:
you're reading...
articole recente, vietile sfintilor

11 februarie | Viața Sfintei Teodora împărăteasa

Sf.-Teodora-Imparateasa

Teodora a fost soţia împăratului Teofil, sfărâmătorul de icoane, dar ea nu a fost ca bărbatul ei eretică, ci ortodoxă. De numele ei se leaga restaurarea definitivă a cultului icoanelor, începută de împărăteasa Irina. Era asiatica, nascută în Paflagonia, dintr-o familie de funcționari. Parinții săi erau foarte legați de cultul icoanelor, lucru pe care l-au transmis și fiicei lor. Teodora a fost aleasă de catre Teofil potrivit oboceiului împaraților bizantini de a-și alege soțiile. Au fost trimisi soli în toată împărăția și aceștia au adus la curtea basileului pe cele mai frumoase fete. Teofil ținea în mână un măr de aur, pe care l-a oferit Teodorei, semn ca ea este cea aleasă.

Teofil izgonise pe sfântul Metodiu, patriarhul Constantinopolului şi în locul lui pusese pe un oarecare Ioan Lecanomatul, şi arsese sfintele icoane. Dar Teodora cu toate că pe faţă nu cuteza să se închine sfintelor icoane, le avea totuşi ascunse în cămara aşternutului ei, şi în toate nopţile făcea rugăciuni către Dumnezeu ca să facă milă şi să se îndure de ortodocşi. Ea a născut un fiu Mihail, pe care l-a învăţat credinţa ortodoxă. În 842 Teofil moare și Teodora ia regența. După moartea bărbatului ei, a chemat din exil pe sfântul Metodiu şi a adunat sfântul sinod, care a anatemizat pe sfărâmătorii de icoane, pe Ioan l-a scos din scaun şi a readus în Biserică sfintele icoane.

Pe 19 februarie 843 este prăznuită “sărbătoarea Ortodoxiei”, când a fost restabilit pentru totdeauna cultul icoanelor. Totuși, iubindu-l foarte tare pe Teofil, a mințit că acesta, pe patul de moarte, a sărutat sfintele icoane și și-a recunoscut greșelile, pentru a nu fi inclus în lista împăraților care au fost anatematizati pentru ca nu au cinstit icoanele. Teodora a fost exilată de către fiul sau Mihail III, împreună cu sfântul patriarh Ignatie și a murit în anul 867.

Anunțuri

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: