:
archives

Arhivă pentru

Cele 7 laude bisericești

unu1

doiimages

Cuvinte din taceri – Parintele Stefan Negreanu

despre Parintele Stefan Negreanu aici :

http://corinanegreanu.blogspot.ro/2009/11/maria-preoteasa.html

http://www.teologiearad.ro/index.php/ro/profesori/85-cv-negreanu

Două fotografii inedite cu Mihai Eminescu

eminescucitind

Eminescu citește o lucrare în picioare, lângă pian. În fața lui se află Regina Elisabeta

Update – 02.02.2014 – precizare

Blogul sursa, revine cu o precizare privind  aceste fotografii.

 In aceste fotografii, NU este Eminescu, ci secretarul Reginei Elisabeta, italianul EDGAR DALL’ORSO, violonist și partener de muzică de cameră al lui Enescu. În această fotografie, la pian, se află George Enescu, foarte tânăr, cu mustață. Poza e făcută prin 1898-1899 – deci Eminescu era mort de vreo zece ani… Și în cealaltă fotografie tot pe Edgar Dall’Orso îl vedem citind o carte, în spatele Reginei.

conform sursei

Au fost descoperite două fotografii inedite cu Mihai Eminescu

Despre „Luceafărul poeziei româneşti” mai sunt încă multe lucruri de aflat, atât despre viața sa, cât și despre moartea, învăluită în mister. Din când în când, mai ies la iveală și noutăți din care publicul larg își poate face o părere despre modul în care trăia marele poet și cine îi erau apropiații.

De exemplu, chipul lui Mihai Eminescu este cunoscut, până acum, din trei fotografii, una dintre ele realizată când poetul avea 19 ani.

Siteul http://kolokyntos.blogspot.ro a publicat două fotografii

citeste mai mult : aici

eminescufotoinedit

Mihai Eminescu citind. În fața lui Regina Elisabeta alias Carmen Sylva

citeste cele mai recente articole : aici

30 ianuarie ✝ Sfinții Trei Ierarhi

sfintii-trei-ierarhi2

✝  Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur ✝  

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfinţilor noştri părinţi şi mari dascăli ai lumii şi ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur.

Pricina acestui praznic a fost următoarea: în zilele împăratului Alexie Comnen care a luat sceptrul împărăţiei în anul 1081, după împăratul Botaniat, s-a iscat neînţelegere între oamenii cei mai de cinste şi mai îmbunătăţiţi. Unii cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, zicând că este înalt la cuvânt, ca unul care a cercetat prin cuvânt firea celor ce sunt, că la fapte se aseamănă aproape cu îngerii, că nu era lesne iertător, că era fire hotărâtă şi nu era stăpânit de nici un lucru pământesc. În schimb, pogorau pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, zicând că ar fi fost oarecum potrivnic lui Vasile, pentru că ierta prea lesne şi îndemna la pocăinţă. Iar alţii înălţau pe acest dumnezeiesc Ioan Gură de Aur, zicând că este mai omenească învăţătura lui şi că îndreaptă pe toţi, şi-i înduplecă spre pocăinţă prin dulceaţa graiului său. Ei ziceau că Ioan Gură de Aur stă mai presus decât marele Vasile şi Grigorie prin mulţimea cuvântărilor sale, cele dulci ca mierea, prin puterea şi adâncimea cugetării. Alţii înclinau spre dumnezeiescul Grigorie, că adică el ar fi întrecut pe toţi, şi pe cei vechi, vestiţi în învăţătura elinească, şi pe ai noştri, prin înălţimea, frumuseţea şi cuviinţa cuvântărilor şi scrierilor lui. De aceea ziceau că Grigorie biruie pe toţi şi stă mai presus decât Vasile şi Ioan. Deci, se ajunsese acolo că lumea se împărţise: unii se numeau ioanieni, alţii vasilieni şi alţii grigorieni, şi pricire în cuvinte era pe numele acestor sfinţi.

Mai târziu, după câţiva ani, sfinţii aceştia se arătară, unul câte unul, după aceea câte trei împreună, aievea, iar nu în vis, arhiereului care păstorea atunci cetatea Evhaitenilor, şi care se numea Ioan, fiind bărbat înţelept în toate, cunoscător al învăţăturii elineşti, cum se vede din scrierile lui şi care ajunsese pe culmea virtuţilor.

Atunci, sfinţii grăiră într-un glas către dânsul: noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, scoală-te de porunceşte celor ce se pricesc să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţa noastră a fost aceasta, şi cât am fost vii şi după ce am răposat, ca să împăcăm şi să aducem lumea la unire. Împreunează-ne într-o singură zi şi ne prăznuieşte cu bună-cuviinţă. Înştiinţează şi pe urmaşi, că noi una suntem la Dumnezeu şi încredinţează-i că şi noi vom ajuta la mântuirea acelora ce fac pomenirea; căci nouă ni se pare că avem oarecare îndrăznire la Dumnezeu. Acestea zicându-le, s-a părut că ei se suie iarăşi la ceruri, îmbrăcaţi în lumina nespusă şi chemându-se unul pe altul, pe nume.

Iar minunatul om care a fost Ioan Evhaitul, după ce se sculă, a făcut aşa cum îi porunciseră sfinţii, potolind mulţimea şi pe cei ce se certau, căci acesta era om vestit pentru viaţa lui îmbunătăţită. El a dat Bisericii sărbătoarea aceasta spre a fi prăznuită. Şi iată gândul acestui om: cunoscând că luna aceasta ianuarie, îi are pe câte trei sfinţi: la zi întâi pe Vasile cel Mare, la douăzeci şi cinci pe dumnezeiescul Grigorie şi la douăzeci şi şapte pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, i-a sărbătorit la un loc în ziua a treizecea, împodobindu-le slujba cu canoane, cu tropare şi cu cuvinte de laudă, aşa cum se cădea. Aceasta pare că s-a făcut şi cu voia sfinţilor, căci laudele închinate lor n-au nici o lipsă şi au întrecut pe toate câte s-au făcut şi câte se vor mai face.

Sfinţii aceştia erau la statul trupului şi la înfăţişarea lor în chipul următor: dumnezeiescul Ioan Gură de Aur era foarte mărunt şi foarte subţire, cu capul mare, ridicat deasupra umerilor, nasul lung, nările late, faţa foarte galbenă, amestecată cu alb, locaşurile ochilor adâncite, dar ochii mari, care îi făceau căutătura veselă şi faţa strălucită, deşi din firea lui părea mâhnit; fruntea mare, fără par, cu multe încreţituri, urechile mari, barba mică şi rară, împodobită cu păr puţin şi cărunt, fălcile trase înăuntru din pricina postului desăvârşit. Mai trebuie să spunem despre dânsul că a întrecut cu graiul pe toţi filosofii elinilor, mai ales cu privire la adâncimea gândurilor şi la dulceaţa şi înflorirea graiului. A tâlcuit Sfânta Scriptură şi a propovăduit Evanghelia cu folos ca nimeni altul, încât de n-ar fi fost acesta (măcar că este o cutezare să zicem aşa), ar fi trebuit ca iarăşi să vină Hristos pe pământ. Cât priveşte virtutea şi fapta şi privirea lăuntrică, i-a întrecut pe toţi, făcându-se izvor de milostenie, de dragoste şi de învăţătură. A trăit şaizeci şi trei de ani şi a păstorit Biserica lui Hristos şase ani.

Vasile cel Mare era înalt şi drept la stat, uscăţiv şi slab, negru la faţă, cu nasul plecat, sprâncenele arcuite, cu fruntea cam posomorâtă, asemenea omului gânditor şi îngrijorat, cu obrazul lunguieţ şi cam încreţit, cu tâmplele adâncite, cam păros la trup, cu barba destul de lungă, căruntă pe jumătate. Acesta a întrecut cu scrierile sale nu numai pe înţelepţii din zilele lui, ci şi pe cei vechi. Străbătând toată învăţătura, era stăpân pe toată ştiinţa; se folosea de toată filosofia înţeleaptă în lucrările sale şi sporea în cunoştinţa tainelor dumnezeieşti. S-a suit în scaunul arhieriei când era de patruzeci de ani şi a cârmuit Biserica cinci ani.

Sfântul Grigorie cuvântătorul de Dumnezeu era om de mijloc la statul trupului, cu faţa palidă dar veselă, cu nasul lat, cu sprâncenele drepte, căutătura blândă şi veselă; la un ochi era mai mâhnit din pricina unui semn de lovitură, la pleoapa de sus; barba nu o avea prea lungă, dar era destul de deasă şi tocmită, iar pe margine gălbuie. Era pleşuv şi alb la păr.

Se cuvine să spunem despre dânsul că dacă ar fi trebuit să se facă vreo icoană sau vreo statuie înfrumuseţată cu toate virtuţile, apoi aceasta ar fi trebuit să înfăţişeze pe sfântul Grigorie, căci el întrecuse cu strălucirile vieţuirii sale pe toţi cei iscusiţi în faptă. A ajuns la atâta înălţime de teologie, că biruia pe toţi prin înţelepciunea cuvântărilor şi a învăţăturilor sale. Drept aceea a câştigat şi numele de teologul, adică de Dumnezeu cuvântătorul. A vieţuit pe pământ optzeci de ani şi a păstorit Biserica din Constantinopol doisprezece ani.

Cu rugăciunile acestor trei ierarhi, Hristoase Dumnezeul nostru, şi cu ale tuturor sfinţilor surpă şi risipeşte ridicările eresurilor; şi pe noi în unire şi paşnică aşezare ne păzeşte şi ne învredniceşte de împărăţia Ta cea cerească, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

Prin răbdare se menţine familia

   

Cuviosul Paisie Aghioritul

* Cuviosul Paisie Aghioritul *

 

   

     Ce face sora ta? Cum o duce cu soţul ei?

 

  – Părinte, am auzit că are greutăţi, dar face răbdare şi merge înainte.

 

  – Aşa este. Atunci când doi sunt înjugaţi şi unul este puţin mai slab sau mai leneş, atunci celălalt depune mai multă putere şi trage, târându-l oarecum şi pe acela.

    Ai văzut?   Oameni din lume şi fac lucrare duhovnicească. Iar voi aici sunteţi ca nişte prinţese. Ia gândeşte-te la o mamă care are patru copii, unul întârziat mintal, altul bolnav psihic, altul anemic, iar al patrulea care umblă nopţile pe drumuri.  Iar cu soţul ei – cine ştie ce fel de om o mai fi şi acela – să aibă, sărmana, alte necazuri.  Şi să suporte atâtea şi atâtea fără să cârtească sau să răbufnească şi fără să aibă cui să-şi spună durerea sa, căci unele lucruri din familie nu se pot spune oriunde.

 

  Se poate, de pildă, ca bărbatul să plece de acasă şi să nu-i lase nici mâncare. Să nu aibă, sărmana, nici bani să plătească chiria şi să vrea să o scoată din casă. Să fie nevoită să lucreze oriunde, să întâmpine primejdii, apoi să vină să-ţi spună: „Fă rugăciune să mă păzească Dumnezeu cel puţin de aceste primejdii!”. Sau, bărbatul ei să fie beţiv, să nu lucreze, ci să meargă numai la cafenea şi ea să fie nevoită să spele scările blocurilor. Iar acela să vină beat la miezul nopţii, să o bată şi să-i ceară banii pe care i-a câştigat ea, sau să meargă el însuşi să-i ia de la cei la care a lucrat femeia lui.  Aceasta este adevărată mucenicie.

.

   Desigur, unele femei au păcate şi le plătesc în felul acesta, dar sunt altele care nu au. Acestea vor primi răsplata întreagă pentru necazurile pe care le suferă.

 Cunosc o mamă, care era ca un îngeraş, un suflet foarte bun, copilul cel mai bun şi mai liniştit al familiei, dar care a nimerit un om sucit. Cum de s-au înşelat părinţii ei?!  S-a căsătorit cu un beţiv, care de mic a fost un vagabond. Tatăl lui se îmbăta şi a luat şi el obiceiul aceluia. Ea, sărmana, să lucreze pe la străini, să se omoare cu treburile casei, iar acela să o bată şi s-o ameninţe cu cuţitul. De câte ori nu i-a spus: „O să te omor!”, şi ea să tremure de frică să nu o omoare.

 

   Mucenicie suferă. Mai are încă şi patru copii. Părinţii ei au ajuns până acolo încât i-au propus să divorţeze, dar ea le-a spus: „îmi spune cugetul să mai fac puţină răbdare”. Şi face răbdare. Vă daţi seama? Nu a citit nici Patericul, nici Vieţile Sfinţilor, dar cu toate acestea face răbdare. Odată i-am spus: „Bine, dar copiii tăi nu intervin?”.

 „Încă sunt mici, mi-a răspuns ea, au numai şaisprezece- şaptesprezece ani. Lasă să meargă în armată şi după aceea îl vor lua în primire”. Adică, va mai mânca încă bătaie până ce vor merge copiii ei în armată.

 

  Cuviosul  Paisie Aghioritul – „Cuvinte Duhovnicesti – Viata de Familie” – Ed. Evanghelismos  Sursa  foto

 images

 

Radio Ortodoxia Tinerilor – Cuviosul Macarie de la Optina

preluare Radio Ortodoxia Tinerilor

Cuviosul Macarie de la Optina: „Dumnezeu nu ne dă putere Să-i împlinim poruncile tocmai ca să nu ne înălțăm, ci să ne smerim”

Colecţia „Cuvioşi stareţi de la Optina” – Volumul 8 – „Stareţul Isaachie I de la Optina”.

La Editura Doxologia a apărut al optulea volum din Colecţia „Cuvioşi stareţi de la Optina” intitulat „Stareţul Isaachie I de la Optina”. Traducerea din limba rusă este realizată de părintele Teoctist Caia.

coperta_isaachie_i_de_la_optinaPrimind mănăstirea în grija sa de la părintele Moise, cuviosul Isaachie a lăsat în urmă, cu ajutorul lui Dumnezeu şi rugăciunilor stareţilor, o mănăstire înfloritoare, atât duhovniceşte cât şi material. I se păstrează o amintire pioasă ca părinte şi păstor, ca luminător de suflete al Optinei, ca unuia din acei stâlpi pe care se sprijină din veac casa Înţelepciunii lui Dumnezeu.

Urmând tradiţia de la Optina, el învăţa nu doar prin cuvânt, ci prin însăşi propria sa vieţuire, îmbinând rugăciunea şi dragostea înflăcărată faţă de Biserica lui Dumnezeu cu administrarea înţeleaptă a gospodăriei mănăstireşti, asprimea duhovnicească cu bunăvoinţa şi grija iubitoare pentru aproapele, mai ales dacă acesta era neluat în seamă, sărman, neputincios, bătrân.

cititi mai mult pe site-ul sursa: http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/prezentare-de-carte/staretul-isaachie-i-luminator-de-suflete-al-optinei

27 ianuarie | Aducerea moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur

aducerea-moastelor-sf-ioan-gura-de-aur

În fiecare an, în data de 27 ianuarie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Aducerea la Constantinopol a moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur, în anul 438. Pentru credincioşii care vor să se închine, astăzi, marelui ierarh, va prezint lista locurilor unde se mai găsesc Sfintele Moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur :

* Schitul Darvari, Bucureşti, România.
* Mănăstirea Secu, Judeţul Neamţ, România.
* Catedrala Episcopala din Craiova, România.
* Biserica Sfânta Ecaterina, Facultatea de Teologie din Bucureşti, România, unde se vor păstra până la construirea Catedralei Mântuirii Neamului.

* Catedrala Sfântul Gheorghe, Patriarhia Ecumenică de Constantinopol (Istanbul), Turcia.

* Mănăstirea Filoteu, Sfântul Munte Athos, Grecia, păstrează mâna dreaptă a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Mănăstirea Vatoped, Sfântul Munte Athos, Grecia, păstrează cu mare cinste capul Sfântului Ioan, cu urechea stângă întreagă. Se spune de către părinţii cei din vechime, că la urechea stângă i-a tâlcuit Sfântul Apostol Pavel înţelesurile Sfintelor sale Epistole şi a rămas neputrezită spre mărturie că tâlcuirea sfântului a fost de o reală sfinţenie.
* Mănăstirea Varlaam, Meteora, Grecia.
* Capela Imaculata Concepţie, Basilica San Pietro, Roma, Italia.

sursa: http://www.crestinortodox.ro

sursa foto : http://days.pravoslavie.ru/jpg/im3987.jpg

26 Ianuarie ✝ Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu)

zaheu

,,Si intrand, trecea prin Ierihon.  Si iata un barbat, cu numele Zaheu, si acesta era mai-marele vamesilor si era bogat.  Si cauta sa vada cine este Iisus, dar nu putea de multime, pentru ca era mic de statura.  Si alergand el inainte, s-a suit intr-un sicomor, ca sa-L vada, caci pe acolo avea sa treaca.

Si cand a sosit la locul acela, Iisus, privind in sus, a zis catre el:  Zahee, coboara-te degraba, caci astazi in casa ta trebuie sa raman.  Si a coborat degraba si L-a primit, bucurandu-se.  Si vazand, toti murmurau, zicand ca a intrat sa gazduiasca la un om pacatos.

Iar Zaheu, stand, a zis catre Domnul: Iata, jumatate din averea mea, Doamne, o dau saracilor si, daca am napastuit pe cineva cu ceva, intorc impatrit.  Si a zis catre el Iisus:  Astazi s-a facut mantuire casei acesteia, caci si acesta este fiu al lui Avraam.  Caci Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut”

(Luca 19, 1-10).

Despre discuţii şi cuvinte

Părintele Valentin Mordasov , duhovnicul de la Pskov

– Despre discuţii şi cuvinte –

  • Orice cuvânt deşert va fi pedepsit, iar cel folositor va fi răsplătit.
  • Nu striga, nu vorbi tare şi degrabă, fiindcă este scris: cine înmulţeşte cuvintele, nu este asigurat de păcat (Sfântul Antonie cel Mare).
  • Prin vorbărie se pierde umilinţa, frica de Dumnezeu, etc. Când eşti intrebat, răspunde scurt, cu unul-două cuvinte, Fii tăcut. Chiar şi cel neştiutor, când tace, pare deştept. Cuvântul este darul lui Dumnezeu. Lucrarea ta este zadarnică dacă nu vei invăţa când trebuie să vorbeşti şi  când sa taci. Vorbeşte incet şi nu râde (Sfântul Arhip de Glinsk)
  • Pentru păstrarea dragostei şi a păcii nu este de ajuns tăcerea, adică a nu spune nimic celui care ne-a greşit. Trebuie să ne străduim să avem o purtare bună faţă de el şi să nu vorbim nicidecum ceva rău despre el faţă de alţii, chiar de ar fi corect (Sfântul Teofan Zăvorâtul).
  • Căderea prin cuvânt nu inseamnă numaidecât căderea su­fletului. Nu trebuie să ne întristăm peste măsură pentru aceste căderi zilnice şi de fiecare ceas, fiindcă aceasta es­te viclenia diavolului, care vrea ca, printr-o nemărginită întristare, să aducă sufletul în stare de slăbiciune (Sfântul Ignatie Briancianinov).
  • In timpul unei discuţii este mai bine să vorbim puţin. Ţi­ne mine că pe cel care se păzeşte îl păzeşte Dumnezeu, iar asupra celui care nu se păzeşte se întăreşte vrăjmaşul (Sfântul Ignatie Briancianinov).
  • E posibil ca fratele sau sora pe care gândul ne îndearnnă să-i judecăm să aibă o faptă bună care să fie mai de preţ decât toată viaţa noastră (Ava Doroftei).
  • La explicaţiile nesincere (flecăreli) în mare măsură spune: „nu ştiu”. Iar pentru evitarea minciunii: „nu ştiu, cum să vă spun, eu n-am ascultat bine, n-am inţeles”. Iar uneori: „aceasta nu ţine de mine, este mai presus de mine, eu in asemenea lucruri nu mă bag”. Iar dacă vezi de departe că va trebuie să te întâlneşti cu un asemenea om, dublează paşii şi răspunde: „nu-mi este dat” (Stareţul Ambrozie de la Optina).
  • In discuţii nu trebuie să preamăriţi numele oamenilor, ci numele Domnului Iisus Hristos.
  • Deprindeţi-vă să învăţaţi de la fiecare om ceva duhovnicesc. Unul ne ispiteşte cu împrăştierea şi ne invaţă prin aceasta statornicia şi atenţia. Altul ne ispiteşte cu mânia, cu supărarea şi ne învaţă dragostea. Celălalt prin vorbirea deşartă ne învaţă atenţia fermă a cugetului la căile mântuirii.
  • Gândurile noastre fug, se plimbă, se împrăştie, se tulbură şi sunt toate departe de Domnul, nu sunt îndreptate spre El, nu sunt supuse la picioarele Lui, nu respiră cu Dânsul, nu se hrănesc cu El, nu de la Dânsul se nasc şi nu se întorc la El.
  •  Fiţi laconici în discuţii, ascultaţi-i pe oamenii deştepţi, vorbiţi fară viclenie. Cu femeile fără ruşine nu intraţi în vorbă, apăraţi pe orfan, luaţi partea văduvei.
  •  Te rog pentru Dumnezeu să te fereşti să te atingi de cineva nici cu gândul şi să nu desconsideri pe nimeni: aceasta este calea mântuitoare (Arhimandritul Teofan de la Novoezersk).
  •  Tăcerea este mama tuturor virtuţilor.
  •  Scârbeşte-te de libertatea în cuvinte şi spune numai ce este necesar, de trebuinţă.
  •  Şi cuvântările de folos, când nu au măsură, produc amărăciune
  •  In adunări preferă tăcerea, pentru că ea te fereşte de multă pagubă.
  •  Dacă nu taci cu inima, taci cel puţin cu limba.
  •  Dacă te afli in mijlocul unor oameni deschişi faţă de tine şi ei vor incepe să vorbească în deşert, încearcă să intorci această discuţie deşartă într-una folositoare.
  •  Milostenia monahului est să-l ajute pe fratele său la nevoie şi să-l mângâie in întristare.
  •  Nevoitorul Luca de Glinsk nu auzea când era întrebat sau i se spunea ceva nefolositor, însă auzea cele de folos chiar şi atunci când se vorbea Incet. Inţeleptul stareţ işi păzea şi vederea: mergând pe drum sau stând in biserică închidea ochii, luând aminte doar la sine.
  •  Minte in cugetul său cel care primeşte gândul bănuitor. De exemplu, vede pe cineva vorbind cu fratele său şi se gândeşte: „Vorbeşte despre mine.” iar dacă întrerupe discutia se gândeşte: „Din cauza mea au lăsat-o.” Şi astfel minte în cugetul său. De la aceasta se naşte defaimarea, judecarea, sfada, vrajba.
  •  Celui care nu primeşte îndrumările tale nu i le spune.
  •  Dacă vei judeca pe cineva, pune-ţi canon să baţi trei metanii în acea zi pentru el cu rugăciunea: „Mântuieşte, Doamne, şi miluieşte pe (numele) şi cu rugăciunile lui, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.” Crede că, dacă vei face astfel, Domnul te va ajuta să te scapi complet de această deprindere.
  •  Cele mai importante lucrări sunt înfrânarea, atenţia la sine, tăcerea. Mai rele decât toate sunt deşertăciunea, împrăştierea, discuţiile. Nu trebuie să fii invăţat ca să te mântuieşti: nu munca şi nu învăţătura te mântuiesc, ci simplitatea. In simplitate Se arată Dumnezeu (Sfântul Atanasie). Prin aceasta nu se resping munca şi învăţătura, ci se arată că scopul principal a toate trebuie să fie simplitatea şi smerenia (nota preotesei).
  •  Nu este cuviincios să stai la discuţii deşarte, ci trebuie să te grăbeşti la lucrul tău cu rugăciune.
  •  Când vei ieşi din casă cu treabă sau să te plimbi, caută să fii singur.
  •  Dacă eşti singur nu vei vorbi in deşert, nici nu vei judeca şi vei scăpa de multe rele.
  •  Fereşte-te să vorbeşti despre oameni, şi mai vârtos despre conducători şi fetele înalte, ca să nu cazi in păcatul judecării.
  •  Cel îndelung-răbdător le face pe plac oamenilor care nu sunt multumiti de nimic; când i se face o mustrare nu-şi încruntă fata.
  •  Fereşte-te de curiozitate. Curiozitatea este cercetarea lucrurilor străine. Ei îi urmează în mod firesc judecarea aproapelui, iar judecării — chinul veşnic în iad. Ia aminte la tine; de ce să judeci şi să te amesteci în treburile altora?
  •  Fii mort pentru toate cele care nu tin de tine.
  •  Nimic nu este atât de vătămător pentru mântuire ca permanenta judecare a fratilor sau a prietenilor, fie că este adevărată sau nu.
  •  Mai uşoară va fi pedeapsa pentru judecarea celor vii, decât pentru judecarea celor morti. De la cei vii ne mai putem cere iertare.
  •  Insingurarea in propria cameră consider-o mai folositoare decât cea mai de folos petrecere a timpului cu unul sau mai multi prieteni.
  •  Dacă vei fi retinut de unii şi îţi vor aduce aminte de anumite lucruri, grăbeşte-te să te scuzi şi imediat să pleci. Nu te supăra că ţi s-a amintit, ci mustră-te pentru vorbirea goală şi vei fi liniştit.
Protoiereul Valentin Mordasov, „stareţul de la Pskov”, a fost unul dintre cei mai cunoscuţi părinţi duhovniceşti care au împodobit Biserica Rusă a ultimilor cincizeci de ani.
 

prvalentin_ mordasov

Din scrierile Părintelui Valentin Mordasov , duhovnicul de la Pskov : – „Invataturi si intamplari minunate” –  Editura Sophia

Radio Crestin – Ortodox

Colinde

RSS Agentia de stiri Basilica

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

Cel mai frumos documentar despre Romania

trafic

%d blogeri au apreciat asta: