ca răposatul să fie pomenit cat mai mult cu putinta în cadrul Sfintei Liturghii. De aceea, după pomenirea de 40 de zile, este bine să se dea preotului un pomelnic pentru patruzeci de zile (numit sărindar), ori pentru un an, pe care acesta sa-l pomenească la toate sfintele liturghii pe care le săvârseste în sfânta biserica.

– In fiecare din sâmbetele Postului Mare, pentru cei decedati după sărbătoarea Sfintei Învieri din anul precedent, rudele „poarta capetele”, adică fac pomeniri pentru sufletul acestuia, aducând la biserica prescuri (capete), coliva si vin. Preotul, cu acest prilej, săvârseste slujba parastasului.

– Obiceiul, practicat în unele parti de tara, de a se deshuma mortii la sapte ani si a se reînhuma cu slujbă specială nu este prevăzut în cărtile de slujbă. Oricum, slujba care se face atunci nu este cea a înmormântării, ci a parastasului.

– In legătură cu aceste zile de pomenire a mortilor, exista grija ca ele să fie respectate cu sfintenie la momentul în care se împlinesc aceste soroace. Daca una din ele cade într-o zi sau perioada în care, conform rânduielilor bisericesti, nu se fac pomeniri de morti, atunci este bine ca slujba respectiva să se facă mai înainte pentru ca, atunci când vine sorocul respectiv, slujba să fie deja săvârsită. Este deci indicat ca ea să se facă înainte si nu după sorocul de pomenire.

– Pentru toate astfel de pomeniri este nevoie de coliva, colac, vin si lumânări. Celelalte daruri sunt în functie de posibilitatile celor care fac pomenirea.

– Contrar unei păreri răspândite în popor, să se stie că se poate face coliva de grâu fiert si în perioada dintre Sfintele Pasti si pogorârea Sfântului Duh.

– Daca zilele de pomenire coincid cu pomenirea altor răposati, este bine ca slujba să se facă în comun si nu separat, caci cu cat rugăciunea are caracter colectiv, cu atât este mai puternică.

– La aceste zile de pomenire individuala a celor răposati, Biserica a stabilit zilele de pomenire generala a mortilor, si anume: sâmbăta dinaintea duminicii lăsatului de sec de carne sau a Infricosatei judecati, numita si Mosii de iarna si sâmbăta dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt sau Mosii de vara, la care traditia a adăugat si Mosii de toamna (intre 26 octombrie si 8 noiembrie), ziua de sase august, Pastele blajinilor (luni si marti după Duminica Tomei) si Joia Inaltarii, în special pentru eroi, ca si ziua hramului bisericii.

Toate aceste zile de pomenire, individuala sau colectiva, sunt momente de vie si profunda comuniune cu cei răposati. Ele trebuie respectate si cultivate, căci prin aceasta întretinem viu cultul mortilor si legătura cu pământul sfânt al tarii care acoperă osemintele lor.

 Alte rânduieli si povatuiri

– Pentru cei ce au răposat fără lumânare (adică nu li s-a putut aprinde si pune în mana o lumânare când si-au dat sufletul), în preziua Sfintelor Pasti se da la altar o lumânare mare (numita făclie), adesea împodobita cu o pânză alba, ori un prosop, pe care preotul o aprinde de la Pasti până la Inaltare, la ceremoniile din sfântul locas. Unii crestini practica această rânduiala în fiecare an, până la pomenirea de sapte ani.

– Lumânările folosite la slujbele de înmormântare, si de pomenire a mortilor, sunt o jertfa, si că orice ofranda adusa lui Dumnezeu, trebuie să fie curata. De aceea, crestinii trebuie să evite procurarea si folosirea lumânărilor din comertul de stat ori de la persoane particulare, întrucât în majoritatea covârsitoare a cazurilor fabricarea lor se face fără a respecta procesul tehnologic conservat de Biserica, folosindu-se deseuri petrolifere si diversi înlocuitori care prin ardere provoacă fum înecăcios si toxic. In acelasi timp, multi din cei ce fabrica în clandestinitate lumânările sunt necredinciosi si lucrează în conditii de neglijenta si insalubritate. De aceea, amintind si faptul că fabricarea lumânărilor de cult este monopol bisericesc, credinciosii au îndatorirea să folosească numai lumânări de la pangarele parohiale, întrucât sunt produse la atelierele specializate ale Episcopiei, de oameni cu frica lui Dumnezeu si în conditii care le conferă calitatea de dar potrivit pentru jertfa.

– Pentru pruncii morti, la vârsta de sapte ani, pentru diaconi si preoti de mir, precum si pentru arhierei si călugări, slujba înmormântării este diferita.

– Pentru toti decedatii care se îngroapă în Săptămâna Luminata (între Sfintele Pasti si Duminica Tomei), slujba înmormântării se face după o rânduiala speciala.

– Celor care urmează a fi incinerati (adică li se ard trupurile în crematoriu) nu li se săvârsesc nici slujba înmormântării si nici slujbele de la soroacele de pomenire a celor morti, rânduite de Biserica.

– Celor care s-au sinucis cu buna stiinta si in integritatea facultătilor mintale nu li se săvârseste nici o slujba si sunt îngropati la marginea cimitirului, într-u loc anume destinat.

– Pentru sinucigasii iesiti din minti se săvârseste slujba înmormântării pe marginea gropii, după un ritual redus. Nu se trage clopotul si nu se tin cuvântări.

– Crucea de la mormânt care se „ridica”, de regula după pomenirea de 40 de zile ori la un an de la moarte, înlocuind pe cea de lemn, se sfinteste la cimitir de către preot printr-o slujba speciala. Pentru aceasta se vor pregăti la mormânt un vas cu apa curata, busuioc, lumânări, tămâie, o coliva si putin vin. Unii credinciosi acoperă crucea cu o pânză albă, înainte de a se stropi de către preot cu agheasma, pânza aceea fiind data apoi de pomana. Obiceiul este profan si se practica la dezvelirea unor monumente, sculpturi ori placi comemorative. Asadar, prezenta pânzei nu este necesară.

– Mormintele trebuie îngrijite de rudele decedatului în permanenta (nu numai la anumite zile de pomenire a mortilor). În legătura cu aceasta, să luam aminte că unii crestini se silesc a face din morminte adevărate case ori palate luxoase. Se cheltuiesc bani multi pentru marmura, pentru feronerie si grilaje de lux, dar se uita milostenia care trebuie să fie grija de căpătâi pentru cei ce gem sub greutatea lespezilor lustruite, sub povara lanturilor nichelate, încorsetati în adevărate cutii de beton si mozaic. De multe ori, lângă aceste morminte se aliniază altele pline de bălării si de negrija noastră. Crestineste este ca si mormintele vecine, chir daca nu apartin familiei, să ne preocupe, curătindu-le de buruieni fiindcă responsabili lor directi au uitat de cei morti sau le neglijează cu vinovatie.

– Timp de patruzeci de zile, după traditie, arde la piciorul crucii candela si mormântul se tămâiază (de una din rude ori de o persoana desemnata în acest scop).

– La pomenirea de sapte ani, nu se dezgropa osemintele, după cum se practica pe alocuri, ci se face doar slujba parastasului. Odihna celor răposati nu trebuie deranjata, cu atât mai mult, cu cat preotul, la înmormântare, a însemnat groapa zicând: „se pecetluieste mormântul acesta până la a doua venire a Domnului”.

Pentru alte datini, obiceiuri, traditii si practici locale (în măsura în care Biserica le accepta), trebuie să se ia legătura cu preotul de enorie, asa cum am mai spus.

Suntem datori însă, ca niste buni crestini, să facem precum ne-a învătat Biserica noastră ortodoxă, îndepărtând obiceiurile si datinile omenesti si îndeplinind, pentru folos sufletesc, povătuirile lor.

 

Anunțuri

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Radio Crestin – Ortodox

Colinde

RSS Agentia de stiri Basilica

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

Cel mai frumos documentar despre Romania

trafic

%d blogeri au apreciat asta: