:
you're reading...
articole recente, vietile sfintilor

25 Ianuarie | Sfântul Ierarh Grigorie Teologul

-grigorieSfântul Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului – Născut în jurul anilor 329-330, în familia episcopului Grigorie cel Bătrân, Sf. Grigorie de Nazianz a dăruit Bisericii, alături de bogata moştenire materială, lucruri nepreţuite: formularea clasică a învăţăturii de credinţă despre Sfânta Treime şi o capodoperă literară creştină, rodul unei sinteze între creştinism şi cultura elenistică. Opera sa scrisă face din Sfântul Grigorie de Nazianz cel mai copiat autor în manuscrisele bizantine, după Sfânta Scriptură. Numărat în rândul Sfinţilor Capadocieni, a studiat retorica în Cezareea, Alexandria Egiptului şi la Atena, în spiritul critic al teologiei. Amintind doar două nume ale celor cu care a legat rodnice prietenii, realizăm prestigiul atins de tânărul teolog Grigorie din Nazianz: Sfântul Vasile cel Mare şi Fericitul Ieronim, două superlative aparţinând unor lumi diferite, orientală, respectiv apuseană. A fost hirotonit preot, apoi arhiereu, ocupând scaunul episcopal din Sasima, Nazianz, Constantinopol şi Arianz. În anul 390 sau 391, trece la cele veşnice, în cetatea Arianz, lăsând toată avuţia sa Bisericii. Întreaga sa viaţă a cunoscut o evoluţie graduală, parcurgând toate etapele fireşti până la înalta demnitate arhierească. Asemenea, şi cultura: mai întâi a citit, apoi a vorbit şi abia apoi a scris. În timpul studiilor, a acumulat. De la amvon, a împărtăşit credincioşilor tainele teologiei. Odată cu „retragerea activă“ la Nazianz, după anul 381, cuvintele ce răsunau mai înainte din amvon sunt aşternute, în linişte, pe hârtie.

sursa

Anunțuri

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: